Duminică, 20 ianuarie 2019, în capela Surorilor Providenţei din Iaşi, a avut loc a treia celebrare ecumenică din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din acest an. Celebrantul principal a fost părintele Paul Budău, responsabilul Oficiului pentru Ecumenism al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi. S-au alăturat celebrării şi preoţi din zona Iaşului. Numeroşi credincioşi au umplut capela surorilor, venind să se roage împreună, convinşi de faptul că Dumnezeu nu încetează să reverse darul Duhului Sfânt, care se roagă Tatălui cu "suspine negrăite".

Celebrarea a început prin cuvântul pr. Paul, care reamintit tema din acest an şi scopul important al întâlnirii, rugăciunea.

Celebrarea a cuprins, asemenea celorlalte două întâlniri, momente de rugăciune, lectură biblică, meditaţie, care au ca şi fundament dorinţa pentru unitate a Mântuitorului Isus Cristos, care a distrus "zidul despărţitor".

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele Ioan-Cătălin Gaşpal, de la Seminarul "Don Orione" din Iaşi. Sfinţia Sa a reamintit de gândul evanghelistului Ioan care evidenţiază în opera sa faptul că iubirea cere cunoaştere. Pe lângă aceasta, părintele a evidenţiat o lipsă de cunoaştere între confesiunile creştine, fapt ce poate duce la fundamentalism şi la extremism. În acest sens, spunea părintele, cunoaşterea fraternă şi îmbogăţirea reciprocă a experienţei de credinţă sunt de dorit. Trebuie să fim capabili să împărtăşim bucuria întâlnirii cu Cristos, o bucurie care uneşte şi edifică. De altfel, noi, prin rugăciunea euharistică de la sfânta Liturghie, imediat după rugăciunea "Tatăl nostru", cerem cu privire la Biserică, "şi binevoieşte a-i dărui pacea şi unirea, după voinţa ta". Pe lângă aceste gânduri pe care părintele le-a împărtăşit, a explicat şi semnificaţia pericopei evanghelice a genealogiei lui Isus. Ideea centrală a acesteia, spunea părintele, constă tocmai în faptul că Dumnezeu îşi asumă istoria şi o conduce spre împlinire ei prin persoana lui Isus din Nazaret. Unitatea poate fi înţeleasă în optica iubirii. În acest sens, Sfinţia Sa a evocat înţelesul carităţii ca dăruire.

A urmat un moment în care s-au distribuit iconiţe ce cuprindeau pe verso scurte mesaje care ofereau imbolduri concrete spre realizarea unităţii. Spre exemplu: manifestarea solidarităţii faţă de persoane defavorizate din punct de vedere social, iubirea faţă de aproapele, dăruirea, sinceritatea, rugăciunea. După acest moment s-a procedat la câteva momente de meditaţie, de aprofundare şi de angajament personal la realizarea unităţii, pornind de la propria persoană.

Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi, va avea loc luni, 21 ianuarie, la ora 17.00, în capela mănăstirii "Don Orione", Iaşi (Păcurari, Str. Rediu, 21-C).

Vă aşteptăm cu căldură, amintindu-vă că rugăciunea şi prezenţa dumneavoastră sunt cele mai bune semne reale ale împărtăşirii fraterne. Discipolii, împreună cu Maria, s-au adunat în Cenaclu, acolo unde Duhul Sfânt s-a revărsat asupra lor cu haruri îmbelşugate. Fie ca Sfânta Fecioară Maria, Maica Unităţii, să mijlocească Domnului revărsarea Duhului Sfânt, pentru ca noi să avem curajul de a colabora la unicul plan de mântuire înfăptuit de Isus Cristos, pentru mântuirea tuturor oamenilor!

Marian Păuleţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 ianuarie: Iaşi: A treia zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.