În dimineaţa zilei de 18 ianuarie 2015, sr. Veronica Mateeş a răspuns cu seninătate ultimei chemări a Domnului şi s-a întors în casa Tatălui ceresc.

Sr. Veronica s-a născut la 16 septembrie 1955, în comuna Cleja (Bc) şi a intrat în Institutul Surorilor Franciscane Misionare de Assisi încă din timpul regimului comunist. A început noviciatul în clandestinitate la 1 iunie 1985 şi a făcut prima profesiune la 28 iulie 1986.

Profesiunea perpetuă a celebrat-o la 8 septembrie 1991, în biserica parohială din Luizi-Călugăra (Bc). În această comunitate a slujit mulţi ani în diferite perioade şi tot aici Domnul a permis ca o boală necruţătoare s-o consume până la ultima ei suflare.

În timpul regimului a slujit mulţi ani în parohia din Mărgineni (Bc), iar în 1991, imediat ce prima comunitate a Surorilor Franciscane a fost reîntregită în Bucureşti, cu disponibilitate a răspuns aşa cum îi promisese Domnului prin profesiunea religioasă. A slujit astfel în numeroase comunităţi: Bucureşti, Viena, San Marino, Glodeni (Rep. Moldova), Luizi-Călugăra.

Seninătatea şi spiritul ei tânăr, iubirea de adevăr, disponibilitatea de a-l sluji pe Domnul oriunde o trimitea, chiar şi în suferinţă şi departe de ţară, simplitatea, răbdarea şi încrederea cu care îl recunoştea pe Cristos în lucrurile mici şi în evenimentele cotidiene au făcut din ea o figură luminoasă pentru fiecare dintre noi. O amintim în mod deosebit pentru primirea delicată şi generoasă a fiecărei persoane, pentru bucuria pe care o emana ori de câte ori ne revedea şi pentru grija ei maternă. Toate acestea sunt o rechemare la trăirea autentică şi bucuroasă a consacrării noastre religioase, în fidelitate, chiar şi în cea mai mare suferinţă.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul sorei Veronica, care, prin mărturia ei de viaţă şi, mai mult, prin suferinţa ei, ne-a învăţat să iubim şi să rămânem fidele vocaţiei noastre, să ne încredem total în el, să nu ne fie teamă de suferinţă şi să fim tari în credinţă! Setea de a-l cunoaşte şi de a-l vedea pe Dumnezeu a ajuns acum la desăvârşire, în întâlnirea ei personală cu Isus Cristos, Domnul vieţii ei.

Trupul sorei Veronica este depus în capela comunităţii surorilor din Luizi-Călugăra. Luni, 19 ianuarie 2015, înainte de celebrarea sfintei Liturghii a comunităţii parohiale, la ora 17.00, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus în biserică, iar marţi, 20 ianuarie 2015, începând cu ora 10.00, vor avea loc funeraliile.

Dumnezeu s-o odihnească în pacea sfinţilor săi!
S-o amintim împreună în rugăciunea noastră!

Sr. Elena Enăşcuţ,
secretara provincială