Dumnezeu i-a zis lui Avraam: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune" (Geneza 22,2).
Pe muntele Moria, 1.000 de ani mai târziu, regele David a întemeiat oraşul Ierusalim, unde fiul său, Solomon, a construit Primul Templu, Casa Domnului, loc sacru pentru evrei.
Ierusalim (în limba ebraică Ieruşalaim; în arabă Al-Quds, sau Ur Shalim al Quds, în latină Hierosolyma, în greacă: Ιερουσαλημ sau Ιεροσλυμα, în engleză Jerusalem) este un oraş din regiunea istorică Palestina (pentru evrei şi creştini "Ţara Sfântă" sau "Ţara lui Israel", în arabă Falastin), în Orientul Mijlociu, considerat oraş sfânt pentru credinţele iudaică, creştină şi musulmană. Situat în Munţii Iudeei, pe cumpăna apelor a Palestinei de la vest de Iordan, dintre Marea Mediterană şi Marea Moartă, la o altitudine de 570-857 metri deasupra nivelului mării, Ierusalimul este în zilele noastre cel mai mare oraş din Israel şi din regiunea Palestinei istorice (850 000 loc.).
Oraş cu o zbuciumată istorie antică şi medievală, Ierusalimul s-a extins din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în afara zidurilor cetăţii vechi, mai cu seamă în partea de vest, care acoperă în zilele noastre cea mai mare parte a suprafeţei oraşului. În decembrie 1949 Ierusalimul, respectiv partea lui de vest, a fost proclamat de David Ben Gurion capitală a noului stat evreiesc Israel. La Ierusalim se află principalele instituţii politice, administrative şi juridice ale Israelului: sediul primului ministru, majoritatea ministerelor, sediul preşedintelui statului, Knessetul (parlamentul israelian), Rabinatul central al Israelului, Muftiul Ierusalimului, Custodia catolică a locurilor sfinte, patriarhii ale mai multor biserici - romano-catolică (latină), ortodoxă, greco-catolică, armeană etc. În anul 1981, Oraşul Vechi din Ierusalim a fost recunoscut de UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii. În anul 2016 în Ierusalim trăiau circa 521.000 de evrei şi circa 329.000 de arabi.
Considerat cândva centrul lumii, etern revendicat de iudei, creştini şi musulmani ca oraş sacru al propriei religii, Ierusalimul este loc de pelerinaj la trei dintre cele mai venerate locuri din lume: Zidul Plângerii, Biserica Sfântului Mormânt şi Domul Stâncii. Ierusalimul, numit în lunga sa istorie Oraşul de Aur, Oraşul Sfânt, Ţara lui Israel, Oraşul lui David sau Oraşul Păcii, este şi un oraş al neînţelegerilor, palestinienii revendică partea estică a Ierusalimului, pe care îl doresc capitala viitorului lor stat independent, în timp ce Israelul îl consideră capitala sa unică şi indivizibilă pentru eternitate. Pentru evrei este epicentrul naţional şi spiritual şi întrupare a tărâmului făgăduinţei, locul unde Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac, al gloriei lui David şi a Templului lui Solomon. Pentru creştini este oraşul lui Isus, al ultimelor lui zile pe pământ, al Cinei de Taină, al crucificării şi Învierii. Pentru arabi este al treilea loc sfânt, după Mecca şi Medina, unde Mahomed s-a înălţat la cer.
Pentru fiecare creştin catolic, este dorinţa arzătoare, ca măcar odată în viaţă să meargă în pelerinaj în Patria lui Isus şi a Mariei, să viziteze Ierusalimul inima creştinătăţii care bate neîncetat de aproape 2000 de ani. Haideţi să coborâm de pe Muntele Măslinilor în Valea Cedronului, să urcăm pe Muntele Sionului, pe lângă zidul Cetăţii şi apoi să intrăm prin poarta, "Sfântul Ştefan" (Poarta Leilor sau Poarta Oilor), pentru a parcurge Drumul Crucii până la Golgota pe un traseu cu cele mai reprezentative locaţii religioase.
