de Mons. Raffaello Martinelli
episcop de Frascati
Perioada sinodală abia începută ne permite o privire preliminară şi instructivă pentru toate comunităţile implicate, asupra relaţiei dintre principiul sinodalităţii şi Catehismul Bisericii Catolice. Sinodalitatea-colegialitatea acestuia din urmă se manifestă şi se realizează în diferite moduri, sub diferite puncte de vedere complementare: la naşterea, la elaborarea sa, în perspectivele sale şi în previziunile sinodale. Catehismul nu numai că prevede dinamicele sinodale, ci el însuşi se naşte ca exprimare a voinţei sinodale: a fost cerut de Sinodul Episcopilor din 1985: din 155 de votanţi, 146 au votat "da" pentru un nou catehism care să prezinte o învăţătură: integră, conciliară, completă, concisă (în timp ce în Sinodul din 1977 s-a pus accentul pe catehismele naţionale şi categoriale). Părinţii sinodali de la Sinodul extraordinar din octombrie 1985, convocat pentru a celebra a XX-a aniversare a încheierii Conciliului Vatican II, s-au exprimat în privinţa Catehismului, în următorii termeni, în documentul lor conclusiv: "Foarte mulţi au exprimat dorinţa ca să fie compus un catehism sau compendiu al întregii învăţături catolice în ceea ce priveşte atât credinţa cât şi morala, pentru ca să fie aproape un punct de referinţă pentru catehismele sau compendiile care sunt pregătite în diferitele regiuni. Prezentarea învăţăturii trebuie să fie biblică şi liturgică. Trebuie să fie vorba de o învăţătură sănătoasă adaptată la viaţa actuală a creştinilor" (Relatio finalis, II, B, 4).
Catehismul Bisericii Catolice este şi rod al unei colaborări colegiale: în el ajung energii din partea persoanelor şi instituţiilor reprezentative din diferitele contexte socioculturale-ecleziale: cardinali, episcopi, experţi în diferitele discipline teologice, catehetice... (affectus collegialis). "De asemenea trebuie spus că textul actual este rod al unei colaborări ecleziale cu adevărat excepţionale: de fapt, el, în afară de a fi rezultatul contribuţiei preţioase a foarte numeroşilor experţi interpelaţi, s-a putut folosi mai ales şi de aportul pozitiv însemnat, rezultat din consultarea întregului episcopat catolic în 1989-1990", avea să spună în concluzie Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, confirmat de constituţia apostolică Fidei depositum. În ansamblul său textul a primit o privire foarte favorabilă din partea episcopatului.
Catehismul exprimă şi promovează colegialitatea, comuniunea Bisericii şi în Biserică revelându-se ca un instrument de "prezentare sinodală" a adevărului catolic: adică acest Catehism devine sinodal deoarece prezintă adevărul Bisericii: Catehismul anunţă adevărul, pe care Biserica catolică îl crede, îl celebrează, îl trăieşte, îl roagă. Catehismul anunţă ceea ce Biserica posedă ca patrimoniu veşnic al existenţei sale şi al acţiunii sale. Este un "text care atestă" cu privire la realitatea catolică. El este un dar "adevărat", adică un dar care prezintă Adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat în Cristos şi încredinţat de el Bisericii sale. Aşadar, Catehismul prezintă adevărul pe care Biserica, Biserica în ansamblul său, Biserica Catolică universală (nu atât fiecare creştin sau fiecare Biserică locală) îl proclamă ieri, astăzi şi mâine. Catehismul comemorează credinţa Bisericii deoarece expune în manieră pozitivă şi senină învăţătura catolică şi oferă concret creştinului de astăzi posibilitatea de a cunoaşte, a celebra, a trăi, a se ruga, în manieră actuală şi esenţială, credinţa unică în diferitele ambiente, culturi, situaţii, în comuniune cu toată Biserica şi în sintonie cu exigenţele lumii actuale. "El oferă acum tuturor episcopilor ocazia pentru o prezentare, ca să spunem aşa, colegială a învăţăturii lui Cristos poporului lui Dumnezeu, într-un compendiu autoritar" (discurs al Sfântului Ioan Paul al II-lea din 17 septembrie 1992). "Realizarea acestui Catehism reflectă în acest mod natura colegială a episcopatului: mărturiseşte catolicitatea Bisericii" (Fidei depositum).
