(Nisiporeşti, 22 februarie 1940 - 5 iunie 2025)
Poate acest nume nu vă spune prea multe şi nici nu are cum, deoarece sora Angela nu a fost "o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor" (1Cor 13,1), şi nici nu făcut gălăgie prin modul ei de a fi. Ceea ce m-a îndemnat să scriu aceste rânduri este tocmai afirmaţia Papei Francisc din exortaţia apostolică Gaudete et exultate cu privire la chemarea la sfinţenie în lumea contemporană, în care vorbeşte despre sfinţenia de la uşa de alături: "Nu trebuie să ne gândim doar la cei beatificaţi sau canonizaţi. (...) Îmi place să văd sfinţenia în poporul răbdător al lui Dumnezeu: în părinţii care îşi cresc copiii cu atâta iubire, în bărbaţii şi femeile care muncesc pentru a aduce acasă pâinea, în bolnavi, în surorile consacrate în vârstă care continuă să zâmbească" (GE, 6-7).
Am cunoscut-o pe sora Angela de mic copil, ca ministrant, în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Luizi-Călugăra, unde era bucătăreasă. Originară din Nisiporeşti - Neamţ, a ajuns în parohia noastră odată cu venirea ca paroh a părintelui Iosif Pal care îi era verişor. Intenţia mea nu este aceea de a-i realiza o biografie amănunţită, de aceea mă voi rezuma la acele momente în care prezenţa şi exemplul ei au suscitat în inima mea sentimentul unei vieţi trăite în Domnul. Mai târziu, ieşind la pensie, sora Angela s-a retras într-o casă în mijlocul comunităţii locale care avea faţă de dânsa un respect deosebit. Era o persoană afabilă, discretă, având mereu pentru fiecare un cuvânt de încurajare. Ceea ce m-a impresionat la ea a fost tocmai fidelitatea faţă de rugăciune, faţă de sacramente.
Din cauza circumstanţelor, a trăit în afara comunităţii congregaţiei surorilor "Notre Dame de Sion" din care făcea parte, însă prin modul ei de a fi nu a uitat niciodată profunda spiritualitate a congregaţiei sale. Rugăciunea rozariului şi devoţiunea faţă de Preasfânta Fecioară Maria deveniseră ca o a doua sa natură. Pentru satul nostru a fost călăuză şi model de rugăciune a rozariului: nu era Sfântă Liturghie, dimineaţa şi seara, cu excepţia inconvenientelor legate de sănătate, care să nu fi fost precedată de recitarea rozariului pe care ea îl conducea. O rugăciune făcută cu devoţiune şi fără grabă; un mod de a se ruga ce te invita să te alături acestei călătorii pline de încredere că toate problemele, necazurile şi speranţele ce le porţi în suflet îşi vor găsi mângâierea şi ajutorul prin mijlocirea mamei noastre cereşti. Era o rugăciune nu doar rostită, ci şi trăită în mijlocul credincioşilor prin exemplul ei de bunătate, de caritate. Când o întâlneam sau o vizitam, o surprindeam mereu în rugă. Rugăciunea ei nu se limita doar la cele două rozarii spuse împreună cu credincioşii, ci fiecare drum spre biserică, fiecare muncă, fiecare moment de răgaz, de odihnă se transformau într-un lung şirag de rugăciuni, de meditare a misterelor mântuirii, de contemplare a iubirii lui Dumnezeu împreună cu Maria. Toate acestea erau oferite pentru acele persoane care, pline de speranţă, îi cereau să se roage pentru nevoile şi intenţiile lor.
Faptul de a trăi şi de a percepe Biserica lui Cristos ca pe o mamă era explicit prin modul în care oferea atât de frumos fiecare rozariu recitat împreună cu credincioşii: în primul rând, pentru Sfântul Părinte Papa, pentru episcopi, preoţi, seminarişti, persoane consacrate, pentru bătrânii şi bolnavii ce ascultau şi se rugau de acasă, pentru familiile încercate, ca şi pentru toate acele intenţii pe care fiecare dintre cei prezenţi le aveau în inimă.