Parcurgând Muntele Măslinilor (883 m), dinspre Betfaghi, înspre Ierusalim, urmăm calea tradiţională urmată de Isus la Intrarea în Oraşul Sfânt. Pe vârful dealului sunt vestigiile restaurate ale Capelei Înălţării, o clădire octogonală, acum moschee, situată pe locul de unde se crede că Isus s-a înălţat la cer, care păstrează piatra pe care este imprimată talpa Domnului, deoarece şi Islamul îl recunoaşte pe Isus ca profet.
Ansamblul eclezial "Tatăl Nostru", numit şi "Pater Noster", este ridicat pe ruinele unei vechi bazilici bizantine, construită de împăratul Constantin, numită "Eleona", adică "a Măslinilor", ea fiind zidită chiar deasupra peşterii unde ucenicii s-au adunat în jurul Mântuitorului, spre a-i învăţa rugăciunea domnească, "Tatăl nostru". Actuala biserică, având statut de mănăstire, are pe toţi pereţii laterali ai curţii, cât şi în interiorul bisericii celei mari, plăci de ceramică albă inscripţionate cu rugăciunea "Tatăl nostru", în mai bine de 70 de limbi. La loc de cinste, pe peretele din faţă aflat în dreapta altarului se poate citi "Tatăl nostru" în limba română.
Potrivit tradiţiilor creştine locale, în peştera păstrată şi astăzi în incinta, aflată la mijlocul Muntelui Măslinilor, pe partea dreaptă, Dominus Flevit este prima biserică din Ţara Sfântă, zidită, lângă Grădina Ghetsimani. Biserica numită "Domnul a plâns" este în formă de "lacrimă", pe locul unde Mântuitorul Isus a plâns lipsa de pocăinţă a celor din Ierusalim.
În Grădina Ghetsimani, cu măslini milenari se află Biserica Tuturor Naţiunilor sau "Basilica Agoniei" , construită pe locul unde s-a rugat Isus în noaptea în care a fost pris şi dus la judecată. La construcţia ei au contribuit 12 state.
Peştera Ghetsimani este un important loc de rugăciune, aflat la baza Muntelui Măslinilor în partea dreaptă a intrării în mormântul Maicii Domnului. Aici au fost trimişi ucenicii lui Isus, să se roage pentru a nu cădea în ispită, dar Mântuitorul i-a găsit dormind.
Mormântul Maicii Domnului este unul dintre cele mai iubite locuri din Ţara Sfântă , unde creştinii vin cu bucurie, spre a se ruga Maicii Domnului. Aşezată în Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Măslinilor, biserica zidită pe locul unde a fost înmormântată, pentru scurt timp, Maica Domnului, o biserică semi-îngropată şi săpată în piatră, în formă de cruce, în care se ajunge coborând o serie de trepte din lespezi de piatră.
Trecem peste Pârâul Chedron - Pârâul Cedrilor sau Valea lui Iosafat - pe lângă Mormântul lui Abşalom, fiul rebel al regelui David, care a trăit cu aproape o mie de ani mai înainte de Isus, numit şi Stâlpul lui Abşalom, un monument funerar înconjurat de alte câteva mii de morminte, apoi pe lângă zidul Cetăţii Ierusalimului, urcăm pe Muntele Sionului, pe care se afla Cetatea lui David, unul dintre primele locuri ridicate în Ierusalim. Cămara Cinei celei de Taină este cinstită ca loc în care a fost săvârşită ultima cină a Domnului pe acest Pământ, împreună cu apostolii unde s-a instituit sacramentul Sfintei Euharistii. Această cămară se află la etajul unei clădiri, deasupra mormântului lui David. Lângă această clădire, se află o biserică închinată acestui eveniment.
În apropiere, Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" este una dintre cele mai mari biserici din Ierusalim şi aparţine mănăstirii benedictine din Ierusalim, cu sediul pe Muntele Sion, aproape de Poarta Sionului.
Biserica "Sfântul Petru din Gallicantu" sau Biserica Pocăinţei Sfântului Apostol Petru - este o biserică cu o arhitectură modernă, zidită pe locul unde, se afla casa marelui preot Caiafa. Numele bisericii - Gallicantu - aminteşte de lepădarea lui Petru de Mântuitorul Isus Cristos, de trei ori, amintită în sfânta Evanghelie. Numele înseamnă "unde a cântat cocoşul".
Dar să intrăm în Cetatea Sfântă şi să-l însoţim pe Isus pe Drumul Crucii. Zidurile cetăţii, construite din blocuri mari de piatră, sunt în mare parte cele construite de sultanul turc Suleiman între 1539 si 1542 pe fundaţiile romane din Aelia Capitolina. Zidurile groase de aproximativ 3 m şi înalte de 10 - 12 m formează un poligon neregulat cu suprafaţa totală de 4 km2. Intrarea în Sfânta Cetate se poate face pe orice latură, prin cele şapte porţi deschise. Cea de-a opta poartă, numita "Poarta de Aur", din partea de răsărit, este zidită de musulmani, pentru a nu mai intra pe aici Cristos, a doua oară. Pe această poartă a intrat Isus în Duminica Floriilor. Tradiţia spune că tot pe această poartă va veni Isus să judece lumea în Valea lui Iosafat. Musulmanii, ca să împiedice venirea lui Isus pe Poarta de Aur care duce drept la moscheea lui Omar, au zidit-o cu lespezi mari de piatră, iar în afara zidului au făcut un enorm cimitir musulman.
Noi intrăm prin Poarta Sfântului Ştefan, numită şi "Poarta Leilor", datorită celor două vechi basoreliefuri (doi lei) păstrate pe ea, în partea nordică a muntelui sfânt. Imediat după intrare pe partea dreaptă se află Biserica "Sfânta Ana", zidită pe locul unde s-a aflat casa lui Ioachim şi Ana, părinţii Sfintei Fecioare Maria, adică pe locul unde s-a născut Maica Domnului. În partea sudică se află o scară ce coboară în cripta subterană, formată din mai multe peşteri vechi. Iniţial, aici s-a aflat o peşteră care, potrivit tradiţiei creştin-catolice, a fost folosită drept loc de naştere pentru Fecioara Maria.
În curtea mănăstirii, în mijlocul unei grădini încântătoare, lângă biserică se află imensul şantier de săpături arheologice al bazinului de la Scăldătoarea Betesda, locul unde Cristos l-a vindecat pe omul care zăcea la pat de 38 de ani.
Drumul Crucii începe la locul fostului Pretoriu roman şi este parcurs de pelerini încă de la jumătatea secolului al IV-lea, când împăratul Constantin cel Mare a oferit creştinismului libertatea. Astăzi, pelerinii parcurg cei 500 de metri pe străduţe înguste printre tarabele comercianţilor, trecând cu crucea pe umeri prin dreptul celor 14 staţii ale crucii, fiecare comemorând un moment semnificativ. Fiecare staţie este marcată cu cifre romane pe o placă. Prima staţie este locul unde Pilat l-a condamnat la moarte pe Mântuitor, a doua marchează momentul în care i s-a dat crucea lui Isus.
Apoi, drumul formează un arc numit Ecce Homo, "iată omul", unde Pilat l-a arătat pe Isus mulţimii. A treia staţie este locul unde Isus a căzut prima dată sub greutatea crucii, a patra este locul întâlnirii între Maria şi fiul ei, la a cincea, unde mâna lui Isus este imprimată pe un perete, Simon a fost forţat de către soldaţii romani să îl ajute pe Mântuitor să ducă crucea. La a şasea chipul lui Isus a fost şters de sudoare de Veronica cea miloasă, la a şaptea a fost a doua cădere a Mântuitorului, la a opta Isus le-a consolat pe femeile din Ierusalim care plângeau, iar la a noua Isus a căzut a treia oară.
Ultimele 5 staţii sunt în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt, numită şi Biserica Sfintei Învieri.
Capela Flagelării, aflată pe locul fostului Pretoriu roman, unde Cristos a fost judecat şi osândit de evrei, este totodată şi prima dintre staţionările de pe Drumul Crucii. Aici, potrivit tradiţiei, Isus a fost biciuit. De cealaltă parte a curţii, se află Capela Condamnării, a doua oprire, pe Drumul Crucii, reconstruită de franciscani in anul 1904 pe locul şi după planul unei vechi bisericuţe bizantine. În pardoseala bisericii se păstrează câteva dale de piatră din Lithostrotos, în continuarea celor care se văd la mănăstirea "Ecce Homo" de alături.
Lithostrotos, "Ecce Homo" - "Iată Omul", se află în Comunitatea Surorilor Sionului unde mănăstirea păstrează în zidurile ei o parte din celebrul arc al porţii lui Irod, din Fortareaţa Antonina, unde împăratul a spus mulţimilor "Ecce Homo." Aici se află o serie din pietrele originale din Curtea de Judecată - Lithostratos, care au pe ele striaţii adâncite, făcute fie pentru scurgerea apei, fie pentru a nu aluneca potcoavele cailor soldaţilor care intrau aici călare. Sub capela "Ecce Homo" se află o întreagă serie de culoare, tunele şi peşteri, multe dintre ele închisori sau celule ale foştilor prizonieri. Într-una dintre ele se spune că a fost ţinut şi Cristos, peste noapte. Piatra cu găuri speciale pentru imobilizarea picioarelor se mai păstrează şi astăzi, drept model al barbariei romanilor.
Biserica "Sfântului Mormânt" este numită şi Biserica Învierii, pentru că nu moartea, ci Învierea Domnului este temelia, cununa, biruinţa creştinilor, este un ansamblu religios format din mai multe construcţii care amintesc de patima , moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos. Mormântul lui Isus a fost săpat în coasta unui deal, într-o piatră de carieră. Grădina Învierii şi a Mormântului, au fost îngropate în jurul anului 135, sub templu ridicat de împăratul Hadrian. În jurul anului 324, împăratul Constantin a cerut Episcopului Macarie al Ierusalimului aprobarea pentru a găsi mormântul lui Cristos şi de a construi în locul ei o Basilică. A fost construită prima biserică a Sfântului Mormânt, în jurul camerei de înmormântare, unde a odihnit trupul lui Isus. Capela originală a fost acoperită cu decoraţiuni din marmură. Deteriorată parţial de către perşi în 614 şi din nou jefuită şi distrusă în 1009 la ordinele lui Al-Hakim bi-Amr Allah, cunoscut de creştini ca Hakim al Mad, aceasta a fost înlocuită cu un altar de factură romană în 1014. Din cauza degradării, altarul a fost înlocuit în 1555 cu o clădire asemănătoare cu clădirea anterioară, dar marcată de influenţa stilului gotic, ridicată de custodele din Ţara Sfântă, Boniface Ragusa, dar care nu a putut rezista focului din 1808 şi a fost înlocuită cu actuala construcţie. Biserica Sfântului Mormânt de astăzi este o construcţie măreaţă din secolul al XI-lea, înălţată de cruciaţi, în locul altei biserici vechi, zidită de sfânta Elena în secolul IV. Ea adăposteşte cele mai scumpe locuri ale creştinilor: Muntele Golgota, Mormântul Domnului nostru Isus Cristos şi peştera unde s-a descoperit Crucea Domnului. La intrare în acest complex pe partea dreaptă se află Golgota, locul aflat in imediata apropiere a Ierusalimului, unde Isus Cristos a fost răstignit. Potrivit evangheliştilor, acest loc se afla atât de aproape de poarta Ierusalimului încât cei care ieşeau din oraş sau intrau în acesta puteau citi inscripţia aşezată deasupra crucii: "Isus din Nazaret, regele iudeilor." Numele acestui deal - Golgota - înseamnă "locul căpăţânii", întărind tradiţia potrivit căreia în acest loc ar fi fost înmormântat Adam. Aici se înalţă o stâncă încadrată într-un paraclis spaţios cu două altare: în dreapta se află primul altar şi marchează locul în care Isus a fost dezbrăcat de hainele sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii, iar în mijloc altarul principal, unde este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului. Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino.