Aşadar, Catehismul este un mijloc-instrument pentru promovarea unităţii în credinţă: înainte de toate celor care deja împărtăşesc aceeaşi credinţă creştină în diferitele continente, ca membri ai Bisericii catolice, Catehismul le oferă posibilităţi, modalităţi, stimulente concrete pentru a trăi eclezial în mod autentic şi pentru a mărturisi în faţa lumii, singura credinţă, chiar şi în salvgardarea diversităţii şi pluralităţii legitime. Pentru ei, Catehismul poate constitui un mijloc şi pentru a depăşi acele daune grave care, mai ales atunci când este vorba de tematici fundamentale creştine, le provoacă viziuni teologice, evaluări morale precum şi practici pastorale uneori contrastante care uneori provoacă sfâşieri profunde psihologice, afective şi spirituale. Faţă de celelalte Biserici şi comunităţi creştine necatolice, cu care astăzi este în desfăşurare un relevant dialog ecumenic indispensabil, Catehismul se prezintă ca un instrument care poate facilita consolidarea comuniunii deja avute şi recuperarea comuniunii pierdute. Propunând din nou într-o manieră clară şi sigură învăţătura catolică el este în măsură să aducă în mod sigur un serviciu preţios acestei mişcări, care are ca ţintă comuniunea deplină, unitatea perfectă între creştini întemeiată şi centrată pe unicul Adevăr care este Cristos. prezint aici două scurte citate din discursuri ale Sfântului Ioan Paul al II-lea: "Aşadar nu va fi un mijloc de uniformitate, ci va trebui să fie un ajutor important pentru a garanta unitatea în credinţă, care este o dimensiune esenţială a acelei unităţi a Bisericii care «izvorăşte din unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt»". "De aceea vă invit să consideraţi conţinutul acestui Catehism ca un dar pe care fiecare dintre voi îl poate oferi propriei Biserici particulare pentru ca ea să crească «la măsura staturii plinătăţii lui Cristos» (Ef 4,13)".
Aşa cum Catehismul Bisericii Catolice s-a inspirat cu mâini pline din tradiţia Bisericii atât orientale cât şi occidentale; s-a folosit din belşug de aportul polivalent al catehismelor foarte numeroase elaborate de-a lungul secolelor şi în diferitele continente şi folosite în Bisericile locale; şi s-a folosit, în manieră decisivă într-un fel, de contribuţia preţioasă dată de episcopi şi experţi din toată lumea (şi în acest sens pe bună dreptate se poate vorbi despre un catehism catolic, în sensul unei opere universale, colegiale), tot aşa Catehismul acum îşi propune să anime, să promoveze, să susţină, să orienteze, să conducă elaborarea noilor catehisme locale. Aşadar, Catehismul este sinodal în sensul că el cere medierea indispensabilă a Bisericilor particulare, acordând atenţie şi dând un răspuns adecvat aşteptărilor, exigenţelor, dificultăţilor, problematicilor destinatarilor. Prezintă într-o manieră organică şi fidelă faţă de învăţătura catolică şi dimensiunea "colegialităţii" în Biserică şi a Bisericii. Este suficient să citez aici pe scurt un articol interesant al cardinalului Schotte, care, între altele, scrie în această privinţă: "În afirmaţiile Catehismului găsim indicate toate caracteristicile proprii ale colegialităţii: origine din voinţa Domnului, legătură cu colegiul apostolilor, relaţie necesară cu primatul lui Petru, ministerialitatea pastorală a slujirii colegiale, destinaţia responsabilităţii colegiale a episcopilor faţă de Biserica universală, sacramentalitatea accesului la colegiul episcopal, relaţie înnăscută cu ordinul prezbiteral, dinamism escatologic al misiunii". O glumă simpatică atribuită cardinalului Ratzinger explică bine această multiformitate în colegialitate. Într-o reuniune a lucrărilor catehismului a spus: "Ştiţi ce este o zebră? Este un cal, numai că l-a desenat o comisie, unde fiecare dintre membri a voit să pună un rând".
(După L'Osservatore Romano, 15 ianuarie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
