Cu ocazia hramului de la Cacica, duminică, 6 octombrie 2019, credincioşii din parohie, cât şi pelerinii din Dieceza de Iaşi s-au adunat în jurul sfintei icoane de la Cacica pentru a o adora pe Fecioara Maria alături de episcopul emerit Petru Gherghel şi de preoţii concelebranţi veniţi la sărbătoare.

Începând cu ora 9.00, comunitatea poloneză a sosit la bazilică pentru adoraţie şi Liturghia în limba polonă la care au participat pr. Stanislav Cucharec şi pr. Andrei Staszkovian.

După Liturghia în limba polonă a urmat recitarea sfântului Rozariu în cinstea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, iar Liturghia solemnă în limba română a fost prezidată de episcopul emerit Petru Gherghel, la care au mai participat noul decan de Bucovina, pr. Ciprian Antălucă, şi preoţii concelebranţi din decanat. Cuvântul de la predică a fost ţinut de pr. Mons. Grigore Duma care ne-a invitat pe toţi să ne rugăm zilnic rozariul, care este o armă puternică în luptele vieţii noastre. La finalul Liturghiei păstorul diecezei noastre a încredinţat toate familiile din dieceza noastră înaintea icoanei miraculoase de la Cacica.

Înainte de binecuvântare, am mulţumit lui Dumnezeu prin cântecul "Dumnezeule Preasfânt" pentru toate binefacerile cu care ne copleşeşte în viaţa de zi cu zi, iar parohul de Cacica, pr. Anton Mărandescu, a mulţumit tuturor celor prezenţi: Preasfinţitului Petru, preoţilor concelebranţi, autorităţilor civile reprezentate prin doamna deputat Victoria Longher, domnului preşedinte al Uniunii Polonezilor din România, Ghervasen Longher, domnului primar din Păltinoasa, Eduard Wendling.

Ca un ultim îndemn, episcopul emerit Petru Gherghel şi-a exprimat emoţiile şi trăirea profundă pe care o simte în jurul Mamei noastre cereşti de la Cacica invitându-ne să apelăm întotdeauna la mijlocirea ei puternică în toate momentele vieţii noastre.

Să înălţăm rugăciuni şi mulţumiri Preacuratei Fecioara Maria, prezentă în inimile noastre, protejându-ne şi iubindu-ne necondiţionat!

Luiza Filţingher

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 octombrie: Cacica: Hramul sanctuarului, cu gândul la sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului