Caritas: Lansarea proiectului "F.O.R. - Formare şi Ocupare pentru mediul Rural"
POSDRU/135/5.2/S/127786

"Centrul Diecezan Caritas Iaşi" organizează vineri, 30 mai 2014, conferinţa de presă de lansare a proiectului "F.O.R. - Formare şi Ocupare pentru mediul Rural", eveniment ce se va desfăşura începând cu ora 11.00, la sediul din strada Vasile Lupu, nr. 134, Iaşi. În cadrul conferinţei de presă vor fi prezentate scopul şi obiectivele proiectului, echipa de proiect, detalii cu privire la grupul ţintă şi beneficiarii proiectului, precum şi alte informaţii.

Proiectul "F.O.R. - Formare şi Ocupare pentru mediul Rural", are o durată de implementare de 18 luni, este co-finanţat prin Fondul Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5 - "Promovarea măsurilor active de ocupare", Domeniul major de intervenţie 5.2. - "Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă". Partener în cadrul acestui proiect este Asociaţia Caritas Munster din Germania.

Activităţile proiectului au ca obiectiv dezvoltarea competenţelor profesionale şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a persoanelor din mediul rural din regiunile Nord-Est şi Sud-Est a României, din judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Suceava şi Galaţi. Pe parcursul derulării proiectului vor fi dezvoltate programe integrate pentru formare, ocupare şi consiliere socio-profesională pentru persoane din mediul rural din cele 6 judeţe vizate şi care vor fi calificate în domeniile îngrijitoare bătrâni la domiciliu, infirmiere, tehnicieni maseuri.

Înfiinţat în anul 1992, Centrul Diecezan Caritas Iaşi a dezvoltat până în prezent mai multe proiecte cu caracter socio-umanitar şi educaţionale, adresate diverselor categorii defavorizate.

Mai multe informaţii puteţi obţine la tel.: 0232-210085; e-mail: [email protected]; www.caritas-iasi.ro. Persoană de contact: Gema Bacoanu, manager proiect.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Centrul Diecezan Caritas Iaşi