A început Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic la Iaşi, zile aşteptate de tineri pentru experienţele pe care le vor trăi, dar şi zile în care ne dorim o reîmprospătare a vieţii Bisericii. Din parohia noastră sunt deja prezenţi şase tineri voluntari, de asemenea, sunt patru participanţi la toate zilele, plus alţi tineri care vor participa la ultima zi când va fi şi ziua diecezană a tinerilor. La plecare, am solicitat voluntarilor să răspundă la doua întrebări.

• De ce vrei să fii voluntar?

"Vreau să fiu voluntar la INTC deoarece doresc ca astfel să îmi arăt devotamentul meu faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Acest gest vreau să însemne un mare mulţumesc adus lui Isus pentru tot ce face zilnic pentru mine. Pentru că au fost câteva neînţelegeri şi am reuşit să mă înscriu în ultimele momente, am simţit că Domnul chiar mă vrea acolo în aceste zile". (Elena Cobzaru)

"Vreau să particip la INTC pentru că acolo găsesc un mod mai frumos de a socializa cu ceilalţi tineri". (Diana Baratu)

"Participând şi la Baia Mare la INTC, m-a atras ideea de a fi voluntar într-o astfel de circumstanţă tocmai pentru a petrece cât mai mult timp împreună cu ceilalţi voluntari şi participanţi, pentru a face cât mai multe pentru cei din jur, ca toţi să se bucure împreună de aceste zile şi momente atât de speciale ale INTC". (Andreea Ghiuzan)

"Vreau să particip la INTC ca să capăt mai multă experienţă şi ca să-mi fac noi prieteni". (Mădălina Mitricioaie)

"Vreau să fiu voluntar pentru că îmi place să fac lucruri noi, pentru că prin voluntariat învăţ să fiu mai responsabilă, îmi fac noi prieteni şi mă mai şi distrez". (Alexandra Benchea)

"Vreau să fiu voluntar la INTC pentru a cunoaşte oameni noi, lucruri noi şi pentru a dobândi mai multă experienţă în domeniul voluntariatului şi a slujirii lui Dumnezeu şi faţă de aproapele". (Andreea Pal)

"Vreau să fiu voluntar deoarece îmi doresc să capăt experienţă, să învăţ să fiu deschisă în faţa lucrurilor noi şi să îmi fac prieteni noi". (Amalia Sescu)

"Doresc să fiu voluntar la INTC pentru că îmi doresc să fiu mai mult în slujba Bisericii. Mă angajez în aceste zile să fiu responsabilă şi să capăt mai multă experienţă". (Iulia-Georgiana Olteanu)

"Îmi doresc să particip la INTC pentru că este un eveniment de o importanţă majoră la care participă un număr mare de tineri. Astfel am ocazia să interacţionez pentru a cunoaşte noi persoane şi a lega noi prietenii". (Gabriel Ghiuzan)

"Îmi place să fiu într-un grup de tineri, să aflu păreri noi şi cum trăiesc ei credinţa; vreau să-mi fac noi prieteni". (Carmena Erdeş)

• Ce aştepţi de la aceste zile?

"Sincer, am aşteptări destul de mari. Sper să fie o experienţă de care îmi voi aminti peste ani. Mi-aş dori ca Isus să reverse asupra mea bucuria sa în aceste zile şi să mă întorc acasă plină de recunoştinţă cu o angajare reînnoită". (Elena Cobzaru)

"Sper ca după aceste zile să devin o persoană mai bună şi să învăţ lucruri noi". (Mădălina Mitricioaie)

"Îmi doresc ca în aceste zile să pot întâlni cât mai multe persoane cu care să leg noi prietenii, să am parte de noi experienţe şi să simt cu adevărat bucuria de a mă implica, de a face ceva pentru ceilalţi şi împreună cu toţi cei ce vor fi prezenţi la INTC". (Andreea Ghiuzan)

"De la aceste zile aştept să capăt mai multă experienţă şi să pot lega noi prietenii, pentru a socializa cu cât mai multe persoane. Îmi doresc să devin o persoană mai bună şi mult mai apropiată de domeniul voluntariatului". (Alexandra Benchea)

"Mă aştept să îmi eliberez sufletul de unele lucruri şi ca prin activităţile pe care le voi face să mă apropii mai mult de Dumnezeu". (Diana Baratu)

"Să-mi întăresc mai mult credinţa; să învăţ lucruri noi; să aduc noi idei în parohie. Sper să fim mai uniţi când ne întoarcem". (Carmena Erdeş)

"De la aceste zile aştept să leg noi prietenii şi să capăt mai multă experienţă în ale voluntariatului". (Andreea Pal)

"Mă aştept ca în aceste zile să cresc în credinţă". (Amalia Sescu)

"Vreau ca în aceste zile să trăiesc fiecare activitate la maxim alături de ceilalţi tineri. Va fi o experienţă din care cu siguranţă voi învăţa foarte multe lucruri". (Gabriel Ghiuzan)

"Îmi doresc ca această experienţă să mă ajute să mă maturizez. Aştept ca aceste zile să îmi ofere energie pentru încă o perioadă de slujire lui Dumnezeu". (Iulia-Georgiana Olteanu)

Vă mulţumim pentru timpul acordat şi vă dorim zile rodnice şi frumoase!

Redacţia revistei parohiale "Raze de speranţă" din Roman

* * *

Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro