În cadrul sfintei Liturghii din ziua de duminică, 16 iunie 2013, celebrată în capela Institutului Teologic din Iaşi, pr. Anton Despinescu, pr. Anton Dancă, pr. Alois Bulai, pr. Isidor Chinez şi pr. Mihai Pătraşcu i-au adus mulţumire Domnului pentru anii de preoţie împliniţi în această lună.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. Anton Despinescu, cel care a sărbătorit 60 de ani de slujire în secerişul Domnului. Părintele i-a avut alături de el la altar pe pr. Anton Dancă (50 de ani de preoţie), pr. Alois Bulai şi pr. Isidor Chinez (30 de ani de preoţie), pr. Mihai Pătraşcu (20 de ani de preoţie). În altar au fost prezenţi ceilalţi preoţi profesori din cadrul Institutului şi alţi preoţi invitaţi.
La începutul celebrării pr. Benone Lucaci, rector al Institutului Teologic, le-a mulţumit preoţilor care au binevoit să sărbătorească împlinirea acestor ani de preoţie, prin celebrarea unei sfinte Liturghii în capela Institutului Teologic din Iaşi.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Cristinel Fodor, cel care în această lună a sărbătorit împlinirea a 50 de ani de viaţă. Referindu-se la pericopa evanghelică proclamată în această zi, părintele a precizat că Isus stătea deseori la masă împreună cu oamenii, căuta oamenii intrând în casele lor. De această dată se întâmplă ceva special. În casa în care a intrat Isus intră şi o femeie păcătoasă. Prin cele ce s-au întâmplat, aşa cum ni le descrie evanghelistul, se naşte şi în sufletul nostru întrebarea: cine este mai dispus să iubească: Cel căruia i s-a iertat puţin sau cel căruia i s-a iertat mult?
Cele două personaje biblice sunt diferite: la Simon fariseul de uiţi de jos în sus, pe când la femeia păcătoasă de uiţi de sus în jos. Isus cunoscându-i pe amândoi o alege pe femeie, ceea ce pare să ne contrarieze. Motivul acestei alegeri este arătat de Isus printr-o scurtă parabolă. Pe când Simon nu a făcut nimic ca Isus să se simtă binevenit în casa lui, iată că femeia a făcut tot ceea ce de fapt ar fi trebuit să facă Simon.
Femeia, spre deosebire de Simon, a luat tot conţinutul harului din potir şi a continuat să bea până când fiecare fărâmă a sufletului ei a fost inundată de dragostea lui Dumnezeu. A venit însetată şi a băut. Deşi Simon a păcătuit mai puţin decât femeia, el a înţeles mai puţin decât ea din dragostea pe care Dumnezeu o oferă oamenilor. La o astfel de atitudine suntem chemaţi şi noi: să mergem însetaţi la potirul harului pentru a ne lăsa inundaţi de dragostea lui Dumnezeu.
În încheiere părintele a mulţumit în numele preoţilor aflaţi în sărbătoare pentru harurile primite de-a lungul acestor ani precum şi tuturor celor care le-au fost alături, precizând totodată dorinţa de a continua munca în secerişul Domnului.
Celebrarea a continuat cu liturghia euharistică.
La sfârşitul sfintei Liturghii pr. Anton Despinescu a menţionat că viaţa este darul cel mai mare al lui Dumnezeu făcut omului şi că fiecare clipă este un dar al său. De aceea, pentru tot acest timp scurs era necesară o mulţumire pe măsură. Citând-o pe sfânta Tereza, părintele a spus: "Isus nu-i cheamă pe cei care merită, ci pe aceia pe care el îi vrea". De asemenea şi pr. Anton Dancă a mulţumit Domnului pentru frumoasa vârstă preoţească împlinită, amintindu-le celor prezenţi că preotul nu este niciodată singur, căci el este mereu cu Cristos, şi că Fiul a dăruit-o pe mama sa pentru ca noi să fim capabili să păstrăm cuvântul, să-l medităm şi să-l urmăm.
Pr. Anton Despinescu a marcat jubileul celor 60 de ani de Preoţie şi în cadrul Liturghiei pe care a prezidat-o duminică, 23 iunie 2013, la ora 11.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, avându-i alături pe pr. Iosif Dorcu, parohul catedralei şi decan de Iaşi, şi alţi şapte preoţi.
La mulţi ani tuturor celor care în aceste zile sărbătoresc ziua hirotonirii lor! Harul Domnului să fie mereu asupra lor şi să se reverse cu îmbelşugare în viaţa celor încredinţaţi păstoririi lor!
Virgiliu Demşa-Crainicu
* * *
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: s16 iunie: Iaşi: Aniversare sacerdotală