Piatra Ungerii se află la câţiva metri de intrarea principală în Biserica Sfântului Mormânt, pe care a fost aşezat trupul Mântuitorului Isus, după coborârea de pe cruce. Actuala piatră roşiatică a fost aşezată în anul 1810, în urma lucrărilor de reparaţie ce au cuprins întreaga biserică. Peretele din spatele Pietrei a fost adăugat pentru a sprijini arcul de deasupra, care a fost slăbit în urma incendiului din anul 1808. Acest perete, care împiedică pătrunderea directă în Biserica Învierii, se află aşezat pe patru morminte ale unor regi din secolul al XII-lea. Piatra Ungerii este o bucată masivă de calcar roşiatic, de forma dreptunghiulară, care, datorită lacrimile nenumăraţilor credincioşi şi a sărutărilor pline de evlavie, a ajuns lucioasă precum marmura. De o parte şi de alta, Piatra Ungerii este străjuită de câte trei sfeşnice de mari dimensiuni, iar deasupra ei sunt atârnate opt candele mari.
La ieşirea din Sfântul Mormânt, spre răsărit, se înalţă Biserica Învierii, o catedrală de mari dimensiuni, unde slujesc numai ortodocşii.
În jurul Sfântului Mormânt se află mai multe capele creştine: în partea sudică se află Capela armenilor, iar în partea vestică, Capela copţilor.
În partea nordică se află Capela catolicilor, care aparţine călugărilor franciscani, care ar fi fost construită pe locul în care, după Înviere, Mântuitorul Isus Cristos s-a arătat femeilor mironosiţe.
La mică distanţă de această capelă se află o altă capelă catolică, închinată întâlnirii Mântuitorului cu Fecioara Maria, după înviere. În aceasta capelă se păstrează o parte din coloana de piatră de care ar fi fost legat Isus, în pretoriu, spre a fi bătut şi batjocorit. Se spune că în acest loc ar fi avut loc învierea cea minunată, prin atingerea de lemnul crucii, îndată după aflarea acesteia, de către împărăteasa Elena şi patriarhul Ierusalimului.
Pe culoarul care înconjoară Sfântul Mormânt şi Biserica Învierii, în partea de răsărit, se află Capela Închisorii lui Isus construită pe locul în care soldaţii romani l-ar fi păzit pe Isus, mai înainte de a fi răstignit. În acest paraclis se păstrează o lespede de piatră pentru blocarea picioarelor, tipică închisorilor din acea vreme. Această piatră avea două orificii în care erau introduse picioarele celui condamnat, spre a fi legate între ele, în partea de jos. Datorită acestei pietre găurite, locul mai este numit şi "Capela Butucilor".
În partea de răsărit a Bisericii Învierii, între Paraclisul Închisorii lui Isus şi Golgota, se află Capela Sfântului Longhin, sutaşul care a împuns cu suliţa coasta lui Isus. În acest loc se crede că ar fi fost omorât sutaşul Longhin, după ce a mărturisit că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
În partea de răsărit a Bisericii Învierii, între Paraclisul Sfântului Longhin şi Golgota, se află Capela Împărţirii Veşmintelor, locul în care soldaţii romani au aruncat sorţii pentru a împărţi hainele lui Isus.
Capela Cununii de Spini se află la câţiva metri de Capela lui Adam, lângă Golgota. În centrul acestui paraclis, sub o masă din marmură şi sticlă, se află aşezată partea inferioară a unei coloane de granit, aflată pe atunci în Pretoriu, pe care ar fi fost aşezat Isus, când soldaţii L-au îmbrăcat cu mania purpurie şi i-au aşezat pe cap cununa cea de spini. Acest paraclis este împodobit cu o serie de icoane care înfăţişează o parte din pătimirile Mântuitorului, suferite mai înainte de răstignire, pentru mântuirea noastră. Potrivit mărturiei mai multor credincioşi, prin aşezarea urechii pe lespedea de marmură a mesei centrale, pot fi auzite sunete precum cele produse de lovirea cu biciul şi baterea cuielor.
