Cacica: Invitaţie la Jubileul asociaţiilor mariane şi la hramul secundar al Sanctuarului Maicii Domnului
Iubiţi credincioşi, dragi membri ai asociaţiilor mariane,
Cu bucurie şi recunoştinţă faţă de darurile cereşti, vă invităm să luaţi parte la Jubileul asociaţiilor mariane (Armata Maicii Domnului, Ordinul Franciscan Secular, Rozariul Viu şi alte grupuri cinstitoare ale Sfintei Fecioare Maria) şi hramul secundar al Sanctuarului Maicii Domnului din Cacica "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului", care va fi celebrat în ziua de duminică, 5 octombrie 2025.
Programul spiritual:
9:00 - Sosirea pelerinilor
9:15 - Exortaţie mariană
10:20 - Rozariu de slavă
11:00 - Sfânta Liturghie pontificală
12:30 - Sfânta Liturghie în limba polonă
14:00 - Adoraţie euharistică
15:00 - Coroniţa divinei îndurări
15:30 - Plecarea pelerinilor
Acest pelerinaj jubiliar doreşte să reînnoiască iubirea noastră faţă de Preasfânta Fecioară Maria, mama Bisericii şi ocrotitoarea noastră, şi să întărească comuniunea dintre toţi cei care, sub diferite forme de spiritualitate, trăiesc în dăruire mariană.
Programul liturgic şi spiritual va fi animat de prezenţa asociaţiilor mariane şi va culmina cu Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11:00, la care vom încredinţa mijlocirii Maicii Domnului toate familiile, parohiile şi comunităţile noastre.
Adresăm o invitaţie rugăminte părinţilor parohi:
să facă cunoscut evenimentul grupului de "Rozariu viu" şi altor asociaţii mariane din parohie;
să însoţească grupurile de pelerini la Cacica;
să fie disponibili pentru a ajuta la spovezi pe durata pelerinajului, pentru ca toţi credincioşii să se poată împăca cu Dumnezeu şi să participe cu suflet curat la sfintele taine şi să obţină Indulgenţa Jubiliară.
Vă aşteptăm cu inimile pline de credinţă şi speranţă, pentru a o cinsti împreună pe Preasfânta Fecioară Maria, Maica Speranţei şi Regina Rozariului.
Cu aleasă preţuire,
Pr. Daniel Romila, OFMConv.,
rectorul Sanctuarului marian din Cacica
* * *
Proiecte ale Episcopiei de Iaşi pentru Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica