Campania "Vreau o viaţă demnă!" derulată de Centrul Diecezan Caritas Iaşi în perioada 2-11 iunie 2007 a fost destinată beneficiarilor Centrului de Inserţie Socio-profesională pentru Tineri în Dificultate de la Bârnova, proiect acreditat de Direcţia de Muncă Solidaritate Socială şi Familie. Scopul a fost de a oferi suport pentru inserţia socială şi profesională a tinerilor aflaţi în situaţie de risc (orfani, proveniţi din familii numeroase sau dezorganizate, nevoiţi să părăsească centrele de plasament la împlinirea vârstei de 18 ani etc).

Campania "Vreau o viaţă demnă!" a urmărit două obiective: de sensibilizare şi de strângere de fonduri. În acest sens am dorit să informăm şi să sensibilizăm oamenii de afaceri, manageri de firme, persoane "cheie" din Iaşi (cu funcţii de conducere din domeniul social, cultural şi economic), asupra problemelor cu care se confruntă aceşti tineri.

În "Săptămâna porţilor deschise" (4-8 iunie), campania şi proiectul au fost prezentate în Şcoala Generală şi Primăria comunei Bârnova, iar atelierul de tâmplărie al centrului a fost vizitat de profesorii şi elevii şcolii, de către domnul primar şi de către consilierii locali ai comunei.

Vineri, 8 iunie, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri ieşean, a fost prezentat filmul campaniei şi s-au discutat posibilităţile în care firmele din Iaşi pot investi în acest proiect.

Duminică, 10 iunie, obiectele de artizanat produse de tinerii asistaţi în cadrul proiectului au fost expuse în incinta parohiilor catolice din Iaşi şi au putut fi achiziţionate de persoanele dornice să-i ajute şi să le aprecieze munca.

În aceeaşi zi, în catedrala romano catolică "Sfânta Fecioară Maria Regină" din Iaşi, a avut loc concertul de caritate "Due motteti a canto solo con stromenti" de Antonio Vivaldi, organizat de Centrul Diecezan Caritas Iaşi în colaborare cu studenţii Universităţii de Arte G. Enescu Iaşi.

Cu gândul de a-i ajuta să câştige o viaţă demnă, investim mult în aceşti tineri care muncesc, învaţă şi se formează atât profesional, cât şi personal pe perioada unui stagiu în cadrul Centrului de Inserţie Socio-profesională. Ne-am propus cu fondurile obţinute în campanie să le amenajăm în cadrul centrului o sală de formare profesională şi personală. Considerăm obiectivul atins şi mulţumim cu această ocazie tuturor celor care s-au implicat în realizarea lui.

Mulţumim Episcopiei Romano Catolice Iaşi şi Parohiilor romano catolice "Adormirea maicii Domnului", "Sf. Anton de Padova", şi "Sf. Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi pentru ajutorul acordat în organizarea concertului şi a expoziţiilor de artizanat.

Mulţumim artiştilor care au susţinut concertul de caritate: prof. univ. dr. Aurelia Simion, solista sopran Simona Nicoleta Jidveanu şi membrii Cvartetului "GIOCOSO".

Mulţumim firmelor Decora SRL, Printcolor SRL, Tehnopress Media Grup, SC Mobili SRL, ISPAL, SC Cristopher Comp SRL, SC Agio SRL pentru ajutorul financiar acordat în cadrul campaniei.

Mulţumim tuturor celor care au achiziţionat produse de artizanat şi care au susţinut această campaniei contribuind financiar în cadrul concertului.

Mulţumim partenerilor media ai campaniei: Jurnalul de Est, Radio Iaşi, TVR Iaşi pentru susţinerea mediatică oferită în această perioadă.

Am demarat Campania "Vreau o viaţă demnă!" cu gândul firesc şi profund că bucuria unei vieţi demne, câştigată prin meritul propriu, este dreptul fundamental al fiecăruia dintre noi. Astăzi împreună cu dumneavoastră ştim că am dat acestor tineri o şansă în plus de a trăi aşa cum se cuvine: cu demnitate.

Vă mulţumim!

Pr. Egidiu Condac, director
Centrul Diecezan Caritas Iaşi

* * *

Centrul Diecezan Caritas Iaşi
Str. Sărăriei, nr. 134
700116-Iaşi
tel.: 0232/210085
fax 0232/217998
e-mail: [email protected]
www.caritas-iasi.ro