"Nu vă temeţi să mergeţi şi să luaţi atitudine: este lucrarea lui Dumnezeu! Isus şi-a vărsat sângele pentru noi toţi; trebuie, prin urmare, să fim ambasadori ai bucuriei lui Cristos cel înviat, să fim ambasadori ai vieţii" (Papa Ioan Paul al II-lea).

Asociaţia Creştin-Umanitară Slujirea Vieţii din Iaşi, activă în domeniul pro-vita prin activităţi de consiliere, programe educaţionale, informaţionale şi de formare, aplică începând cu 1 noiembrie 2005 un nou proiect intitulat: "Ia decizii informate!". Proiectul este derulat de Departamentul Pro-Vita al asociaţiei, iar evenimentele ce se vor desfăşura vor fi de tipul: conferinţe, seminarii, dezbateri, mese rotunde şi sesiuni de lucru.

Primele două dezbateri vor avea loc la Iaşi, la Centrul Cultural Xaverianum, str. Frederic nr. 18, după cum urmează:

  • Joi, 24 noiembrie 2005, ora 18.00: "Avortul. Întrebări şi răspunsuri"

  • Joi, 8 decembrie 2005, ora 18.00: "Programe documentare despre SIDA"

În cadrul departamentului va funcţiona începând cu 1 martie 2006, Cabinetul de Consiliere Familială, care va oferi serviciile:

  • consiliere medicală, socială, psihologică şi spirituală;

  • consiliere în planificare familială (metodele naturale);

  • traininguri de formare pentru voluntari;

  • consiliere în criza de sarcină;

  • recuperare post-avort.

Scopul principal al activităţii departamentului pro-vita este de a sensibiliza şi responsabiliza opinia publică cu privire la valoarea vieţii umane.

Echipa de proiect:

  • Daniela Cadar, coordonator
    expertiză în scrierea/ implementarea/ evaluarea proiectelor (formare: inginer chimist, profesor de religie, masterand în psihoterapie, monitor autorizat - metoda simptotermică Rotzer)

  • Carmen-Andreea Popa, asistent/specialist
    expertiză în scrierea proiectelor (formare: psiholog, studentă la Facultatea de Litere, UAIC Iaşi)

  • Anne Dodun, specialist
    formare: medic specialist obstetrică-ginecologie

  • Georgiana Nistor
    expertiză în organizarea de evenimente şi în strângere de fonduri (studentă UMF - Farmacie)

  • Elena Flutur
    expertiză în organizarea de evenimente şi în strângere de fonduri (studentă UMF - Medicină generală)

  • Rodica Drăgan
    expertiză în lucrul cu copii cu dizabilităţi (studentă UMF - Medicină generală)

  • Andreea Florina Tudoriu
    expertiza in terapie ocupaţionala (studenta UAIC - Psihologie)

  • Ana-Aria Dragoi
    expertiza in terapie ocupaţională (studenta UAIC - Psihologie)

Dorim ca astfel să promovăm ideea de voluntariat ca posibilă soluţie la problemele cu care se confruntă societatea noastră.

În acelaşi timp, ne exprimăm dorinţa de a ne lărgi echipa. Dacă simţi ca noi, alătură-te şi tu echipei noastre! Vei putea să înveţi lucruri noi şi să exersezi rolurile care crezi că ţi se potrivesc:

  • referent media;

  • consilier educaţional;

  • coordonator grup de rugăciune;

  • organizator evenimente;

  • consilier (formarea corespunzătoare este obligatorie);

  • specialist (se cere expertiză în domeniul in care va aplica: coordonator grupuri de suport, sesiuni educaţionale/ informaţionale pentru: elevi, studenţi, cupluri, femei însărcinate);

  • voluntar în organizarea şi implementarea campaniilor de informare, sensibilizare şi conştientizare a opiniei publice;

  • trainer

  • scriere/ implementare/ evaluare proiecte.

Sunt aşteptate sugestii privind abordarea unor teme care prezintă interes, precum şi oferte de colaborare.

Puteţi obţine informaţii cu privire la programul acţiunilor organizate de asociaţie la tel. 0232/456793, 0744/253994, e-mail: [email protected], [email protected].