Voluntarii, veniţi din timp la Iaşi pentru pregătirea îndeaproape a evenimentului, au avut parte ei înşişi de un moment de pregătire. Am venit aici să-l întâlnim pe Cristos, asemenea tânărului din evanghelie. Prezenţa voluntarilor are o importanţă deosebită, este un timp în care punem toată persoana noastră la dispoziţia lui Cristos iar ceea ce facem, facem din toată inima.

Şi pentru ca lucrurile să meargă bine, este util să existe şi câteva reguli. Voluntarii consideră ca fiind mai importante punctualitatea, seriozitatea, implicarea, atenţia, răbdarea, spiritul de echipă, deschiderea unii faţă de alţii. Dar cea mai importantă dintre toate este prezenţa în permanenţă a zâmbetului. E o perioadă grea, e mult de muncă, vor fi şi momente în care vom simţi că rămânem fără energie, dar văzând zâmbete în jurul nostru, vom reuşi să facem munca mai uşoară.

E bine de asemenea, ca la început de drum să avem şi aşteptări. Ne dorim să îmbinăm utilul cu plăcutul - avem de lucru, avem responsabilităţi, dar pe toate trebuie să le facem într-o ambianţă plăcută. Să finalizăm frumos această misiune - am început-o frumos, şi trebuie să ne străduim să fie aşa până la capăt spre frumuseţea finală a darului deosebit pe care l-am primit. Mulţi dintre noi nu ne cunoşteam înainte de a veni aici şi una dintre aşteptări e să ne facem noi prieteni, să ne bucurăm împreună în Domnul. Spiritul de echipă este indispensabil în organizarea oricărui eveniment, nu mai puţin la acesta. Prin munca pe care o realizăm, am dori să îi îmbogăţim pe ceilalţi şi în acelaşi timp, ca un feedback, să ne îmbogăţim şi pe noi înşine.

După ce aceste zile se vor fi terminat, ne dorim să rămână o amintire frumoasă, dragă sufletului nostru şi plini de entuziasm să ne oferim disponibilitatea şi la următoarele întâlniri, aşa cum mulţi dintre noi le-au oferit şi la unele din cele anterioare.

Zile pline de bucurie să ne ofere Domnul!

Bianca Hanganu

* * *

Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro