Ca în fiecare an, Centrul "Xaverianum" din Iaşi a organizat şi în 2007 trei zile de reculegere pentru tineri, în perioada 23-25 martie. Anul acesta au participat la zilele de reculegere aproximativ 50 de tineri din Iaşi, Săbăoani şi Bucureşti.
Întâlnirea a început cu rugăciunea comună, în stil Taizé şi s-a încheiat cu adorarea sfintei cruci, fiecare având posibilitatea să adore în mod personal crucea şi să aşeze la picioarele lui Cristos toate gândurile, preocupările, suferinţele şi bucuriile sale.
Sâmbătă, programul a început cu o scurtă rugăciune, după care pr. Marius ne-a oferit câteva teme de meditaţie. Citind In 13,1-17, am cerut harul ca Isus să ne ajute să ne apropiem de gândurile sale, de a fi mai aproape de inima sa şi de a ne da puterea de a pune mâinile acolo unde el a pus, de a face ceea ce el a făcut.
Pentru aceasta şi pentru a-l înţelege mai bine, părintele ne-a propus ca experiment gestul spălării picioarelor, atât practic, cât şi contemplat mai târziu. Fiecare a avut deci posibilitatea de a se identifica cu Isus, dar şi cu sfântul Petru, prin acest gest atât de semnificativ şi de mişcător.
O altă temă a fost cea a semnului sfintei cruci. De multe ori îl facem, dar fără a-l mai conştientiza. Acest semn este de fapt o binecuvântare primită de la Tatăl, în numele lui. Iar crucea, simbol al credinţei, este şi simbol al puterii. Datorită ei, Isus a găsit curajul de a se ridica de trei ori şi de a merge mai departe, în drumul său spre Tatăl. Această cruce ar trebui să fie un imbold şi pentru viaţa noastră.
În partea a doua a zilei, pr. Henryk ne-a propus să medităm despre suferinţă, atât suferinţa lui Isus, cât şi suferinţa din viaţa noastră. Am înţeles că suferinţa este în primul rând un drept al fiecăruia şi nu numai o necesitate pentru mântuirea noastră. Ea constituie, alături de fericire, o parte integrantă a vieţii noastre pământeşti. Suferinţa are un sens, chiar dacă nu este imediat înţeles, iar cea mai mare suferinţă ar fi aceea a nonsensului în viaţă. Fericirea veşnică nu trebuie căutată în lumea această, ci trebuie să ne pregătim pentru a fi vrednici de cea viitoare. De asemenea, am meditat şi asupra ultimelor şapte cuvinte ale lui Isus, rostite înainte de moarte.
Meditaţiile au fost urmate de discuţiile în grupuri mici, în care fiecare a împărtăşit celorlalţi propriile trăiri şi gânduri referitoare la temele date. Sâmbătă seara, caracteristic întâlnirilor Taizé, rugăciunea s-a încheiat cu sărbătoarea luminii, a Învierii, urmată de cântece de laudă şi bucurie.
Duminică ne-am oprit asupra uneia dintre poruncile lăsate de Isus, exemplificată în 1Cor 13,1-13: iubirea. Felurile şi autenticitatea care ar trebui să fie în fiecare manifestare a ei.
Apoi am participat cu toţii la sfânta Liturghie, mulţumindu-i Domnului pentru bogăţia de haruri cu care ne-a binecuvântat.
Exerciţiile spirituale s-au încheiat cu o scurtă evaluare la care fiecare a încercat să răspundă la întrebarea: "Cu ce bagaj plecăm acasă?". Răspunsurile au fost diverse şi profunde în acelaşi timp iar două cuvinte au fost pronunţate de către cei mai mulţi dintre noi: liniştea (atât cea exterioară cât, şi mai ales, pacea interioară) şi bucuria.
Îi mulţumim Domnului pentru toate darurile primite, pentru toate seminţele sădite în sufletele noastre şi pentru toate căile pe care le găseşte de a comunica cu fiecare dintre noi. De asemenea, mulţumim tuturor acelora care au făcut posibilă realizarea acestor exerciţii spirituale.
Oana Gabor şi Cristina Budău
