Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi a continuat marţi, 20 ianuarie 2015, la biserica "Sfântul Anton", unde, la ora 17.00, s-a desfăşurat o celebrare prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, avându-i alături la altar pe pr. paroh Alois Farţadi, numeroşi preoţi din Iaşi şi din împrejurimi. La celebrare au participat numeroase persoane consacrate şi mulţi credincioşi care au dorit să fie prezenţi la această oră de rugăciune în speranţa de a contribui fiecare, prin rugăciune, la împlinirea testamentului spiritual pe care ni l-a lăsat Isus "Ca toţi să fie una!".

Fiecare dintre cei prezenţi a conştientizat că unitatea se poate construi doar împreună, şi tocmai de aceea prin cântarea Sfinte Dumnezeule care a avut loc în cadrul actului penitenţial, toată comunitatea a implorat ca mila lui Dumnezeu să coboare asupra lor, având încredere că Dumnezeu este un Dumnezeu care împlineşte cuvântul său, care nu uită promisiunile sale.

După proclamarea lecturilor şi a Evangheliei, pr. Iosif Iacob, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, a reamintit tuturor celor prezenţi de necesitatea societăţii de a avea încredere în Dumnezeu, un Dumnezeu care ne potoleşte setea. De asemenea, ne-a reamintească tuturor că iubirea lui Dumnezeu schimbă.

Părintele a încheiat spunând că fără credinţă neclintită şi speranţă nu putem continua acest drum al unităţii, pentru că adevărata unitate se bazează pe fidelitatea lui Dumnezeu, dar şi pe bunăvoinţa creştinilor care renunţă la orgoliul lor, la egoismul lor.

Cântecul Ce bine e când fraţii a exprimat dorinţa profundă de pace şi de unitate, iar pe faţa tuturor celor prezenţi se simţea bucuria, speranţa şi încrederea că Dumnezeu este fidel Cuvântului său, un Dumnezeu care nu îi poate dezamăgi niciodată.

Înainte de binecuvântarea finală, părintele paroh Alois Farţadi a subliniat şi el că ecumenismul spiritual reprezintă un schimb reciproc de daruri spirituale, iar rugăciunea pentru unitatea creştinilor este o rugăciune stimulantă care implică schimbul între identitatea noastră personală şi cea confesională. El a mulţumit PS Petru Gherghel, tuturor preoţilor prezenţi la această celebrare, persoanelor consacrate şi celor prezenţi în Biserică, pentru că au răspuns cu bucurie la invitaţia lui Isus "Ca toţi să fie una".

Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi, va avea loc miercuri, 21 ianuarie, ora 17.00, în capela surorilor "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe" (zona Plopii fără soţ).

Ionuţ-Gabriel Giurgică

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 ianuarie: Iaşi: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - a treia zi. Foto: Ionuţ-Gabriel Giurgică