Ziua de sâmbătă, 25 august 2012, a fost deschisă cu celebrarea sfintei Liturghii în rit latin, prezidată de PS Domenico Sigalini, asistentul spiritual al Acţiunii Catolice din Italia şi al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC), alături de episcopii şi preoţii prezenţi la Adunarea Generală a FIAC.
Redăm în continuare cuvântul de învăţătură pe care PS Domenico Sigalini l-a rostit cu ocazia acestei celebrări.
"Primele locuri sunt mereu cele mai dorite" (Mt 23,1-12)
Societatea noastră este o societate care ţine la imagine. Dacă nu apărem, nu existăm. Televizorul este cel care decide dacă existăm sau nu unii pentru alţii. Dacă apari acolo înseamnă că exişti. Acolo trebuie să apară faptele, acolo se difuzează ideile. Un lucru văzut la TV este cu totul şi cu totul altceva decât dacă ar fi fost citit sau auzit. Este vorba despre o realitate de care nu ne putem lipsi, însă care poate să creeze sugestii necontrolate, personalităţi distorsionate, dându-se mai multă importanţă la ceea ce apare decât la fiinţa în sine.
Chiar şi fără TV, întotdeauna a existat în noi, oamenii, impulsul de a fi văzuţi, dorinţa morbidă pentru primul rând, dorinţa de a scrie numele noastre pe lespezi, de a şedea în primele rânduri, de a ne face văzuţi, de a ne băga în seamă. Există multe tribune adaptate spre realizarea acestor vise: politice, culturale, de piaţă, de spectacol. Din păcate există şi în cadrul religiei, însă evanghelia este foarte precisă cu privire la acest aspect. "Le plac primele locuri în adunări şi în primele rânduri în sinagogi; le place să fie salutaţi în pieţe... Însă voi să nu fiţi la fel. Cel care este cel mai mare dintre voi să fie servitorul vostru". Nu pentru o umilinţă falsă.
Dacă cineva are o responsabilitate, nu trebuie să se ascundă în spatele unui deget, nu trebuie să se sustragă îndatoririlor ce-i revin scuzându-se că este umil, pentru că nu doreşte să intre în scenă. Există momente în care autoritatea trebuie să fie prezentă, însă ceea ce trebuie să fie în mod absolut vizibil este faptul că în centru este Isus. El este învăţătorul, el este mântuitorul, cuvântul lui fiind cel care contează, viaţa lui fiind demnă de a fi urmată, iar evanghelia lui de a fi luată deasupra oricărei alte consideraţii. Astăzi şi în Liturghiile noastre revenim pentru a-i da cărţii Cuvântului locul său plin de demnitate, cu crucifixul în mijloc, iar tabernacolului o poziţie de luminozitate absolută. Şi vorbim despre simple simboluri.
Ceea ce este important, însă, este inima care trebuie să aibă mereu un centru care este El. Din păcate, se începe mereu bine, însă apoi se merge încet în derivă atunci când avem loc şezând în mulţime şi, încet, cineva te împinge, se aşează şi te găseşti pe jos, luându-ţi locul. Tot aşa, încet, îi luăm şi noi locul lui Dumnezeu.
Aceasta este şi ispita multor oameni din Biserică, care din entuziasmaţi servitori pot să devină importanţi, şi din importanţi pot să devină dedicaţi la altceva decât spre o iubire dezinteresată. Slujirea însă poate adesea să ducă la asumarea responsabilităţii, la ocuparea de locuri prestigioase. Responsabilităţile sunt recunoscute de locul lor în ierarhie, şi astfel jocul e gata făcut. Dacă cineva nu are nimic în cap, va crede că el este în centru, şi nu Domnul care slujeşte în persoanele încredinţate lui. De aceea în comunităţile noastre există concursul pentru locuri şi nu pentru slujire.
Aşa a fost pe vremea lui Isus, şi tot aşa e şi astăzi, cu un factor agravant: că învăţătorul şi Domnul nostru Isus ne-a dat mereu un exemplu decis, clar, plătit întotdeauna pe pielea trăirii ca servitor. Ba chiar a şi murit pe cruce tocmai ca şi servitor suferind. El ne aminteşte că nu trebuie să iubim nici un prim loc, nu trebuie să facem precum păunii, ci trebuie să ne amintim mereu că "cel mai mare dintre voi să fie servitorul vostru".
Doar atunci, ridicând privirea spre El, vom putea să ne purificăm mereu intenţiile noastre, reîntorcându-ne mereu la incandescenţa deciziilor unei slujiri autentice care ne-a determinat să facem primii paşi generoşi, şi să-i încredinţăm lui Dumnezeu voinţa de a persevera; Isus a venit în această lume tocmai pentru a-l repune pe Dumnezeu în centru, pentru că El este speranţa pe care mereu trebuie să o avem prezentă în faţa noastră.
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea pe site-ul FIAC:
http://fiac.actiuneacatolica.ro/media/foto-2...
Ana-Maria Blaga şi Alexandra Cojan