Capela Sfintei Elena, numită şi "Paraclisul Aflării Sfintei Cruci", aflată în partea de răsărit a stâncii Golgota, se ajunge printr-un culoar îngust, coborând o serie de trepte. În acest paraclis se află aşezată o statuie a Sfintei Elena. Ea apare înfăţişată aruncând bani din aur soldaţilor romani, spre a continua săpăturile. În vremea lui Isus, pe acest loc se aflau nişte cisterne săpate în piatră, folosite pentru colectarea apei. După coborârea de pe cruce, sfânta cruce şi celelalte două cruci au fost luate de soldaţi şi aruncate într-o cisternă de apă din apropiere. Cu timpul, cisterna săpată în piatră s-a dezafectat, iar oamenii au început să arunce în ea gunoiul. După aproape trei secole, în anul 326, când împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, prin săpături, au fost aflate cele trei cruci. Sfânta Cruce a putut fi diferenţiată de celelalte două prin puterea de tămăduire pe care o avea asupra celor bolnavi.
Capela lui Adam, locul presupusului mormânt al primului om, se află chiar sub altarul Răstignirii de pe Golgota. Printr-o vitrină de sticlă se poate vedea stânca Golgotei, străpunsă de o fisură verticală, semn al cutremurului ce ar fi urmat momentului morţii lui Cristos. Se spune că prin această fisură sângele Mântuitorului s-a scurs chiar pe craniul lui Adam, ştergându-i păcatul strămoşesc.
Mormântul Mântuitorului, construit în 1809-1810 după marele incendiu din 1808, care a afectat întreaga clădire în stil baroc otoman, a arătat semne de fragilitate, deoarece cupola rotondei doar parţial protejată de elemente, avea în partea de sus un Oculus (ochi) în aer liber. Mai presus de toate, racla a început să cedeze repede sub propria greutate. În martie 1947, britanicii au încadrat mormântul cu grinzi de otel. În 1959, cele trei culturi principale (greco-ortodoxe, latină şi armeană), care convieţuiesc în Bazilica Învierii, au ajuns la un acord pentru a pune în aplicare cel mai mare plan de restaurare. Proiectul a fost finalizat în 1996, dar mormântul nu a primit nici o restaurare şi a rămas în starea lui de degradare. În luna martie 2016 într-o conferinţă, avută la Atena, la care au participat unii miniştri ai guvernului elen, patriarhii ortodocşi greci din Atena şi Ierusalim, Teofil al II-lea, custodele Ţării Sfinte, pr. Pierbattista Pizzaballa, armeanul Patriarhul Nourhan Manougian, şi o sută de alte persoane, în urma unor studii ample cu privire la posibilitatea de a restaura Mormântul lui Cristos, datorită stării de degradare avansată, au hotărât restaurarea edificiului Sfântului Mormânt. Costul lucrărilor s-a ridicat la peste 3 milioane de euro, fiind suportat în principal de Bisericile Ortodoxă, Armeană şi Catolică, dar şi de regele Abdullah al Iordaniei a contribuit cu o donaţie de 150.000 de euro. Totuşi, specialiştii mai au de lucru încă vreo zece luni de zile la Biserica Sfântului Mormânt, iar costurile lucrărilor se ridică la aproximativ 6 milioane de euro. Restaurările s-au referit îndeosebi la stabilitatea micii structuri puse în centrul unei rotonde, cu decizia de a înlătura temporar placa de marmură de la altarul din interiorul capelei, în spaţiul îngust în faţa căruia pelerinii se roagă venerând mormântul lui Isus. Anul trecut, în 26 octombrie, placa din marmură care acoperă Mormântul a fost ridicată cu grijă pentru a nu se fisura. Timp de 60 de ore, Mormântul lui Isus a rămas deschis. Doar câţiva preoţi, cercetători şi ingineri au putut privi înăuntru şi nu sunt şanse ca cineva să mai vadă curând Mormântul deschis. Este vorba despre un fapt excepţional: ultima dată s-a întâmplat în 1880; şi mergând şi mai în urmă în timp, cronicile vorbesc numai de un alt precedent în 1555, cu ocazia altor lucrări de sistematizare a capelei. Pentru operaţiune - care a durat doar câteva ore - a fost concordată aşadar data de miercuri, 26 octombrie: începând de la ora 14.00 a fost închis accesul pentru pelerini; şi la 19.00, fiind adoptate toate precauţiile cazului, a avut loc înlăturarea propriu-zisă a plăcii, în prezenţa patriarhului greco-ortodox Teofil al III-lea, a vicarului Custodiei franciscane din Ţara Sfântă, fratele Dobromir Jazstal, şi a episcopului armean Sévan.
