Într-o societate tot mai confuză, care caută să inducă în eroare, în descurajare şi indiferenţă; într-o lume tot mai agitată, care caută să primească, să agonisească şi să păstreze doar pentru sine; într-un timp care e cunoscut sub numele de "criză", care fură omului pe om, care fură aspiraţii, dorinţe şi vise şi jonglează cu aparenţe, există numeroase motive să ridicăm, şi nu timid, mâna pentru a saluta cu bună credinţă angajarea responsabilă a unor caractere cuceritoare care merg împotriva curentului năucitor al contemporaneităţii, eliminând graniţe care stăvilesc sentimentele cele mai ascunse din profundul nostru uman, pentru a da curs izvorului de altruism şi caritate specifice omului creat de Dumnezeu.
Zilele s-au derulat pe ecranul colorat al lumii poate fără să memorăm un episod sau o scenă anume din curgerea inevitabilă a existenţei noastre. Dar construcţia fiinţei noastre se înalţă încă, prinde înălţimi fără cote uneori. Unii au pus singuri câte o cărămidă la construcţia personală, însă pentru alţii a fost pusă deseori câte o cărămidă de către alte mâini, poate necunoscute, astfel încât să poată privi şi ei de la înălţimea fiilor lui Dumnezeu, împreună cu fraţii lor în credinţă.
Cacica a fost un început mântuitor pentru multe dintre vlăstarele verzi ale familiei noastre spirituale, comunitatea noastră parohială, care au purtat credinţa lor, ca pelerini, la toţi cei cu care s-au întâlnit pe cale. Copilăria, plină de mirosul primăverii existenţei umane, a fost chemată de păstorul ei sufletesc, PS Petru Gherghel, la întâlnirea cu Dumnezeu şi cu Fecioara Maria, mama Fiul său preaiubit, Cristos.
Pralea, campusul mult aşteptat, menit să încarce baterii consumate pe timp vară; un episod frumos, de povestit: cunoaştere, îmbogăţire, prietenie pentru copii şi recunoştinţă pentru toţi cei care şi-au oferit sprijinul binevoitor.
Şi şcoala, un început (re)aşteptat! Bobocei şi-nvăţăcei, aflaţi în pelerinajul zilnic ce poartă spre ungherele şcolilor, cu dorinţe şi vise nesăturate, calcă alene pe trotuarele pavate cu nenumăratele cunoştinţe ale umanităţii, pe care doresc să le imprime în sufletul şi mintea proprie.
Formarea animatorilor şi investirea lor în calitatea de cateheţi, constituie două izvoare de binecuvântare, prin bunăvoinţa unui titan al spiritualităţii juvenile, părintele Felix Roca sen., pentru creşterea spirituală a copiilor din parohia noastră.
Deschiderea activităţilor catehetice, ce moment binecuvântat! Mulţime de copii, înconjuraţi şi însufleţiţi de spiritul tineresc al cateheţilor - care s-au prezentat impecabil: mulţi, capabili şi plini de curaj - de surori şi preoţi; iată un spectacol al trăirii evanghelice: de le veţi face acestea celor mici ai mei, mie îmi veţi face...
Adolescenţi în rugăciune puteai vedea într-o seară senină, care prevestea pacea şi liniştea globală, dar şi din familii şi, de ce nu, şi din sufletele lor. Mai vrem astfel de momente! Şi vor mai fi...
Ziua bucuriei, un moment de bucurie pentru copilărie, a unit în rugăciune, dar şi în acţiune, copii care sunt aleşi de Dumnezeu să fie activi, mereu în mişcare, mereu în întâmpinarea celuilalt, pentru a descoperi în el cerul, şi în cer pe Dumnezeu.
Ministranţii noştri, premiaţi pentru prezenţă şi eficienţă! Cine s-a trezit de dimineaţă, departe a ajuns! Foarte frumoase şi profunde, rugăciunile lor inspirau suflul sfinţitor al Duhului lui Dumnezeu. În adâncul lor, aceşti slujitori fideli ai lui Dumnezeu, aspiră, prin participarea lor sinceră la sfânta Liturghie, la Liturghia cerească, şi numai pentru a da pacea cu Isus sau pentru a suna din clopoţeii mântuirii.
Praznicul copiilor, un moment de comuniune cu cei care ne-au precedat în viaţă şi în credinţă. Lor le datorăm cetatea pământească, lor le datorăm credinţa strămoşească, lor le mulţumim că ne-au lăsat o pâine din care să mâncăm şi astăzi, dar şi mâine.
Multe renunţări, multe sacrificii, multe oferte, multe disponibilităţi, multe împărtăşiri, multe dăruiri, multe braţe deschise şi multe mâini întinse, toate purtând în ele esenţa gratuităţii, specifică lui Dumnezeu.
Toate acestea, adunate într-un mănunchi de iubire, au fost oferite din inimă de numeroşi protagonişti, uneori anonimi, ai familiei noastre spirituale: comunitatea noastră de credinţă, adunată în jurul lui Dumnezeu de către îngerul nostru păzitor comun, sfânta Tereza!
Tuturor li se cuvine o mulţumire profundă şi o preţuire aparte!
Iar lui Dumnezeu,
Şi la bine şi la greu,
Cinste, slavă şi onoare
Să-i aducem fiecare,
Şi cel mic şi cel mai mare.
Pr. Marcelin Blaj
