"Bine, servitor bun şi credincios! ... Intră în bucuria stăpânului tău!"
În faţa morţii, "trebuie să recunoaştem perplexitatea noastră: nimeni dintre noi nu ştie ce se întâmplă în mod real, întrucât toţi trăim dincoace de gardul morţii şi, în consecinţă, nu avem nici o experienţă directă cu acest fapt"1. Însă această realitate interpretată, pentru noi creştinii, în lumina învierii capătă o nouă comprehensiune existenţială pentru cel ce trăieşte în Cristos: "Cine a pierdut viaţa sa pentru mine, o va regăsi" (Mt 10,39). Putem aplica această categorie evanghelică şi părintelui Petru Solomon care a trecut la cele veşnice pentru a-şi lua răsplata, parcă în mod profetic, spre finalul anului liturgic, când Biserica propune spre reflecţie texte biblice ce ne trimit spre realitatea escatologică.
Realizând o lectură a vieţii sale, se constată în existenţa sa o logică (în realitate ar fi necesar să spunem ilogică) de pierdere-regăsire, pe care noţiunea filosofică epoche o evocă2. Dinamica (ilogică) ce traversează evanghelia este dinamica de pierdere-regăsire, dinamica pascală, "Cine pierde viaţa o va regăsi" (cf. Mt 16,25), pe care părintele a trăit-o cât mai mult cu putinţă. Cel ce a pierdut viaţa sa a regăsit-o; Cristos, mort, a înviat cu adevărat. Paştele, conţinut fundamental al Evangheliei, este înainte de toate evenimentul din care trăieşte evanghelia, ba mai mult este condiţia comprehensiunii sale. Evanghelia Paştelui, riguros, poate fi înţeleasă (chiar însuşită) doar dacă are sens şi viaţă într-o dinamică pascală, paradoxal într-o mişcare de ne-însuşire. Acelaşi lucru este valid pentru viaţa sacerdotală: ia viaţă într-o logică de dăruire; se înţelege (însuşeşte) în timp ce se pierde, în ilogica pascală, într-un proces de har. Acelaşi lucru şi pentru viaţa, suferindă în ultima sa etapă, a părintelui: se înţelege, se re-descoperă în acest proces pascal, de expunere radicală, dăruire, de-centrare, pierdere, încredinţare altcuiva, ofertă, consacrare. Pentru perseverenţa sa în trăirea evangheliei sperăm că va auzi din partea lui Cristos, asemenea multor păstori ai noştri: "Bine, servitor bun şi credincios!... Intră în bucuria stăpânului tău" (Mt 25,23).
Odihna cea veşnică dă-o lui, Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească! Să se odihnească în pace!
Fr. Marius Minuţ, CSJ - Congregatia "Sfântul Iosif"
Note
1 J. Ratzinger, Introduzione al Cristianesimo, Queriniana, Brescia 1993, p. 242.
2 Mă inspir, cu libertate, din noţiunea epoche fenomenologică, propusă de E. Husserl, iniţiatorul fenomenologiei, ca o condiţie de acces la adevăr (se poate vedea, spre exemplu, Idee per una fenomenologia pura e per una filosofia fenomenologica, cartea I: Introduzione generale alla fenomenologia pura, Einaudi, Torino, 2002, paragrafele 32, 71-73). Această epoche sau punere în paranteză, ce pentru Husserl are drept conţinut lumea naturală sau atitudinea naturală (în definitiv, prejudecăţile), nu înseamnă negare sau punere în dubiu a ceea ce este în paranteză; este vorba mai degrabă despre un expedient metodologic ce duce, în sfârşit, la regăsirea sensului adevărat a ceea ce era în paranteză. Pentru Husserl epoche este condiţie de asumpţie a unei adevărate atitudini filosofice şi acces la adevăr. Nu este însă greşit de a interpreta conceptul de epoche ca o atitudine de viaţă, un mod de a fi radical deschişi la adevăr sau ca o atitudine autentic religioasă.
* * *
A trecut la Domnul pr. Petru Solomon
