Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, la casa părinţilor salezieni din Bacău, s-a desfăşurat cursul de formare AC, primul de acest gen pentru tinerii din zona Bacău.

Întâlnirea s-a dorit a fi un moment prin care tinerii să se familiarizeze cu motoul: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" şi tema anului asociativ 2008-2009: "Nu doar admiratori, ci discipoli", prin intermediul exemplului sfântului apostol Paul, fiind totodată şi o ocazie de pregătire pentru adeziunea la Acţiunea Catolică (7 decembrie 2008).

La această activitate au participat 65 de tineri din zona Bacău, iar alături de ai au fost pr. Marius Sabău şi pr. Costel Ţăranu, asistenţi spirituali ai zonei Bacău (ACT), pr. Iosif Dămătăr, asistent spiritual AC pentru sector adulţi, pr. Eduard Patraşcu, asistent spiritual al zonei Iaşi (ACT) şi membri ai consiliului diecezan.

La finalul zilei a avut loc un consiliu zonal ACT, moment de evaluare a activităţilor din lunile octombrie-noiembrie, de analiză a programului asociativ diecezan şi de programare a activităţilor zonale pentru luna decembrie.

Parohii prezente: Bacău "Fericitul Ieremia", Bacău "Sfânta Cruce", Baraţi, Bijghir, Dărmăneşti, Faraoani, Floreşti, Galbeni, Gioseni, Lilieci, Mărgineni, Moineşti, Oneşti, Ploscuţeni, Pustiana, Valea Mare, Valea Seacă, Târgu Ocna, Traian-Zăpodia.

Pentru tinerii din zona Iaşi întâlnirea va avea loc pe 29 noiembrie, la catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria Regină". Înscrierile se fac până miercuri, 26 noiembrie, la responsabilul zonal ACT (Iuliana Tofana - 0767/310347).

Programul zilei poate fi consultat la http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20081108

Gabriel Măriuţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 noiembrie: Bacău: Curs de formare ACT (6)