Sfânta Tereza cea mică a pruncului Isus a arătat încă o dată, la 1 octombrie 2003, în biserica din Iaşi (din Nicolina), ca de altfel în toate celelalte lăcaşuri din lume care îi poartă numele, acea spiritualitate a copilăriei prin care orice suflet creştin se poate apropia de Dumnezeu cu mâinile încărcate de "petalele" propriei vieţi, aduse ca mulţumire spinilor salvatori.
Cuvântul de rugăciune şi închinare rostit de Preasfinţitul Petru Gherghel, precum şi de pr. prof. Lucian Farcaş, mi-a reamintit de vremea când citeam dintr-o carte, transcrisă cu mâna mea de şcolar, despre acel miracol al "micuţei flori" care a ştiut să se prosterneze pe calea de jertfă a crucii lui Isus Cristos, până şi-a adus sieşi, ca trofeul cel mai de seamă, iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui.
A dorit să fie ca "o minge" în mâinile sale şi el "s-a jucat" în văzduh cu zborul ei de credinţă, apropiindu-l şi mai mult de cer.
Deseori, pe când îndeplinea muncile cele mai umile din mănăstire, în faţa uşiţei tabernacolului stătea de vorbă cu Isus, dându-i bineţe şi întrebându-l cu ghiduşie dacă totul era în ordine în încăperea mică... pentru a se putea deschide oricând întregii omeniri..., apropiindu-se astfel şi mai mult, cu stângăcia-i nevinovată, de cuvintele Mântuitorului: "Dacă nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerului".
Însăşi sărbătoarea ei din această zi, care coincide mereu cu deschiderea unui nou an universitar pentru toţi tinerii aflaţi la uşa marilor descoperiri, este ca o petală desprinsă din buchetul ei de trandafiri, promis tuturor celor care doresc să îi cunoască şi să-i urmeze calea cea mică a copilăriei spirituale.
Şi aşa, oriunde în lume petalele de har ale credinţei sale sunt aşezate pe gând curat şi cu suflet de copil, vom auzi cu siguranţă când ni se va deschide poarta de lumină a cerului.
Cristina Koch Smeu
