Iaşi: Apa cea vie - A treia cateheză din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ în Anul Sfintei Liturghii

Iaşi: "Apa cea vie" - A treia cateheză din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ în Anul Sfintei Liturghii

Joi, 12 martie 2020, la ora 19.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, PS Iosif a prezentat a treia cateheză din Postul Mare, cu tema: "Apa cea vie".

Un dialog foarte cunoscut din Evanghelia după sfântul Ioan se găseşte în centrul catehezei PS Iosif. Este dialogul de la fântâna lui Iacob (In 4,5-42). "Dă-mi să beau?" - i-a spus samariteana lui Isus. "O, de ai cunoaşte darul lui Dumnezeu!" - i-a răspuns Isus samaritenei.

Întâlnirea de la fântâna lui Iacob avea să transforme acea zi într-o zi cu totul specială. O zi ce va rămâne în istorie pentru totdeauna. Şi de ce avea să fie atât de specială? Ce anume va schimba total viaţa acelei femei din Samaria, a locuitorilor din acea localitate şi a tuturor acelora care se vor apropia de înţelesul profund al apei dătătoare de viaţă?

Dialogul dintre Isus şi samariteană realizează o trecere admirabilă de la semnificaţia apei, apa din fântână, la apa vie dătătoare de viaţă, care provine din izvorul vieţii, din Dumnezeu. Există în acest dialog o trecere treptată de la planul real, fizic, la cel simbolic, spiritual. De la ceea ce avea nevoie şi de la satisfacerea dorinţei de a-şi potoli setea, samariteana avea să ajungă nu numai la recunoaşterea înţelesului profund al apei, la recunoaşterea nevoii de mântuire şi de pace, dar şi la recunoaşterea Mântuitorului lumii, a lui Mesia, prezent în persoana lui Isus din Nazaret.

După prezentarea evenimentelor semnificative ce aveau legătură directă cu fântâna lui Iacob şi cu locul în care aceasta se afla, PS Iosif aprofundează momentele principale din dialogul dintre Isus şi samariteană. O serie de întrebări şi răspunsuri în cascadă conduc spre momentul în care femeia venită să ia apă înţelege că străinul aşezat la fântână este o persoană deosebită.

"Numai după ce Isus i-a destăinuit sosirea ceasului mântuirii, numai atunci samariteana - mirată de înţelepciunea lui Isus - a început să înţeleagă faptul că cel care stătea de vorbă cu ea este Mesia aşteptat şi de samariteni, Cristosul. În acel moment, ochii ei au început să vadă şi urechile ei să audă. Inima ei bătea puternic, iar mintea ei contempla pe chipul lui Isus imaginea lui Mesia. Nu-i mai păsa acum de nimeni şi de nimic. Nu o interesa cine sunt discipolii sosiţi din cetate. Nu mai voia să ia apă din fântână. Lăsă ulciorul acolo şi plecă în grabă în cetate, pentru a da de veste tuturor: «Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut. Oare nu este acesta Cristos? » (In 4,42)".

Explicarea semnificaţiei tăinuite în cuvântul mântuire, descrierea misiunii lui Isus Cristos, a dorului de Dumnezeu şi a necesităţii convertirii sunt prezentate cu mare atenţie. Mântuirea sau pacea lui Dumnezeu este darul divin făcut tuturor prin Isus Cristos. Fântâna lui Iacob este locul destăinuirii misiunii lui Isus Cristos. Prezent în acel loc, Isus descătuşează dorul de Dumnezeu din viaţa fiecărui om. Şi deoarece Dumnezeu se revelează prin el, întâlnirea cu Dumnezeu se realizează tot prin el. Această întâlnire este acum posibilă pentru toţi, indiferent de naţiune sau de religie. Iar unul dintre darurile primite de la Dumnezeu este transformarea interioară, convertirea: întoarcerea la Dumnezeu.

"Când ne convertim, orice moment din viaţa noastră este pătruns de lumină, de cuvinte frumoase şi de fapte bune. Pătrunde bucuria în viaţa noastră! Ne simţim mulţumiţi! Ne apropiem de pacea lui Dumnezeu! Întrezărim ceea ce este mântuirea! Vedem cum apropierea de Dumnezeu ne transformă nu numai viaţa, ci şi relaţiile cu cei dragi din casă, cu toţi colegii de la serviciu, cu cei necunoscuţi pe care-i întâlnim".

La sfârşitul catehezei, PS Iosif a subliniat: "Să credem că Isus Cristos - Fiul preaiubit al Tatălui ceresc şi întruparea Înţelepciunii divine - poate să satisfacă pentru totdeauna dorul nostru după mântuirea oferită de Dumnezeu. El ne dăruieşte apa vie ce se reînnoieşte continuu în viaţa noastră, devenind pacea şi bucuria fără de apus".

Textele catehezelor sunt disponibile pe site-urile: www.ercis.ro şi www.cateheze.ro.

Pr. Mihai Roca
responsabilul Oficiului pentru Cateheză

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 martie: Iaşi: A treia cateheză din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ

* * *

Înregistrarea video a celei de-a treia cateheze din Postul Mare a PS Iosif Păuleţ (12 martie 2020):

* * *

Versiunea pdf a acestei cateheze, aranjată pentru printare faţă-verso. pe hârtie A4, cu îndoire la mijloc:

* * *

Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi

Apa cea vie

Cateheze pentru Postul Mare cu PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

Cateheza a VII-a (12 martie 2020)

Timpul Postului Mare (Anul A)

Textele liturgice: Ex 17,3-7; Ps 94; Rom 5,1-2.5-8; In 4,5-42

Dialogul de la fântâna lui Iacob cuprinde înţelesul cuvântului mântuire. Samaritenei venite să ia apă, Isus îi destăinui că a venit să-i dăruiască apa vie ce-i potoleşte dorul de Dumnezeu. Apa vie este simbolul mântuirii: pacea lui Dumnezeu.

1. La fântâna lui Iacob

Învăţătura acestei cateheze este în strânsă legătură cu minunile lui Isus de la înce-putul activităţii sale publice. Înconjurat de discipoli, a participat mai întâi la nunta din Cana, unde a transformat apa în vin. A mers apoi în Templul din Ierusalim şi a cerut ca toţi să aibă respect faţă de prezenţa lui Dumnezeu. În lungul discurs din toiul nopţii, avea să-i destăinuie lui Nicodim că e Fiul omului venit între cei care iubesc lumina, venit nu pentru a judeca, ci pentru a mântui (cf. In 1,35-3,36).

Isus nu era văzut cu ochi buni de către farisei, deoarece tot mai mulţi începeau să se boteze, să-i devină discipoli şi să-şi schimbe modul de a trăi. Se converteau tot mai mulţi! Din acest motiv, a ales să părăsească Iudeea şi să se îndrepte spre Galileea. Trebuind să traverseze Sama-ria, s-a oprit aproape de Sihar, localitatea Sihem din vechime. Era o cetate situată între munţii Ebal şi Garizim.

Sihar avea o lungă şi frumoasă istorie. Abraham îşi pusese aici corturile. Tot aici, patriarhul Iacob îi lăsase o bucată de pământ lui Iosif, fiului său iubit (Gen 48,22). În aceas-tă moştenire se odihneau de secole oasele lui Iosif, ce fuseseră aduse din Egipt în timpul exodului. Locul acesta era cu adevărat plin de semnificaţii. Pe multele Ebal, Iosue transcrisese Legea lui Moise şi reînnoise alianţa de pe Sinai, cu hotărârea fermă de a nu-l părăsi pe Domnul şi de a nu sluji altor zei. Fântâna ce se afla acolo amintea de toate acestea şi de multe alte evenimente semnificative din istoria poporului ales.

De la o cateheză la alta, vedem cum calea Postului Mare ne propune să-l însoţim pe Isus în locuri de o mare importanţă pentru credinţa noastră. Am plecat de la Iordan şi din Pustiul Iudeii, am mers apoi pe Muntele Tabor, iar acum ajungem la fântâna lui Iacob. Era pe la ceasul al şaselea, notează evanghelistul, adică aproape de mijlocul zilei. Obosit nu doar de orele îndelungi dedicate vestirii evangheliei, cât mai ales de drumul anevoios şi plin de praf, Isus se aşeză lângă fân-tână.

Părea o zi ca toate celelalte. Venită să ia apă de la fântâna lui Iacob, o samariteană văzu un străin aşezat. Era singur. Când acesta îi spuse: "Dă-mi să beau!", neliniştea şi nedumerirea o cuprinseră. El nu era din acele locuri. Privindu-l mai bine, i se păru că este iudeu. De aceea se între-bă: de ce îi cerea apă? Pentru ce înlătura barierele culturale dintre ei? Cunoscând restricţiile religioase în vigoare, îi spuse: "Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?" I se părea ciudată cererea străinului. Ştia bine că iudeii îi evitau pe samariteni de secole. Le era inter-zis să bea apă din acelaşi ulcior, pentru a nu deveni necuraţi. Care erau cu adevărat intenţiile acelui străin? Samariteana va afla răspunsul în lungul dialog ce va urma. Acel străin îi va destăinui că era nu numai Profetul anunţat în vechime, ci însuşi Mesia, Cristos, cel aşteptat de toţi oamenii.

2. "Darul lui Dumnezeu"

Dialogul dintre Isus şi samariteană cuprinde învăţătura despre darul lui Dumnezeu oferit omului. Să aprofundăm acest dialog, în care Isus face trecerea de la apa din fântână la apa vie a mântuirii.

