În sala de conferinţe a catedralei romano-catolice "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, s-a desfăşurat sâmbătă, 29 noiembrie 2008, cursul de formare AC pentru tinerii din zona Iaşi.

Desfăşurat sub tema anului asociativ "Nu doar admiratori, ci discipoli" şi având motoul "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" (Mc 8,34), acest curs a încheiat prima serie de întâlniri de formare, care s-au desfăşurat la nivelul celor trei zone de activitate AC (Iaşi, Roman, Bacău). Cursurile au fost organizate de membrii consiliului diecezan AC, departamentul tineri, coordonaţi de pr. Eduard Patraşcu, asistent spiritual ACT pentru zona Iaşi.

La activitatea de la Iaşi, alături de organizatori au fost prezenţi 70 de tineri, membri ai Acţiunii Catolice din Parohiile din zonă şi pr. Cristian Diac, preot vicar la Parohia gazdă.

Întâlnirea a fost deschisă de păstorul diecezei noastre, PS Petru Gherghel, care a încurajat, printre altele, importanţa implicării tinerilor în desfăşurarea activităţilor pastorale din parohii.

Ziua de formare a urmat schema comună de program propusă la nivelul zonelor. După o rugăciune de deschidere a zilei a urmat vizionarea primei părţi a filmului "Sfântul Paul", după care a avut loc un moment de formare susţinut de pr. Eduard Patraşcu. "Pe ce criterii facem o alegere?", "Cât de important este să alegi binele?", "Care este secretul reuşitei în alegerea făcută?" sunt întrebările cadru care au stat la baza momentului formativ ce a accentuat viaţa, alegerea şi misiunea sfântului apostol Paul.

În centrul zilei a stat sfânta Liturghie celebrată de pr. Eduard Patraşcu şi pr. Cristian Diac. Pr. Eduard, la predică, plecând de la exemplul a două personaje biblice din textele sacre propuse la sfânta Liturghie (Isaia şi tânărul bogat: Is 6,1-7, respectiv Mt 19,16-30), a vorbit despre cât este de important ca Isus Cristos să fie punctul de plecare şi sursa de energie a tuturor alegerilor şi, implicit, a activităţilor din viaţa de zi cu zi: Isaia a ales să se facă crainic al Domnului ("Cine va merge pentru noi?... Iată-mă, trimite-mă pe mine" Is 6,8), tânărul a refuzat şi acest refuz i-a adus numai tristeţe ("Auzind aceste cuvinte, tânărul a plecat trist" Mt 19,22).

După pauza de prânz au fost discuţii în grupuri mici, în care s-au subliniat anumite aspecte din filmul vizionat, care au făcut trimitere la viaţa noastră, a tinerilor, la dificultăţile întâmpinate în mărturisirea credinţei, la alegerea Acţiunii Catolice ca mod de a răspunde chemării de a fi misionar, ca stil de viaţă.

La finalul zilei a avut loc un consiliu zonal ACT, moment de evaluare a activităţilor parohiale din lunile octombrie şi noiembrie, de analiză a programului asociativ diecezan şi de programare a activităţilor zonale pentru luna decembrie.

A doua serie a întâlnirilor de formare pentru sectorul tineri va fi pe parcursul lunii februarie 2009, tot pe zone de activitate. Până atunci, momentul cel mai important din viaţa asociativă este depunerea adeziunii la Acţiunea Catolică la 7 decembrie 2008. Adeziunea este pentru membrii AC, copii, tineri şi adulţi, un moment de celebrare, de sărbătoare, de ieşire din anonimat şi de părăsire a angajării ocazionale în faţa lui Cristos şi a comunităţii.

Purtând în inimi îndemnul Sfântului Părinte şi al păstorului diecezei, să avem curajul să facem din tema acestui an asociativ nu doar motoul unor simple întâlniri, ci un stil de viaţă. Să avem curajul să fim martori şi discipoli ai iubirii oriunde şi oricând: "Nu doar admiratori, ci discipoli!".

Parohiile care au participant la cursul ACT din zona Iaşi sunt: Huşi, Iaşi "Sfânta Tereza", Iaşi "Adormirea Maicii Domnului", Paşcani, Rădăuţi, Răducăneni, Tomeşti şi Horleşti (aceasta din urmă fiind la prima experienţă, nefiind încă membră AC).

Iuliana Tofana şi Daniela Chelaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 noiembrie 2008: Iaşi: Curs de formare pentru tinerii din Acţiunea Catolică