"Rozariul, o comoară care trebuie redescoperită" la... Cacica. Urmând îndemnul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, din enciclica "Rosarium Virginis Mariae", de a dedica anul 2002-2003 cinstirii în mod deosebit a preacuratei Fecioare Maria, cu bucurie facem cunoscut tuturor cinstitorilor preacuratei Fecioare Maria că în fiecare sâmbătă din perioada mai-octombrie sanctuarul Maicii Domnului din Cacica organizează un program special la care puteţi participa, organizând un pelerinaj în parohiile dumneavoastră.
Pelerinajul se va desfăşura după următorul program:
09.30 - Primirea pelerinilor
10.00 - Celebrare penitenţială
10.30 - Recitarea sfântului Rozariu
11.00 - Sfânta Liturghie solemnă
13.00 - Calea sfintei cruci
14.00 - Adoraţie euharistică şi binecuvântarea cu preasfântul sacrament
În funcţie de exigenţele pelerinilor, acest program poate fi modificat cu excepţia sfintei Liturghii care rămâne la ora fixată.
De asemenea, se pot organiza (pentru copii şi tineri) întâlniri cu caracter educaţional-religios punând la dispoziţia acestora Casa polonă şi corturi, în caz de nevoie.
Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la următoarea adresă:
Parohia Romano-Catolică "Adormirea Maicii Domnului"
727095 Cacica - com. Cacica - jud. Suceava
Tel. 0230/237009
Asigurându-vă de rugăciunea noastră, vă împărtăşim salutul Celui Înviat:
Pace vouă!
Pr. Romuald Bulai, paroh