În locul mirării şi al nedumeririi apăru o mare curiozitate. "Apă vie? Un dar de la Dumnezeu? De unde se pot lua acestea? - se întrebă samariteana. Cine este acest străin care poate să dea apă vie? Oare este mai mare decât Iacob, părintele poporului lui Israel?"

Toate întrebările femeii şi fiecare răspuns al străinului se îndreptau către apa vie. Samariteana nu cunoştea încă o astfel de apă tainică, ce izvora continuu, ce era pură, simbol al mân-tuirii oferite de Dumnezeu (Ez 17,1-7), al Duhului dătător de viaţă (Ez 36,25-27) şi al personificării Înţelepciunii (Sir 24,23-27). Dar când a auzit că acea apă vie îndepărtează setea pentru totdeauna, i-a cerut străinului să-i dea numaidecât această apă, ca să nu-i mai fie sete şi să nu mai vină la fântână.

Şi în timp ce samariteana exprima dorinţa sa după o viaţă mai bună, Isus îi destăi-nui taina misiunii sale: "Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar pentru cel care bea apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică" (In 4,13-14).

Înţelesul acestor cuvinte era însă necunoscut acelei femei. De aceea, Isus a ajutat-o să înţeleagă faptul că el a venit ca să arate calea spre Dumnezeu. Odată cu venirea sa nu va mai exis-ta un loc anume în care Dumnezeu să fie adorat, nici pe Garizim, nici la Ierusalim. Dumnezeu va fi invocat în orice loc! Vine ceasul - şi chiar acum este - în care adevăraţii adoratori îl vor adora pe Ta-tăl în duh şi adevăr. Aceşti adoratori renăscuţi din Duh vor cunoaşte adevărul, adică revelaţia adusă de Cristos (In 4,19-24).

Numai după ce Isus i-a destăinuit sosirea ceasului mântuirii, numai atunci samari-teana - mirată de înţelepciunea lui Isus - a început să înţeleagă faptul că cel care stătea de vorbă cu ea este Mesia aşteptat şi de samariteni, Cristosul. În acel moment, ochii ei au început să vadă şi ure-chile ei să audă. Inima ei bătea puternic, iar mintea ei contempla pe chipul lui Isus imaginea lui Me-sia. Nu-i mai păsa acum de nimeni şi de nimic. Nu o interesa cine sunt discipolii sosiţi în cetate. Nu mai voia să ia apă din fântână. Lăsă ulciorul acolo şi plecă în grabă în cetate, pentru a da de veste tuturor: "Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut. Oare nu este acesta Cristos?" (In 4,42).

3. Misiunea lui Isus Cristos

Fântâna lui Iacob devenise loc al destăinuirii misiunii lui Isus Cristos. El, Fiul preaiubit al Tatălui şi întruparea Înţelepciunii divine, era prezent acolo pentru a descătuşa dorul de Dumnezeu din viaţa fiecărui om. Şi deoarece Dumnezeu se revela prin el, întâlnirea cu Dumnezeu se realiza tot prin el. Această întâlnire era acum posibilă pentru toţi, indiferent de naţiune sau de religie.

Mântuirea sau pacea lui Dumnezeu este darul divin făcut tuturor prin Isus Cristos, inclusiv samaritenilor (cf. Fap 8,5-8). În acest sens, Isus le-a spus discipolilor: "Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe pentru seceriş. Deja secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul" (In 4,35-36).

Semănatul şi secerişul făceau deja parte din aceeaşi lucrare. Nu erau două lucrări distincte, ci una singură. Formau un singur moment de care se bucura şi Cel care a semănat (Cristos) şi cei care seceră (discipolii). A sosit timpul mântuirii şi e îmbelşugat, e plin de milostivirea lui Dum-nezeu. Acest timp permite un dialog direct cu Dumnezeu, nu numai pentru iudei, nu numai la Ierusa-lim, ci pentru toţi oamenii, în orice loc de pe faţa pământului. Se deschidea şi înaintea samaritenilor un timp de har, în care vor crede în cuvintele lui Isus şi în care îl vor recunoaşte pe Mântuitorul lumii.

Chiar de la început, Paul era convins că harul este dăruit de Dumnezeu prin Isus Cristos. El a avut fericirea să vadă cum credinţa în Cristos a adus iubirea şi speranţa în viaţa lui. Despre această experienţă le mărturisea creştinilor din Roma, scriindu-le: "Justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am obţinut, în credinţă, posi-bilitatea de a ajunge la acest har în care ne aflăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu" (Rom 5,1-2).