Momentul excepţional a fost filmat de telecamerele de la National Geographic căruia conducerea restaurării, condusă de o echipă de la Universitatea Tehnică Naţională din Atena coordonată de profesoara Antonia Moropoulou, i-a acordat imaginile în exclusivitate. De fapt, pentru a evita posibile daune, spaţiul de sub altar a fost umplut cu nisip. Aşadar, descoperiri interesante au avut loc în timpul nopţii şi în dimineaţa următoare, odată ce a fost înlăturat nisipul. Şi ce a reieşit? Povestesc asta pe situl lor internet franciscanii de la Custodia din Ţara Sfântă, cu o cronică intitulată "Am văzut mormântul lui Cristos cel viu". Aşadar fraţii povestesc că atunci când a fost înlăturat nisipul "a apărut o altă placă de marmură cenuşie, crăpată. Este lungă ca aceea care o acoperă, dar lată numai jumătate; restul pare să fi fost rupt. Dar realitatea importantă este mai ales ceea ce apare din crăpătura acestei a doua plăci mai interne: "Acolo unde marmura cenuşie lipseşte - continuă fraţii - apare stânca. Este stânca originară, patul funerar al lui Isus, cioplit în însăşi piatra de la Ierusalim". Şi există un alt detaliu interesant din punct de vedere arheologic: "În piatră - explică ei - se observă canale săpate". Acesta este un fapt aflat deja în centrul de discuţii dintre experţi cu privire la posibilele interpretări: ar fi "pentru scurgerea fluidelor, spun unii, pentru un ritual care constă în sfinţirea uleiului, afirmă alţii". Apoi o altă indicaţie se referă la o pistă de investigaţii care probabil va fi urmată pornind de la imagini: "Modul în care este tăiată piatra - afirmă ei - ar putea să dea o idee specialiştilor cu privire la orientarea trupului. Capul îndreptat spre vest sau spre est?". În sfârşit o reflecţie mai generală: "Ceea ce constată toţi este că piatra pe care s-a odihnit trupul lui Isus este complet obişnuită, în timp ce momentul pentru cei care o privesc este absolut neobişnuit (extraordinar)". De fapt, apariţia pietrei este o altă confirmare a faptului că în centrul rotondei există cu adevărat o piatră de mormânt; şi trebuia să fie deja în centrul locului de cult iudeo-creştin distrus de împăratul roman Adrian în anul 135 d.C. şi înlocuit chiar acolo cu un templu pentru cultului lui Jupiter, Minerva şi Venus. Se înţelege deci emoţia profundă cu care franciscanii încheie relatarea lor pe sit: "Cine a putut să intre şi să vadă - scriu ei -, ca şi cum ar fi răspuns la invitaţia îngerilor în ziua de Paşti (Mt 28,6), este şi mai mult atins, marcat şi îl binecuvântează pe Domnul pentru că a trăit o zi extraordinară. Au văzut cu ochii lor punctul gps unde s-a odihnit trupul Domnului. Fie că l-au atins sau nu, au ieşit de acolo cu un unic strigăt de bucurie: «Da, suntem siguri: Cristos a înviat cu adevărat. Tu, Rege biruitor, miluieşte-ne pe noi!»". Cu o celebrare liturgică la care au participat reprezentanţii mai multor Biserici, Sfântul Mormânt de la Ierusalim a fost redat cinstirii pelerinilor miercuri, 22 martie 2017, după zece luni de lucrări de restaurare.
Antonia Maropoulou, care a condus echipa ce a restaurat mormântul lui Isus Cristos, susţine că a asistat la fenomene misterioase în timpul lucrărilor. "Uneori aveau loc fenomene care nu pot fi explicate", a declarat ea pentru postul de televiziune France 2. Un fenomen neobişnuit s-a produs în momentul deschiderii Sfântului Mormânt, în octombrie anul trecut. "Când am încercat să explorăm cavitatea pietrei sfinte, aparatele care verificau rezonanţa electromagnetică au cedat. Mormântul lui Cristos este un mormânt viu... Există fenomene naturale care pot perturba câmpurile electromagnetice", afirmă profesoara de la Universitatea Tehnică Naţională din Atena. Potrivit ei, nu există nicio explicaţie raţională asupra cedării acestor instrumente atât de sofisticate. Acum templul este în sfârşit liber de cuşca metalică realizată de englezi în 1947.
Sfântul Mormânt se află în partea vestică a marelui ansamblul arhitectural, sub o cupolă imensă sprijinită pe coloane mari din piatră, sub forma vechilor morminte evreieşti, numite "cuvuclion", care înseamnă "cămara împărătească" sau "tezaur împărătesc". Pe faţada de răsărit a Sfântului Mormânt, mai înainte de a intra în Capela Îngerului, lângă icoana Învierii Domnului, înconjurată de numeroase candele, se află următoarele inscripţii: "Văzând Învierea lui Cristos, să ne închinăm Sfântului Domn Isus... / Toţi credincioşii să se închine ţie, Mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu adevărat Cristos Dumnezeu! / Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în Mormântul lui Cristos, învăţaţi că a murit şi a înviat din nou trupul Dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim". Această construcţie de forma dreptunghiulară are două încăperi. La intrare se află "Capela Îngerului" unde se printr-o uşă mică, încadrată de lespezi de marmură albă. În centrul acestei încăperi se află un postament, asemănător unei Sfinte Mese, tot din marmură albă, numit "Piatra Îngerului". Acest postament încadrează o bucată din piatra care a fost aşezată peste mormântul Mântuitorului Isus Cristos, pe care a şezut îngerul, care a vestit Învierea. În pereţii laterali ai acestei încăperi se află două găuri largi prin care, în ziua de Înviere, patriarhul Ierusalimului scoate lumii Sfânta Lumină. Trecând prin Capela Îngerului, se intră în Sfântul Mormânt, aflat în partea de apus. Potrivit inscripţiei de deasupra intrării, acesta este "purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul şi mai luminos decât orice cămară împărătească". În interior, în spaţiul de numai doi metri pătraţi, încap cel mult trei credincioşi deodată. În partea dreaptă a Sfântului Mormânt se află o lespede de marmură albă care protejează locul pe care a fost aşezat trupul Mântuitorului, până la Înviere. Locul este încununat cu nenumărate candele, iar pe Mormânt stau săpate în piatră cuvintele: "Învierea Ta, Cristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte, cu inima curată, să Te slăvim!"
Sfântul Mormânt, deşi se află în administrarea ortodocşilor greci, are un caracter interconfesional, în el slujind zilnic, după un program bine stabilit, mai întâi ortodocşii, apoi armenii, copţii şi catolicii. El constituie atracţia principală pentru fiecare pelerin, care stă la o coadă uneori de mai multe ore, pentru a se ruga la locul unde Isus a fost îngropat şi apoi a înviat. Din România mulţi pelerini şi excursionişti ajung la Locurile Sfinte cu ajutorul unor organizatori turistici şi religioşi. Românii catolici au privilegiul de a beneficia de serviciile competente ale pr. Cristian Văcaru, parohul comunităţii româneşti din Ierusalim.
Oficiul de Pelerinaje al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, în programul de pelerinaje propus pentru anul 2017, publicat şi pe ercis.ro, în secţiunea Cateheză - Pelerinaje (http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20170138), organizează Pelerinaj în Ţara Sfântă în perioada 16-23 mai 2017.
Un alt pelerinaj în Israel, "Pe urmele lui Isus şi ale Mariei", va fi organizat de Agenţia "Pelerinaje Mariane" (www.pelerinaje-mariane.ro), în perioada 1-7 iunie 2017, având ca însoţitor spiritual pe pr. Gabriel Ciobanu de la biserica "Sfântul Iosif Muncitorul" din Piatra Neamţ.
Prof. Vicenţiu Ciocan
* * *
