Teme precum căsătoria şi familia, prezenţa laicilor în viaţa Bisericii, societate, cultură şi politică, preoţia şi viaţa consacrată s-au aflat în centrul dezbaterilor celei de-a treia sesiuni în plen a Sinodului diecezan, desfăşurată în catedrala din Iaşi, joi, 25 noiembrie. La sesiune au participat aproximativ 230 membri sinodali, în fruntea cărora s-a aflat PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi.
Deşi frigul şi zăpada i-au determinat pe mulţi să întârzie, majoritatea membrilor sinodali, învingând intemperiile vremii au reuşit să ajungă la Iaşi, pentru o nouă şedinţă în cadrul Sinodului diecezan.
La ora 9.30 s-a desfăşurat în catedrală Liturghia de deschidere a lucrărilor. La predică, PS Petru Gherghel i-a îndemnat pe participanţi să conştientizeze rolul şi locul lor în Biserica locală. Suntem mădulare ale lui Cristos, iar fiecare dintre noi are de îndeplinit o misiune specială în trupul Bisericii.
După sfânta Liturghie, în scurt timp, au început dezbaterile sinodale. Părintele moderator Dumitru Patraşcu a menţionat dintru început că prioritatea pentru înscrierile la cuvânt în prima parte a zilei revine credincioşilor laici, iar în cea de-a doua parte a zilei clericilor. Aceasta întrucât teme precum "Căsătorie şi familia" şi "Prezenţa laicilor în Biserică, societate, cultură şi politică" îi privesc în mod direct pe laici; aceste teme urmau a fi tratate în prima parte a zilei. În cea de-a doua parte a zilei urmau a fi tratate teme care îi privesc în mod direct pe clerici şi membrii institutelor de viaţă consacrată.
Tema "Căsătoria şi familia creştină: identitate şi misiune" s-a bucurat de un mare interes din partea participanţilor. Provocările adresate de pr. relator Isidor Chinez au avut un puternic ecou. Majoritatea celor înscrişi la cuvânt, credincioşi laici, au vorbit despre problemele care frământă familia creştină catolică din Moldova şi despre ceea ce se impune a se face în viitorul apropiat. Printre altele, ei şi-au exprimat dorinţa de a beneficia de o pastoraţie şi o educaţie adecvată statutului, rolului şi misiunii ce le revine.
"Cine suntem noi, laicii, şi ce avem de făcut?" a fost o întrebare care s-a putut desprinde cu uşurinţă din luările de cuvânt din cadrul celei de-a doua teme, ce trata despre "Prezenţa laicilor în Biserică, societate, cultură şi politică". Un rol important revine prezenţei laicilor în animarea vieţii liturgice şi catehetice. Printre altele, părintele relator Fabian Doboş a accentuat şi necesitatea unei prezenţe catolice în păturile sociale, culturale şi politice ale ţării. E necesară însă o pregătire a tinerilor în acest sens. Se impune, de asemenea, înfiinţarea diferitelor asociaţii catolice laice, cum ar fi Asociaţia Juriştilor Catolici.
Un element inedit al acestei sesiuni l-a constituit prezenţa unor invitaţi speciali. Primul invitat a fost doamna Marina Fara, membră a Consiliului Pontifical pentru Familii, care a ţinut să sublinieze legăturile la nivelul pastoraţiei familiei existente între Dieceza de Iaşi şi Arhidieceza de Bucureşti. Alţi doi invitaţi, soţii Oana şi Radu Capan de la Cluj-Napoca, responsabili pentru secţiunea internet în cadrul media al Conferinţei Episcopale Române, au vorbit despre situl www.profamilia.ro şi revista "Familia creştină". O altă invitată, doamna Maria Gherghel, de la Centrul de Ajutor pentru Viaţă (CAV) Roman, a prezentat pe scurt scopurile şi activitatea CAV Roman. Toţi invitaţii, ţinând cont de rolul şi responsabilitatea familiei în Biserică şi societate, au accentuat atât dreptul cât şi datoria morală de a acorda o mare atenţie educaţiei familiei. Multe familii au acces la informaţie, dar nu însă şi la educaţie. Situl profamilia.ro, revista "Familia creştină" şi CAV Roman sunt mijloace utile pentru o educaţie corectă în cadrul familiei.
Părintele Iosif Păuleţ a fost relator al primei teme din dezbaterea de după-amiază, temă ce trata despre "Preoţi şi vocaţia la preoţi în slujirea diecezei". În intervenţii au fost subliniate atât lacunele existente în exercitarea ministerului sacerdotal, cât, mai ales, au fost sugerate noi propuneri pentru ca viaţa şi slujirea preoţească să fie revigorată. Şi preoţii, asemenea laicilor, s-au întrebat "ce trebuie să facem pentru a fi purtători ai lui Cristos în mijlocul lumii?"