Întâlnirea cu Domnul pe drumul Damascului l-a schimbat profund pe Paul. Harul a pătruns atunci în viaţa lui şi l-a transformat în apostolul neamurilor. Din prigonitor, l-a transformat în prieten. Este vorba aici despre convertire, un dar nemeritat, o transformare interioară, rod al harului divin.

Harul păcii şi al prieteniei cu Dumnezeu ne este dăruit prin cele trei virtuţi teologa-le: credinţa, iubirea şi speranţa. Ele formează un tezaur unic. Sunt teologale, deoarece izvorul acestor virtuţi este însuşi Dumnezeu. Când preţuim acest tezaur, suntem în comuniune cu Dumnezeu prin Isus Cristos.

* * *

A şaptea cateheză din itinerariul liturgic este dedicată invocării Duhului Sfânt (epi-cleza), cuvintelor lui Isus de la Cina de taină (cuvintele consacrării) şi mărturisirii misterului credinţei (anamneza). Acestea sunt momentele centrale din a doua parte a Liturghiei. În timp ce preotul îl in-vocă mai întâi pe Tatăl să-l trimită pe Duhul Sfânt pentru ca pâinea şi vinul să devină trupul şi sânge-le lui Cristos, iar apoi rosteşte cuvintele lui Isus din Cenacol şi arată sfintele daruri, credincioşii ado-ră prezenţa Domnului. Întreaga adunare liturgică, preot şi credincioşi, îl adoră pe Cristos mort, înviat şi glorificat, viu şi prezent în mijlocul lor. Acesta este marele mister al mântuirii, tezaurul credinţei noastre.

4. Dorul de Dumnezeu

Unul dintre darurile primite de la Dumnezeu este transformarea interioară, conver-tirea: întoarcerea la Dumnezeu. Calea Postului Mare ne conduce spre această convertire. Când ne convertim, orice moment din viaţa noastră este pătruns de lumină, de cuvinte frumoase şi de fapte bune. Pătrunde bucuria în viaţa noastră! Ne simţim mulţumiţi! Ne apropiem de pacea lui Dumnezeu! Întrezărim ceea ce este mântuirea! Vedem cum apropierea de Dumnezeu ne transformă nu numai viaţa, ci şi relaţiile cu cei dragi din casă, cu toţi colegii de la serviciu, cu cei necunoscuţi pe care-i întâlnim.

Trei mari teme de meditaţie desprinse din această cateheză pot să ne lumineze în contemplarea misterelor mântuirii pe care le vom celebra în Săptămâna Sfântă.

- Prima temă: apa vie oferită de Isus. Această apă se referă la mântuire. Auzim vor-bindu-se deseori despre mântuire. Dar ce este aceasta? Evanghelia notează că samaritenii au recu-noscut că Isus este Mântuitorul. Pătrunşi de har, să medităm mai mult la înţelesul cuvintelor mântuire şi Mântuitor.

- A doua temă: întâlnirea cu Dumnezeu este posibilă prin credinţa în Isus Cristos. Dăruindu-ne apa vie a mântuirii, Isus ne spune că este Fiul lui Dumnezeu, venit în mijlocul nostru pentru a ne răscumpăra. El deschide calea spre Dumnezeul cel nevăzut şi devine mijlocitorul între Dumnezeu şi noi. Îndepărtând limitele cultuale ce îi separau pe oameni, a făcut posibil ca toate po-poarele să aibă acces la mântuire. Credem noi că apropierea de Dumnezeu este adevăratul loc de întâlnire între toţi oamenii, indiferent de naţiune sau de religie? Prin credinţa în Isus Cristos, toţi putem să ne apropiem de pacea lui Dumnezeu, de acest unic dar spre care tinde dorul din inima fie-căruia dintre noi.

- A treia temă: cultul în duh şi adevăr ne conduce la o cunoaştere profundă a lui Isus Cristos. Samariteana este un minunat exemplu. Itinerariul de credinţă din evanghelie începe de la o întrebare existenţială şi se încheie cu o frumoasă mărturisire de credinţă în Mântuitorul lumii. Ştim că Isus este mai mare decât Iacob, că el este Profetul, dar trebuie să lăsăm ca glasul lui să răsu-ne în inima noastră şi să ne descopere că el este Mesia, Cristosul, Mântuitorul lumii. Calea maestră a cunoaşterii lui Isus Cristos este întâlnirea cu el în rugăciune şi meditaţie, în liturgie şi contemplaţie.

Să credem că Isus Cristos - Fiul preaiubit al Tatălui ceresc şi întruparea Înţelepciu-nii divine - poate să satisfacă pentru totdeauna dorul nostru după mântuirea oferită de Dumnezeu. El ne dăruieşte apa vie ce se reînnoieşte continuu în viaţa noastră, devenind pacea şi bucuria fără de apus.

* * *

Secţiunea "Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi * 2019-2020" pe www.ercis.ro