Sora moarte a bătut din nou la uşa noastră, a Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, în ziua de 23 decembrie 2022 pentru a o chema pe sora Roza Pal la întâlnirea cu Mirele ei pe care atât de mult l-a iubit.
S-a născut la Luizi-Călugăra (Bacău) pe 25 iulie 1930. Chemarea de a-l urma pe Isus a simţit-o încă de mică aşa cum ne-a lăsat scris în memoriile sale: "Chemarea lui Isus am simţit-o de mică prin exemplul părinţilor mei văzând cum se roagă. Când veneau duminica de la Liturghie ne spuneau toată predica şi de multe ori spuneau şi despre măicuţe cum se poartă, cum sunt. În inima mea am simţit chemarea ca să fiu şi eu la fel... Crescând, o dorinţă fierbinte mă atrăgea ca magnetul ca să-l urmez pe Isus".
În 1946 intră la Surorile franciscane "del Giglio" de la Hălăuceşti şi este trimisă să slujească la bucătăria Seminarului şi Gimnaziului franciscan din localitate unde, aşa cum ne spune tot ea, "erau 80 de băieţi la gimnaziu, 55 de seminarişti, 12 dascăli şi, pe urmă, vreo 12 preoţi, şi noi... la sute trebuia să facem mâncare...".
După doi ani, pe 2 februarie 1948 intră în Noviciat. Dar nu se poate bucura de un parcurs normal de formare, deoarece în 1949 regimul comunist a închis toate mănăstirile, sr. Roza fiind nevoită, la fel ca toate celelalte surori, să înceapă peregrinarea ei prin pustiul clandestinităţii. Poate e mai bine să o lăsăm pe ea să ne povestească: "Au venit comuniştii au zis ca surorile să plece... Am cărat noaptea bagajele de la seminar la mănăstire şi am plecat acasă... Acasă aveam din ce trăi. Servici nu am căutat. Am rămas acasă cu părinţii şi am lucrat pământul în linişte. În fiecare săptămână mai ajutam şi la parohie. Vreo şase ani am fost sacristană şi am învăţat copiii la Sfânta Împărtăşanie... Apoi, m-au angajat la parohie... Între timp. pr. Caiter care era vicar la Călugăra a fost mutat ca paroh la Valea Seacă şi m-a chemat să merg la Valea Seacă ca bucătăreasă, unde am rămas în continuare 28 de ani... Când eram la parohie la Călugăra mereu venea securitatea pentru cărţile Seminarului. Am cărat cărţile de la Seminar... ce am putut am mai salvat, dar cu frică şi risc. Dacă te prindeau, te ducea la închisoare... Într-o zi a sosit securitatea... ne-a strâns în bucătărie pe toţi... şi preoţii şi clopotarul... au pus santinelă la uşă... au răvăşit totul... Şi saltelele erau întoarse. Cărţile găsite, totul au luat cu ei. Încă de atunci, nu ştiu de frică sau emoţie, când vedeam că vin securiştii sau miliţia, o clipă mi se înfundau urechile, căci eram foarte sensibilă."
Constrânsă de împrejurări, sr. Roza este nevoită ca prima profesiune călugărească să o facă în ascuns pe 1 ianuarie 1950 la Luizi-Călugăra.
În 1957, în confesionalul din biserica veche de la Adjudeni, după cum mărturiseşte, se consacră cu totul lui Dumnezeu, consacrare pe care o pecetluieşte în mod oficial pe 25 martie 1986 când, deşi în clandestinitate, s-a reuşit reluarea legăturilor cu Casa-mamă din Assisi, respectiv cu superioara generală.
După Revoluţia din decembrie 1989, Familia Surorilor Franciscane Misionare de Assisi îşi reia activitatea în libertate, prin redeschiderea vechilor case de la Huşi şi Hălăuceşti şi prin deschiderea de noi comunităţi. Astfel, şi sr. Roza în 1992 a avut posibilitatea să se întoarcă în mijlocul surorilor, mai întâi la Luizi-Călugăra, apoi la Huşi, iar din 2002 în comunitatea de la Hălăuceşti unde s-a dedicat rugăciunii, adoraţiei, poeziei, primind cu seninătate starea de sănătate şubredă. Pierderea treptată a auzului a ajutat-o să se abandoneze şi mai mult în Domnul cu o seninătate dezarmantă care reiese şi din cuvintele lăsate: "78 de ani am auzit foarte bine. Dar pe urmă a început să slăbească auzul. Surorile mi-au cumpărat aparate cu care auzeam foarte bine, dar în 2015 am surzit de tot... Eu nu aud... şi nu mai pot munci... dar ce pot să fac, o fac din toată inima".
Şi-a dedicat ultimii ani rugăciunii pentru preoţi şi pentru persoanele consacrate, ascultând în acest sens chiar şi mai multe Liturghii într-o zi.
Era mereu senină, zâmbitoare, modestă, reculeasă în Dumnezeu şi cu inima mereu plină de recunoştinţă. Acest lucru transpare şi din testamentul ei: "Moştenirea şi zestrea mea este sărăcia. Săracă cu Cel sărac. Nu am cuvinte potrivite să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Mulţumesc părinţilor mei pentru tot ce au făcut pentru mine. Le mulţumesc surorilor, fraţilor, nepoţilor şi nepoatelor pentru tot ajutorul acordat. Mulţumesc şi sunt recunoscătoare pentru toţi care m-au ajutat într-un fel sau altul... eu vă iubesc pe toţi şi nu vă uit în rugăciunile mele. Cu recunoştinţă şi adânc respect mulţumesc superiorilor şi surorilor din comunitate.... Eu v-am considerat pe voi ca pe nişte îngeri şi cu iubire sinceră pe toate v-am iubit... Când voi fi chemată de Domnul să plec, ajutaţi-mă cu rugăciunile voastre. Şi cer cu umilinţă iertare..."
Cu ajutorul lui Dumnezeu a rămas fidelă lui Isus până la sfârşit, aşa cum şi-a dorit şi a exprimat: "Doresc ca la aniversarea a 70 de ani de profesiune religioasă să fiu alături de Isus, ca să fie o nuntă deplină. Căci în toate celelalte Isus a fost invizibil... Dar nu voia mea să fie, ci voia Tatălui din ceruri."
Voia Tatălui din ceruri însă a fost ca să o ia la sine, la doi ani după Jubileul celor 70 de ani de profesiune călugărească, în ziua de 23 decembrie 2022, când sora moarte a vizitat-o pe patul de spital unde se afla de câteva zile, pregătită să-şi întâlnească Mirele evocat de atâtea ori în poeziile sale, dintre care redăm o strofă lăsată în Testament:
"În anii fragezi ai copilăriei mele, Isuse drag, te-am întâlnit,
iar tu în marea-ţi îndurare atât de dulce m-ai privit;
Simţeam un dor nespus să vin în faţa ta,
căci tu îmi şopteai puternic să fiu în veci Mireasa ta."
Dragă soră Roza, vă mulţumim pentru mărturia autentică de credinţă, dăruire şi iubire pe care aţi reuşit să ne-o lăsaţi ca moştenire. Nici noi nu vă vom uita! Dumnezeu să vă primească în Împărăţia sa!
Sfânta Liturghie de înmormântare a sorei Roza Pal va fi celebrată luni, 26 decembrie 2022, la ora 14.00, în Capela cimitirului de la Hălăuceşti (IS).
Secretariat SFMA
