Cea de a treia zi din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor ne-a găsit adunaţi luni, 20 ianuarie 2014, la ora 17.00, într-un număr destul de mare, la Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi. Cel care a condus acest moment de rugăciune a fost părintele Alois Fechet, vicar episcopal, însoţit de părintele paroh Petru Sescu, de preoţi de la parohiile şi congregaţiile din localitate, de persoane consacrate şi credincioşi veniţi din toate colţurile Iaşiului.
Cântecul de la intrare "Lumea-ntreagă să se înfrăţească" i-a introdus pe toţi cei prezenţi într-un moment de har, unire şi binecuvântare. Actul penitenţial, ce a avut loc înaintea proclamării lecturilor, ne-a îndemnat pe toţi să recunoaştem că suntem greşitori în faţa lui Dumnezeu şi că avem nevoie de purificare.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de părintele Cornel Cadar, responsabilul Oficiului pentru Comunicaţii Sociale în Dieceza de Iaşi, care ne-a vorbit despre tema acestei zile care este axată pe darurile pe care le-am primit şi care a accentuat: "Împreună ... de nici un dar nu duceţi lipsă".
Plecând de la evanghelia proclamată din sfântul Marcu, părintele a arătat modul greşit al ucenicilor care se preocupau de ceea ce le lipsea lor în barcă. Gândul ucenicilor era la pâinea de care duceau lipsă, în loc să se bucure de prezenţa lui Isus cel care avea puterea să înmulţească pâinile şi să sature mulţimile. Gândul lui Isus nu era la lipsuri, ci la ceea ce aveau împreună. Aşa li se întâmplă şi oamenilor de astăzi care au mereu în faţa ochilor doar lipsurile, diferenţele, necazurile şi uită de ceea ce este cu adevărat important: prezenţa lui Isus în viaţa lor şi comuniunea cu aproapele prin ceea ce îi uneşte. Citând din a doua lectură, luată din Scrisoarea apostolului Paul către Efeseni, părintele predicator ne-a prezentat feluritele daruri ale lui Dumnezeu care puse împreună construiesc unitatea credinţei şi ajută la creşterea întregii Biserici.
Provocarea care a fost adresată prin întrebările: "Ce au creştinii în comun? Ce duce la creşterea Bisericii?" şi-a găsit următoarele răspunsuri: Creştinii au în comun pe acelaşi Cristos, aceeaşi Scriptură, aceeaşi dorinţă de a se sfinţi, acelaşi gând că trebuie să se convertească. Cu toate acestea, e nevoie să ne gândim la binecuvântările lui Dumnezeu şi să ne îndreptăm privirea spre cer pentru a putea evita eventualele certuri.
În încheierea omiliei, părintele a surprins pe toţi cei prezenţi arătând o cutie de creioane colorate. A dorit să sublinieze faptul că oamenii sunt diferiţi, asemenea unor culori. Dacă pe culori le uneşte cutia, în schimb, pe oameni îi uneşte rugăciunea comună, dorinţa după cer, Cristos. Părintele i-a îndemnat pe cei prezenţi să coloreze această lume, fiecare cu nuanţa sa, prin activitatea pe care o desfăşoară, pentru ca împreună să formeze un tablou frumos.
Părintele paroh Petru Sescu a mulţumit, la încheiere, celor prezenţi pentru rugăciunile pe care le înalţă permanent către Dumnezeu pentru realizarea unităţii, dar şi pentru faptul că şi-au făcut timp de a participa la acest moment înălţător.
După binecuvântarea finală, toţi cei prezenţi au plecat edificaţi şi cu speranţa de a se împlini testamentul lui Isus: "Ca toţi să fie una".
Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi, va avea loc marţi, 21 ianuarie, la ora 17.00, în biserica "Sfântul Anton" din Iaşi (Cartier Alexandru cel Bun).
Mihai Galaţanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 ianuarie: Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - a treia zi
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