Sora Angela avea o sensibilitate aparte faţă de necesităţile şi limitele umane. Ori de câte ori auzea de o dificultate sau de o problemă pe care o persoană o înfrunta, îi era alături în rugăciune. Sensibilitatea şi iubirea credincioşilor din sat era foarte mare faţă de ea, lucru care se vedea şi din faptul că, întâlnind-o deseori pe drum, îi cereau să se roage pentru ei, pentru cei dragi ce suferă, pentru copii lor plecaţi departe, lăsându-i de cele mai multe ori câte o mică ofertă. Era o persoană simplă şi cred că acest lucru a ajutat-o mai mult să pună în practică ceea ce Isus spune în Evanghelia după Sfântul Matei: "Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi aţi făcut" (Mt 25, 40). Pentru ea nu avea nevoie de nimic; îi era suficient puţinul ce-l avea din pensie deoarece trăia foarte modest, fiind caracterizată şi de acel spirit de abnegaţie, de sobrietate ce lipseşte atât mult în lumea contemporană. Numai bunul Dumnezeu ştie câte persoane nevoiaşe au fost susţinute de sora Angela prin mici fapte de caritate. Tineri liceeni care cu greu reuşeau să fie susţinuţi de familiile lor, seminarişti, persoane fără nici un venit care îşi câştigau pâinea de pe o zi pe alta, erau în atenţia ei. Cât adevăr în zicala noastră românească: dar din dar se face Rai. Acum, că a plecat la Domnul, sper din toată inima că acele rugăciuni şi fapte bune i-au luminat calea, i-au deschis paradisul, deşi nu i-a fost uşor. La un moment dat, interzicerea de a mai spune rozariul împreună cu credincioşii îi provocase o mare durere, dar maturitatea credinţei sale s-a văzut şi prin modul în care a reuşit să accepte orice lucru, încrezătoare fiind în cuvântul celui pe care l-a slujit cu drag: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi" (In 15,20). A fost o altă încercare prin care a dat dovadă de faptul că cine ascultă, deşi suferă, nu greşeşte şi acest lucru pentru că ascultarea este în primul rând faţă de acel spirit al Evangheliei parcurs prin Sfântul Rozariu.
Privind la exemplul său pot să afirm cu convingere că viaţa i-a fost precum misterele Sfântului Rozariu:
- o viaţă de Bucurie prin naştere, prin recunoaşterea chemării la viaţa consacrată şi prin oferirea întregii vieţi lui Dumnezeu;
- o viaţă de Lumină prin deschiderea la harul lui Dumnezeu, prin recunoaşterea darurilor pe care acesta i le-a dăruit şi pe care a ştiut să le pună atât de frumos în slujba aproapelui;
- o viaţă de Durere prin toate încercările, greutăţile, suferinţa trupească şi sufletească pe care le-a avut de suportat cu răbdare şi umilinţă, fiind convinsă că pe drumul Calvarului nu este singură ci împreună cu Domnul;
- o viaţă de Slavă deoarece s-a bucurat necontenit de darul învierii, a răscumpărării, trăind mereu cu ochii îndreptaţi spre cer, spre acel moment al întâlnirii cu Mirele său ceresc!
Pentru mine, ca şi pentru cei care au cunoscut-o, sora Angela este exemplul a ceea ce Sfântul Părinte Papa Francisc numea sfinţenia de la uşa de alături. Exigentă cu sine, dar nu cu ceilalţi, nutrea totuşi în inima sa o profundă displăcere atunci când iubirea faţă de Biserică şi de evanghelie era carentă şi mai ales lipsită de umanitatea specifică lui Cristos. Cu siguranţă, existenţa numărului mare de vocaţii la viaţa consacrată şi la preoţie din Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Luizi-Călugăra se datorează şi rugăciunii, exemplului ei de fidelitate, evlavie, devoţiune, toate semne ale unei credinţe simple, dar totodată profund ancorată în iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele.
Dumnezeu să o răsplătească pentru binele făcut şi fie ca pe lumea cealaltă să aibă parte de continuarea aceleaşi iubiri de care a dat dovadă aici pe pământ. Sunt convins că rugăciunea şi mijlocirea ei vor însoţi în continuare comunitatea credincioşilor din Luizi-Călugăra în mijlocul cărora a trăit! Dumnezeu să o odihnească în pace!
Pr. Emanuel Chiricheş, OFMConv.
*
A trecut la Domnul sr. Angelica Pal, NDS
S-a născut la 22 februarie 1940 la Nisiporeşti. Primele voturi le-a depus la 21 noiembrie 1971 în Capela "Notre Dame de Sion" din Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi, în prezenţa pr. Iosif Pal şi a sr. Rosine. Formarea ei pentru viaţa consacrată a făcut-o cu sr. Rosine. În vara anului 1976 a mers la Galaţi, însoţindu-l pe vărul ei, pr. Iosif Pal, OFMConv. Părintele Pal activase la Iaşi în perioada 1967-1975, iar din 1976 fusese numit paroh de Galaţi. El a avut un contact strâns cu surorile NDS din Galaţi pe perioada funcţiei sale din oraşul dunărean (1976-1979). Tot el o va însoţi pe sr. Angela în pregătirea ei la depunerea voturilor perpetue şi va asista la depunerea lor, la 23 august 1977, la Galaţi.
În decembrie 1979 sora se mută la Luizi-Călugăra, urmându-l pe pr. Pal. Circa 20 de ani l-a ajutat pe părintele Pal, iar după moartea acestuia şi-a cumpărat o căsuţă în sat, unde a mai rămas circa 25 de ani. În anul 2024 merge în comunitatea surorilor NDS din Roman. După internări în spitale la Roman şi Iaşi, din cauza unei boli cu evoluţie agresivă, a trecut la Domnul în ziua de 5 iunie 2025. A fost înmormântată sâmbătă, 7 iunie 2025, la Nisiporeşti.
Surorile NDS
