Fundaţia "Pro women" în parteneriat cu Centrul Diecezan Caritas Iaşi organizează, marţi, 24 februarie 2009, ora 10.00, la sediul Caritas din strada Sărărie nr. 134, deschiderea oficială a proiectului "Împreună pentru spiritul civic din judeţul Iaşi".

Proiectul are ca scop creşterea rolului sectorului neguvernamental de dezvoltare a spiritului civic în rândul publicului larg din judeţul Iaşi prin asigurarea unei vizibilităţi semnificative a iniţiativelor organizaţiilor neguvernamentale.

Proiectul se axează pe desfăşurarea unei campanii publice ce va avea ca rezultate:

- Creşterea gradului de încredere a publicului larg în misiunea şi rolul ONG-urilor.

Este absolut necesară informarea publicului larg asupra misiunii, tipurilor de activităţi desfăşurate de organizaţiile neguvernamentale şi a rolului esenţial pe care acestea îl joacă într-o societate democratică.

- O prezenţă mai mare a organizaţiilor neguvernamentale în mediul rural.

Sectorul ONG are, din păcate, un caracter preponderent urban. Mai mult de 85% dintre organizaţii sunt localizate în mediul urban, iar dintre acestea 50% sunt localizate în reşedinţele de judeţ.

- Dezvoltarea spiritului civic şi al implicării în acţiuni de voluntariat.

Implicarea cetăţenilor în activităţi neplătite ale unor organizaţii neguvernamentale este considerată nu doar o resursă pentru dezvoltarea social-economică, ci şi una dintre condiţiile importante pentru a face democraţia să funcţioneze.

Campania publică se va derula în patru etape prin următoarele activităţi:

Etapa 1. Promovarea iniţiativelor civice ale sectorului ONG din judeţul Iaşi.

- diseminarea de materiale de informare şi promovare, apariţii în presa scrisă, radio şi televiziune;

- susţinerea de întâlniri cu minim zece lideri din mediul rural al judeţului Iaşi.

Etapa a 2-a. Acţiuni de dezvoltare a spiritului civic în rândul publicului larg.

- întâlnire de lucru cu 15 ONG-uri ieşene pentru implicarea lor în derularea activităţilor;

- întâlniri de instruire a 150 de voluntari care vor participa la diverse activităţi.

Etapa a 3-a. Organizarea "Festivalului ONG-urilor" şi dezvoltarea grupului de lucru FOND Iaşi.

- festivalul va cuprinde cinci mari evenimente: marşul ONG-urilor ieşene, concert şi fanfară în aer liber pentru promovarea ONG-urilor, târg stradal al ONG-urilor ieşene, teatru stradal cu reprezentări din "viaţa de zi cu zi" a unui ONG;

- prin dezvoltarea grupului de lucru FOND Iaşi (Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare Iaşi) se doreşte creşterea numărului de parteneriate între ONG-urile din judeţul Iaşi.

Etapa a 4-a. Măsurarea impactului generat de campania publică.

- întâlnire cu ONG-urile ieşene pentru măsurarea impactului campaniei publice;

- centralizarea datelor de audienţă şi a apariţiilor mass-media.

Proiectul este finanţat de către Uniunea Europeană prin programul Phare 2006: creşterea rolului societăţii civile în procesul de integrare a României, componenta 3: Dezvoltarea sectorului ONG şi educaţie civică.

Pentru mai multe detalii puteţi contacta Fundaţia "Pro women", Mihaela Sabadac, coordonator campanie publică, e-mail: [email protected], tel/fax: 0232/210824, 0232/260154.

Radu Huzum