O altă temă care îi privea în mod direct şi responsabil pe preoţi şi persoanele consacrate a fost cea relatată de pr. Iosif Bisoc: "Vocaţia la viaţa consacrată şi persoanele consacrate în slujirea diecezei". În intervenţiile făcute s-a accentuat mult importanţa comunicării, a dialogului, a exercitării propriei carisme, dar mai ales necesitatea unei comuniuni mereu vie a tuturor institutelor şi congregaţiilor cu episcopul diecezan.
Oaspeţi de seamă ai acestei a doua părţi a sesiunii au fost doi preoţi întorşi dintr-o experienţă misionară în Ecuador. Unul dintre ei, pr. Bartolomeu Blaj, a împărtăşit celor prezenţi despre modul în care Biserica de acolo a înţeles să trăiască propria credinţă, dincolo de greutăţile cu care se confruntă.
"Dieceza de Iaşi lucrează la rădăcinile sale", a afirmat PS Petru Gherghel într-una dintre intervenţiile sale, citându-l pe Mons. Anton Lucaci, care vorbea în felul acesta la Radio Vatican despre lucrările sinodale din Dieceza de Iaşi.
Iată ce ne-au declarat câţiva dintre participanţii la această sesiune:
Sesiunea de azi a avut un rol important atât pentru laici, întrucât s-a discutat despre familie, celula de bază a Bisericii, cât şi pentru noi, preoţii, fiindcă s-a discutat şi despre "preoţie şi vocaţii", o temă care ne priveşte în mod direct. Sper ca cele două forme de slujiri, familia şi viaţa consacrată, să găsească un nou impuls de a se reînnoi. (pr. Valentin Aenoaie)
Se cuvine multă dragoste şi recunoştinţă celor doi episcopi ai noştri pentru lucrările acestui Sinod diecezan. Pentru viitorul bisericii noastre, acum, la începutul celui de-al treilea mileniu, nu ne rămâne decât să deschidem cât mai larg orizontul vieţii spirituale pentru primirea şi înfăptuirea deciziilor Sinodului, să trăim viaţa euharistică având ca model pe Maria, care a corespuns cu bucurie şi statornicie vocaţiei primite şi să ne angajăm într-o rugăciune reciprocă şi într-un dialogul bazat pe sinceritatea inimii. (pr. Mihai Cucuteanu)
Sinodul pare că a retrezit pasiunea pentru Cristos... şi este trăit în mod intens din partea fiecărui participant, toţi simţindu-se angajaţi cu responsabilitate de tot ceea ce se vorbeşte şi se hotărăşte pe toate planurile. Se simte că fiecare dintre noi e interesat şi implicat în mod profund în ceea ce priveşte viitorul Bisericii noastre locale, conştienţi fiind că ceea ce trăim acum nu e numai pentru noi, ci şi pentru cei cărora le transmitem acest mare tezaur spiritual de credinţă şi fidelitate faţă de Biserica lui Cristos. (sr. Silvia Brandiu, surorile "Maria Bambina")
Acest timp de har al Sinodului mă întăreşte în credinţă şi în dorinţa de angajare fermă în viaţa Bisericii locale. Şi în aceasta a treia sesiune a Sinodului, tematica a fost bogată: familia creştină, prezenţa laicilor în Biserică, preoţii şi vocaţia la preoţie, vocaţia la viaţa consacrată. Lucrările s-au desfăşurat într-un climat fratern de rugăciune şi împărtăşire. Ca persoană consacrată, doresc să subliniez că mărturia trăirii radicalităţii evanghelice vorbeşte mult celor din jur şi îndeamnă la angajare. Doresc să ne unim: credincioşi laici, familii, preoţi, persoane consacrate în rugăciune şi slujire pentru a duce oamenilor de azi iubirea lui Cristos, mesajul său de speranţă şi mântuire". (sr. Monica Ante, surorile Oblate Aumpţioniste)
Sunt impresionat de eforturile care s-au depus în cei patru ani şi se depun în continuare pentru ca noi, laicii, să beneficiem de o pastoraţie de înaltă calitate şi de faptul că i se dă o perspectivă. Apreciez faptul în dezbaterile de astăzi că s-a tratat cu mare atenţie despre "familie"; familia stă la baza dezvoltării comunităţii". (Gheorghe Baciu, reprezentant laic)
S-a încheiat, astfel, şi cea de-a treia sesiune în plen a Sinodului diecezan. Şi de această dată a fost rugăciune, au fost relatări, intervenţii şi luări de cuvânt. Dincolo de toate acestea este acelaşi Cristos care spune Bisericii sale din Moldova: "Înaintează în larg!". Acest îndemn răsună puternic în inimile celor implicaţi în desfăşurarea Sinodului. Dacă Biserica locală din Moldova va înainta cu adevărat în larg depinde de modul în care mesajele şi îndemnurile sinodale prind viaţă în comunităţile parohiale.
Petru Tamaş
