Peste cincizeci de episcopi creştini ai Mişcării Focolare s-au întâlnit între 23 noiembrie - 1 decembrie la Istanbul pentru a da un nou impuls drumului spre unitatea deplină. La întâlnire din Moldova a participat PS Petru Gherghel, episcop romano-catolic de Iaşi.

Prelaţii, catolici de diferite rituri, ortodocşi, siro-ortodocşi, armeni apostolici, anglicani şi evanghelico-luterani din cel puţin 18 naţiuni au participat la celebrările patronale ale Patriarhiei ecumenice din Constantinopol.

Conştienţi de consecinţele triste ale lipsei de unitate în decursul secolelor, în acest loc-simbol şi-au promis solemn să realizeze porunca evanghelică a iubirii reciproce, "pentru ca Isus Cristos să trăiască mereu între noi şi lumea să poată crede şi prin contribuţia noastră", aşa cum a spus arhiepiscopul de Praga, cardinalul Miloslav Vlk, unul dintre principalii promotori ai iniţiativei.

La rugăciunea ecumenică de deschidere în biserica catolică a Sfântului Anton, plină de creştini din diferitele comunităţi prezente la Istanbul, a intervenit patriarhul ecumenic Bartolomeu I, care, în dimineaţa următoare, s-a adresat episcopilor felicitându-i pentru zelul lor pentru unitatea creştinilor, oprindu-se apoi la tema întâlnirii: "Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor" (Mt 18,20).

Cu o amplă referinţă la Scriptură şi la gândirea sfinţilor părinţi greci, patriarhul a pus în discuţie trei elemente fundamentale pentru ca să se realizeze această promisiune a lui Isus: "iubirea faţă de Cristos, realizată prin respectarea tuturor poruncilor sale, credinţa în el, manifestată ca încredere în el, şi credinţa dreaptă... ca o cunoaştere corectă a persoanei sale care provine din comuniunea personală cu el".

În cursul conferinţei, după cum informează un comunicat de presă trimis de Serviciul de Informare al Mişcării Focolare, episcopii au vizitat diferitele comunităţi creştine din oraş, unindu-se la rugăciunea lor, cunoscându-le comorile spirituale şi împărtăşind bucuriile şi suferinţele lor.

De o importanţă deosebită a fost vizita la sediul patriarhului armean apostolic Mesrob al II-lea, care, după celebrarea Vesperelor, s-a întreţinut cu oaspeţii săi printr-un dialog amplu cu privire la viaţa şi la situaţia Bisericii Armene, care a dat de-a lungul secolelor o mărturie adesea eroică.

Foarte cordială a fost şi întâlnirea cu vicarul patriarhal siro-ortodox Filüksinos Yusuf Çetin şi comunitatea sa vie, care a făcut o mare sărbătoare pentru episcopi. Într-un interviu dat de acesta, mitropolitul a subliniat că o astfel de înţelegere între episcopi este un exemplu important pentru credincioşi.

La Fanar, sediul Patriarhiei ecumenice, episcopii au participat la rugăciunile solemne pentru sosirea de la Roma a relicvelor sfântului Ioan Crisostomul şi ale sfântului Grigore Teologul, un gest ecumenic cu o mare semnificaţie care - aşa cum spusese patriarhul Bartolomeu I la Roma - "confirmă faptul că nu există în Biserica lui Cristos probleme insurmontabile, atunci când iubirea, dreptatea şi pacea se întâlnesc".

Apoi participarea a continuat cu celebrările pentru sărbătoarea sfântului Andrei, patronul Patriarhiei ecumenice, la care, în afară de delegaţia vaticană condusă de cardinalul Kaper, au sosit la Constantinopol reprezentanţii Bisericilor ortodoxe din lume.

Prezenţa lui Cristos între cei care s-au adunat în numele său a fost nu numai tema întâlnirii, ci mai ales experienţa care a ritmat desfăşurarea ei, creând - aşa cum au spus episcopii - "o intensă legătură de adevărată fraternitate".

Trei intervenţii pregătite de Chiara Lubich au ilustrat fundamentele acestei căi ecumenice care se naşte din spiritualitatea de comuniune trăită în Mişcarea Focolară: aşa-numitul "Dialog al vieţii", sau "Dialog de popor" care - a explicat Chiara Lubich - "nu este un dialog al bazei care se contrapune sau se juxtapune celui aşa-numiţilor înalţi sau responsabili ai Bisericilor, ci un dialog la care pot participa toţi creştinii".

"Dacă trăim astfel în Bisericile noastre, ele vor înflori", a afirmat un episcop catolic din Anglia, făcând aluzie la marile provocări ale secularizării, în timp ce un episcop luteran a exprimat ceea ce experimentase la Întâlnire prin cuvintele binecunoscutului imn "Ubi caritas et amor, ibi Deus est - unde este dragoste şi iubire, acolo este Dumnezeu".

În cursul programului, apartenenţi ai Mişcării Focolare din diferite Biserici au povestit că, în diferitele părţi ale lumii, ei lucrează pentru a creşte comuniunea în Bisericile lor şi între diferitele comunităţi creştine.

De un interes deosebit s-a bucurat mărturia unui paroh catolic din România. Prin intermediul unui răbdător dialog al dragostei, s-au schimbat în mod radical raporturile dintre păstori şi diferitele comunităţi creştine din oraşul său, cu multe iniţiative comune care implică de acum chiar şi autorităţile civile.

Nu este mai puţin semnificativ dialogul existent între Mouvement Jeunesse Orthodoxe şi Mişcarea Focolară, despre care a vorbit o ortodoxă din Liban.

Doi evanghelici şi un catolic au vorbit episcopilor despre Ziua Ecumenică "Împreună pentru Europa". Cu această ocazie, la 8 mai 2004, s-au adunat la Stuttgart 10.000 de persoane din numeroase mişcări, comunităţi şi grupuri spirituale din diferite Biserici, pentru a iniţia o mai mare mărturie comună.

Prezenţa delegaţiei vaticane pentru sărbătoarea sfântului Andrei a oferit ocazia unei întâlniri cu cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor.

Oferind un cadru al recentelor progrese ecumenice, el a subliniat aportul mişcărilor ecleziale la cauza unităţii: "Eu sunt foarte recunoscător acestor mişcări, Mişcării Focolare, şi cred că este un semn al Duhului Sfânt... Numai împreună putem să facem ceva pentru venirea împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru aceasta, mişcările sunt un drum foarte important".

Înainte de a se întoarce în naţiunile lor, episcopii au stabilit să se întâlnească din nou în septembrie 2005 la Bucureşti, aderând la invitaţia patriarhului ortodox român Teoctist şi a Sinodului său.

Traducere după "Zenit" de pr. Mihai Pătraşcu