Iaşi: "Mamă, tată, nu mă abandonaţi!" Întâlnire despre copiii abandonaţi
Miercuri, 4 octombrie 2017, în Sala "Prof. Doru Constantin Ţigău" (Sala verde) a Instituţiei Prefectului din Iaşi, a avut loc o întâlnire în cadrul căreia specialişti din diverse domenii conexe au pus în discuţie tema copiilor abandonaţi în orfelinate sau acasă. La acest eveniment a fost invitat şi Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.
Dincolo de statistici, participanţii au subliniat rolul pe care îl are fiecare instituţie a statului în a preveni sau măcar în a diminua numărul copiilor abandonaţi.
Din acest punct de vedere, s-a convenit că familia, Biserica, şcoala au un rol determinant în prevenirea abandonului copiilor.
Problema este complexă, a afirmat doamna Magdalena Vicovan, şef serviciu Centrul Maternal "Maternus", şi nu se poate epuiza într-o întâlnire. E adevărat că în ceea ce îi priveşte pe copiii abandonaţi nu mai avem acea imagine de după Revoluţia din '89, pe care toţi am văzut-o şi care ne-a marcat, dar au apărut provocări noi: părinţi plecaţi în străinătate care şi-au lăsat copiii la rude sau tutori şi care nu se mai interesează de ei; părinţi care, deşi îi au pe copii alături în mediul familial, trăiesc ca şi cum nu i-ar avea; copii care abandonează şcoala, care fug de acasă şi se droghează sau se pierd în lumea străzii.
O statistică pe cât de curioasă pe atât de alarmantă a fost prezentată de către Ciprian Iftimoiei, director executiv adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi, fost prefect de Vaslui. Domnia s-a şi-a arătat îngrijorarea cu privire la numărul locuitorilor ţării. Dacă în anul 1990 populaţia României avea în jur de 23 milioane de locuitori, astăzi, mai sunt în jur de 12 milioane, cauza principală fiind în special emigrarea. În fiecare zi, spunea Iftimoaiei, 500 persoane părăsesc ţara în vederea unui trai mai bun. Din 2016 numărul deceselor l-a întrecut pe cel al naşterilor, ceea ce înseamnă că România are o problemă demografică majoră.
Printre cauzele care pricinuiesc abandonul copiilor de către părinţi, dar şi abandonul în sine al copilului de către copil, adică descurajarea în faţa vieţii, abandonarea şcolii, s-au subliniat a fi: lipsa de educaţie, lipsa de perspectivă financiară şi socială, mirajul banului câştigat instant şi fără efort, instabilitatea şi incapacitatea clasei politice de a gestiona situaţia, precum şi lipsa de speranţă şi credinţă.
În final s-a convenit că orice copil este un dar al lui Dumnezeu, că merită orice efort pentru a-i sta alături şi a-l călăuzi spre ceea ce este bine pentru el, dar în egală măsură trebuie susţinuţi şi părinţii, să înţeleagă că, în ceea ce îl priveşte pe copilul născut, acesta nu este un produs şi ca atare nu se poate profita de el sau abandona.
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
