Iaşi: Duminica Bibliei

La 26 ianuarie 2025, Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte Duminica Bibliei. Această sărbătoare a fost instituită de Papa Francisc în anul 2019 printr-o scrisoare apostolică intitulată Aperuit illis. La baza acestei iniţiative identificăm o sensibilitate deosebită a suveranului pontif faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreaga sa activitate este marcată de învăţătura Sfintei Scripturi, iar acest lucru îndeamnă întreaga Biserică la o trăire profundă a credinţei în lumina Cuvântului divin. Pentru Biserică, Biblia constituie fundamentul credinţei, un rod al Revelaţiei şi un mijloc de comuniune. Cuvântul lui Dumnezeu este pedagogul creştinilor călăuzindu-le viaţa spre o întâlnire autentică cu Dumnezeu.

În Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, Sfânta Liturghie celebrată duminică, 26 ianuarie 2025, de la ora 11:00, a marcat acest deosebit eveniment, fiind prezidată de Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, alături fiind Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop emerit.

În cadrul celebrării, cuvântul de învăţătură a fost proclamat de părintele Alois Bulai. La începutul omiliei, părintele Alois a evidenţiat importanţa pe care o are Duminica Bibliei de anul acesta, deoarece se suprapune cu Octava Mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie), fapt ce ne reaminteşte rolul pe care îl are Cuvântul lui Dumnezeu ca promotor al unităţii. De asemenea, în cadrul predicii, s-a accentuat mesajul evangheliei din această duminică. În prima parte a pericopei evanghelice Sfântul evanghelist Luca îi scrie lui Teofil, în urma unei cercetări minuţioase, despre martorii oculari care au devenit slujitori ai Cuvântului şi nu stăpâni, aşa cum a accentuat părintele, încercând să alcătuiască o istorie a faptelor divine. În partea a doua a explicaţiilor expuse pe baza textului evanghelic pe care Biserica îl propune pentru duminica a 3-a din timpul de peste an, părintele predicator a declarat în mod clar, pornind de la episodul în care Isus citeşte în sinagogă din cartea profetului Isaia, că tot Cuvântul revelat se împlineşte în persoana Fiului lui Dumnezeu. Analiza părintelui a continuat cu prima lectură de astăzi în care ni se relatează că poporul a participat la celebrarea cuvântului alături de preotul Esdra.

Papa Benedict al XVI-lea, în documentul Verbum Domini (2010), a amintit că Biblia reprezintă o experienţă vie, un dialog continuu între Dumnezeu şi umanitate. În conţinutul aceluiaşi document papa a menţionat că Sfânta Scriptură nu poate fi înţeleasă decât în contextul Tradiţiei Bisericii, fiind un mijloc prin care comunitatea creştină trăieşte şi transmite mesajul lui Cristos. Astfel, Biblia devine un drum ce nu este parcurs izolat, ci împreună cu întreaga Biserică, în rugăciune şi comuniune.

Duminica Bibliei doreşte să ne readucă în faţa ochilor importanţa şi sacralitatea Scripturii, îndemnându-ne să o aprofundăm şi să ne străduim să trăim conform învăţăturii acesteia: "Am zis: partea mea, Doamne, este să păzesc cuvintele tale" (Ps 119,57). Sărbătoarea de astăzi ne-a adresat o chemare la o reflecţie şi interiorizare a mesajului biblic.

Dominic Panaitescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 ianuarie: Iaşi: Duminica Bibliei. Foto: Andreea Dima

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Papa Francisc: Angelus (26 ianuarie)

Papa Francisc: Omilia din Duminica Cuvântului lui Dumnezeu (duminica a 3-a de peste an, 26 ianuarie)

TVR Iaşi: Emisiunea "Lumina creştinului", ediţia "Cartea care ne apropie" (25 ianuarie)

Roman: "Tora şi Cristos în Psalmul 119. Pelerini ai speranţei în timp de aflicţiune" - conferinţă în ajunul Duminicii Bibliei (25 ianuarie)

Duminica Cuvântului lui Dumnezeu 2025: "Sper în Cuvântul tău"

Psalmul 119 - "Marea cântare a Legii". Despre tema Duminicii Cuvântului lui Dumnezeu 2025

Celebrarea Întronizării Bibliei