Ce repede trece timpul! Deja sunt trei zile de când lucrăm la construirea acestei minunate sărbători! Astăzi a fost ziua cea mai frumoasă şi cea mai agitată în acelaşi timp: au sosit participanţii! Cu mic cu mare, cu valize şi rucsacuri, au "mărşăluit" grupuri grupuleţe către complexele studenţeşti din frumosul Copou.

În timp ce tinerii participanţi se odihneau, noi, voluntarii, lucram mai ceva ca albinele şi furnicile la ultimele detalii înainte de momentul de deschidere. Toţi voluntarii alergau din stânga în dreapta să cazeze, să îndrume şi să conducă participanţii, să-i pozeze şi să adune gânduri şi impresii; unii au ajutat la partea logistică, alţii la aranjarea scenei şi multe, multe alte mărunţişuri vizibile numai din culise.

Însă din momentul în care prezentatorii au luat microfoanele în mâini şi au salutat tinerii, am ştiut cu toţii că nici dacă am vrea, nu am mai putea scăpa. Dar cum să vrem să scăpăm când singurul nostru scop este acela de a ne bucura în Domnul? Ştim că orice inconvenienţă, orice greutate şi orice obstacol va fi îndepărtat, atâta timp cât există o credinţă tare în Domnul; iar această credinţă ne uneşte şi ne îmbogăţeşte pe toţi la această sărbătoare.

Momentul de deschidere de miercuri seara a fost şi pentru noi un mare prilej de fericire. După discursurile preoţilor şi cele ale autorităţilor locale, ne-am bucurat şi noi de prezenţa doamnei Sofia Vicoveanca. Am dansat în hore alături de participanţi, am aplaudat împreună şi ne-au zâmbit sufletele laolaltă, iar cuvintele dânsei ne-au umplut inima de entuziasm şi de fericire.

Seara s-a încheiat cu zâmbete şi veselie pe feţele tuturor şi cu o plimbare lină înapoi spre cămine. Aşteptăm cu nerăbdare să gustăm şi mai mult din bucuria pe care ne-o oferă Domnul în zilele ce vor urma!

Ştefania Baciu

* * *

Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro