Operele de artă sunt vii.
Iar izvorul vieţii lor este întreit, fiindcă picătura de viaţă exprimată în operă reflectă întreg universul, el însuşi viu, aşa cum în boabele de rouă scânteiază întreg soarele dimineţii; fiindcă, reflectând în opera sa universul, omul de artă se exprimă şi se dăruie pe sine însuşi, dar mai presus de toate, fiindcă dincolo de toate şi în adâncul a toate se află însuşi izvorul vieţii, Dumnezeu.
De aceea, aşa cum spune Sfântul Părinte1, arta este "poarta deschisă spre infinit" - este "calea frumuseţii" spre Dumnezeu. Şi mai mult decât atât, arta este mărturia uluitoarei reciprocităţi om-Dumnezeu în iubire: "Omul se încrede în Dumnezeu, Dumnezeu se încrede în om" (afirma fericitul Ioan Paul al II-lea).
"Isuse, mă încred în Tine" - acesta este mesajul Divinei Milostiviri.
Iar icoana Divinei Milostiviri a fost pictată după indicaţia lui Isus.
În noaptea de duminică, 22 februarie 1931, Isus i-a apărut sr. Faustina Kowalska2 din Congregaţia Maicii Domnului a Milostivirii, aflată în mănăstirea din Płock (pe Vistula, în centrul Poloniei) ca "Rege al Divinei Milostiviri", în veşmânt alb, cu două mănunchiuri de raze izvorând din inima sa: "Pictează o icoană potrivit imaginii pe care o vezi, cu inscripţia: «Jezu, ufam Tobie»3. Doresc ca această icoană să fie cinstită mai întâi în capela voastră, apoi în lumea întreagă. Promit că sufletul care va cinsti această icoană nu se va pierde. Îi promit, de asemenea, victoria asupra duşmanilor săi încă de aici, de pe pământ şi mai ales în ceasul morţii. Îl voi apăra eu însumi ca pe propria mea slavă" (vol.I, §47,48)4.
După beatificarea şi apoi canonizarea sorei Faustina, Ioan Paul al II-lea a consacrat întreaga lume Divinei Milostiviri, "pentru ca toate sufletele să ia putere şi prospeţime precum şi toate harurile de care au nevoie în greutăţile vieţii şi mai ales în ceasul morţii", aşa cum se revelase în novena dictată de Isus.
Acum Icoana Divinei Milostiviri luminează peretele de asfinţit al catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti. În semiîntunericul mistic, şuvoiul de raze pare viu. Corpul însuşi al lui Isus apare şi dispare în propria sa lumină. Înveşmântat în alb, purtând semnele răstignirii, cu mâna dreaptă binecuvântează, iar mâna stângă atinge pieptul, de unde se revarsă izvorul vieţii şi al tuturor harurilor - cele două şuvoaie de raze. Chipul, iradiind tulburătoarea frumuseţe şi bunătate a vieţii divine- este acela de pe Giulgiu. Priveşte drept, ferm şi blând, cu nesfârşita viaţă a dumnezeirii sale în priviri. Scrutând adâncul fiecăruia, ochii săi ştiu totul şi iartă totul, cufundând întreaga lume în oceanul milostivirii sale. Mărturie stă însemnul regalităţii sale: coroana - care, ca şi trupul său fizic, apare şi dispare palpitând de viaţă în lumina sa - e coroana de raze - nu coroana unei regalităţi omeneşti şi nici aureola, ci coroana de raze, fiindcă numai sfinţii au aureola luminii pe care o primesc şi o transmit, nu cel care e lumina însăşi.
Pictorul a lucrat 12 ani la această icoană - până la moartea sa. Doisprezece ani, ca numărul triburilor lui Israel, ca numărul apostolilor, ca numărul lunilor dintr-un an - pentru că Fiul Dumnezeului lui Israel sfinţeşte întreg pământul prin apostolii săi dar mai presus şi dincolo de aceasta, sfinţeşte spaţiul tuturor şi timpul tuturor în viaţă şi în moarte, cu binecuvântarea sa divină.
Este icoana pictată de Stefan Rostworowski.
A fost dăruită României de fiul pictorului, pr. Tadeusz Rostworowski, SJ. La rândul său părintele Tadeusz a dăruit României 16 ani din viaţa sa de credinţă şi, fiindcă "întreg pământul este casa iezuiţilor5" era firesc să fie aici, în casă, aprinsă mereu lumina dumnezeirii în uluitoarea sa reciprocitate.
Fiindcă unde poate fi mai caldă şi mai luminoasă binecuvântarea Milostivirii Divine decât acasă - în "Grădina Maicii Domnului"? Iar când la altar cuvântul se face mereu şi mereu trup pentru viaţa fiecăruia - din întunericul mistic unde se află, icoana pictată de Stefan Rostworowski pulsează de viaţă, iradiind iubirea mai presus de fire. Fiindcă "Milostivire" este celălalt nume al iubirii - şi este infinită, după cum infinită e însăşi iubirea lui Dumnezeu.
Iar arta este poarta deschisă spre infinitul iubirii.
Dr. Ecaterina Hanganu
Note
1 În audienţa generală de miercuri, 31 august 2011.
2 Sr. Faustina Kowalska a fost beatificată de către papa Ioan Paul al II-lea la 18 aprilie 1993 şi canonizată la 30 aprilie 2000, de acelaşi papă.
3 "Isuse, mă încred în tine".
4 Sfânta Faustina Kowalska, Mic Jurnal. Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu", Ed. ARCB, Bucureşti, 2008, traducere de pr. prof. Tadeusz Rostworowski, SJ.
5 Cuvintele sfântului Ignaţiu de Loyola.
