Preluând iniţiativa Sfântului Părinte papa Francisc, de a se celebra o Duminică dedicată în întregime cuvântului lui Dumnezeu, PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia din Duminica Bibliei, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, duminică, 26 martie 2017, la ora 11.00, în Duminica a IV-a Postului Mare, Duminica "Laetare". La celebrare au fost prezenţi pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Patraşcu, cei care au tradus Biblia în limba română. De asemenea, au fost prezenţi pr. Iosif Antili, pr. Iulian Faraoanu şi pr. Vladimir Petercă, preoţi care au colaborat la traducerea Bibliei, preoţi din episcopie şi împrejurimi.
Celebrarea liturgică a început cu procesiunea din sacristie spre altar. În faţă erau seminariştii cu crucea procesională, urmată de un diacon care purta Evangheliarul. Acesta a fost pus în stânga altarului, adică între altarul de jertfă lui Cristos (altarul central) şi locul de unde se proclamă cuvântul sacru la fiecare sfântă Liturghie (amvonul).
La începutul sfintei Liturghii, PS Petru Gherghel i-a salutat pe cei prezenţi şi i-a introdus în celebrarea liturgică, cu antifonul care ne îndeamnă să ne bucurăm, pentru că Duminica a IV-a din Postul Mare se numeşte şi Duminica "Laetare" (Duminica Bucuriei).
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Alois Bulai, vorbind despre cuvântul lui Dumnezeu proclamat la sfânta Liturghie, care a avut ca temă lumina pe care o aduce Isus în viaţa fiecărui om.
La oferirea darurilor, Preasfinţitul a primit, alături de pâinea şi vinul pentru Euharistie, o lumânare, o amforă şi un buchet de flori.
Sper finalul sfintei Liturghii, pr. Eduard Patraşcu a anunţat că Biblia în traducerea catolică este disponibilă într-o ediţie actualizată, faţă de cea din anul 2013. Noutatea cea mai importantă este prezenţa accentelor grafice pe numele proprii şi pe cele referitoare, de exemplu, la popoarele din timpul exodului. Aceste accente au fost puse urmând normele limbii române referitoare la preluarea numelor străine în limba română, lucru documentabil în cărţile de specialitate referitoare la gramatica limbii române. De asemenea, noua ediţie vine în două formate mai uşor de utilizat. Formatul mai mare conţine câteva note de subsol, pe când formatul mai mic este lipsit de orice fel de notă, fiind util în special pentru lectura personală atunci când se pleacă la drum.
La finalul celebrării, Preasfinţitul Petru Gherghel a înmânat părintelui Alois Bulai "Crucea comemorativă «Fericitul Anton Durcovici»", pentru toată munca depusă în toţi aceşti ani pentru traducerea Bibliei. De asemenea, Excelenţa Sa a oferit aceeaşi cruce Oficiului pentru Pastoraţia Biblică, al cărui responsabil este pr. Eduard Patraşcu.
Duminica Bibliei nu înseamnă că doar atunci trebuie să punem Biblia în centru vieţii noastre, ci este momentul când o sărbătorim într-un mod deosebit. Dar fiecare creştin este invitat să citească Sfânta Scriptură zilnic, în mod personal sau în familie, pentru că astfel vom fi mereu în dialog cu Dumnezeu.
Gabriel Iulian Cocianga
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 martie: Iaşi: Duminica Bibliei
