Joi, 2 decembrie, a avut loc la Iaşi ultima sesiune plenară a Sinodului diecezan. "Viaţa şi misiunea Bisericii" a fost tematica generală a sesiunii, în cadrul căreia au fost analizate chestiuni privind structurile ecleziale, bunurile economice, implicarea Bisericii locale în misiunea "ad gentes", în ecumenism şi preocuparea faţă de emigranţi. Moderatorul sesiunii a fost pr. Cornel Cadar.
Sesiunea a început la ora 9.30, printr-o sfântă Liturghie în catedrala nouă prezidată de PS Petru Gherghel. Alături au stat PS Aurel Percă şi Ion Ciuraru OFMConv, ministru provincial.
"Cuvântul Domnului... ne invită să reflectăm asupra modului cum ne zidim cetatea în care ne trăim credinţa şi viaţa noastră... şi asupra modului cum colaborăm la punerea în evidenţă a acestei cetăţi zidită pe temelia lui Petru, din voinţa lui Cristos, cum contribuim... la consolidarea cetăţii Bisericii noastre locale", a evidenţiat PS Aurel Percă la începutul omiliei.
Ilustrând mesajul primei lecturi (cf. Is 26,1-6), episcopul auxiliar a spus: "Putem avea senzaţia că suntem ca o cetate fără ziduri şi fără apărare. «Duşmanii» îşi bat joc de noi şi se străduiesc să sfărâme temeliile vieţii creştine. Nu trebuie să ne temem... Stânca noastră este Dumnezeu. În el se află pacea şi siguranţa noastră. El ne va conduce la Ierusalimul ceresc, cetatea sărbătorii veşnice".
Referindu-se la textul evanghelic (cf. Mt 7,21.24-27), Preasfinţitul a subliniat că "trebuie să împlinim voinţa lui Cristos cu fidelitate şi iubire", iar "aceasta este lucrarea Adventului". "Numai urmându-l pe Isus, care este piatra din capul unghiului, vom construi cu soliditate viaţa noastră şi vom fi ucenici adevăraţi ai săi", a adăugat Excelenţa sa. "Cum construim edificiul casei noastre, al persoanei noastre, al viitorului nostru? Cum zidim familia, comunitatea, Biserica noastră locală, societatea?" au fost întrebările formulate de episcop pe baza textului evanghelic. "Suntem în Sinod pentru a consolida Biserica noastră locală, pentru a o fixăm mai bine pe stâncă", a mai spus Preasfinţitul, anunţând totodată şi temele ce vor fi analizate în cadrul celei de-a patra sesiuni.
Începând cu ora 10.45, în aula sinodală, au fost reluate lucrările. După întronizarea Sfintei Scripturi şi rugăciunea de început, Secretariatul Sinodului a prezentat un raport de retrospectivă a celei de-a treia sesiuni (au participat 228 de membri sinodali din cei 316 convocaţi; la toate cele patru teme s-au înscris la cuvânt 115 membri sinodali, dintre care s-au putut exprima verbal 44 de persoane; s-au adunat 757 de sugestii). A urmat prezentarea pe rând a celor cinci teme propuse, apoi au avut loc discuţii şi propuneri după fiecare temă şi votarea propoziţiilor propuse (13 la prima temă, 11 la a doua temă, 9 la a treia temă, 18 la a patra temă şi 11 la ultima temă).
Prima temă, "Ecumenismul şi dialogul ecumenic", a fost prezentată de pr. Viliu Dancă. În cadrul discuţiilor s-au propus: sistematizarea acţiunilor ecumenice, formarea ecumenică a viitorilor preoţi şi a laicilor, depăşirea prejudecăţilor şi promovarea unei cunoaşteri mai bune între catolici şi ortodocşi etc.
Referindu-se la tema analizată, PS Petru Gherghel a subliniat că e necesar să fim deschişi faţă de ceilalţi pentru a-i putea cunoaşte mai bine şi "să ne manifestăm atitudinea lui Dumnezeu faţă de fraţi".
A doua temă, "Emigraţia şi problemele pastorale", a fost prezentată de pr. Iosif Dorcu. Dintre propunerile făcute, printre altele, amintim: pregătirea asistenţilor spirituali pentru cei plecaţi peste hotare, publicarea de omilii şi materiale cu caracter religios pentru cei plecaţi în străinătate, menţinerea legăturii emigranţilor cu preoţii desemnaţi pentru asistenţa lor spirituală, găsirea de soluţii pentru stoparea efectelor negative ale emigrării asupra familiei etc.
La această temă a luat cuvântul şi pr. Cristian Vacaru, asistent spiritual pentru românii din Israel, care a împărtăşit din experienţa avută în această ţară. "Este un apostolat deosebit", a spus părintele, ilustrând pe scurt activitatea catehetică, desfăşurată în diverse moduri: organizarea de pelerinaje la locurile sfinte, prezentarea de înregistrări video, editarea revistei "Cuvânt românesc" etc. De asemenea, părintele a amintit despre situl comunităţii catolice din Israel (www.romcatil.cnet.ro), care furnizează informaţii despre locurile sfinte, prezintă programul Liturghiilor în limba română, congregaţiile româneşti prezente în Ţara Sfântă şi altele.
Luând cuvântul, PS Aurel Percă i-a rugat pe părinţii parohi să întocmească statisticile privind numărul celor plecaţi la muncă peste hotare şi să transmită aceste date la episcopie. Apoi, PS Petru Gherghel, referindu-se la aceeaşi temă, a subliniat câteva dintre aspectele pozitive ale fenomenului emigrării.
"Misiunea ad gentes şi colaborarea dintre Biserici" a fost cea de-a treia temă supusă analizei; relator a fost pr. Viliu Dancă. După prezentarea temei, pr. Claudiu Iştoc, directorul Centrului Misionar Diecezan, a luat cuvântul şi a subliniat necesitatea de a sprijini activităţile misionare. În continuare, pr. Petru-Bogdan Răchiteanu, misionar în Ecuador, a expus câteva aspecte ale activităţii misionare desfăşurate în această ţară. Apoi, pr. Isidor Mârţ, întors recent din Kenya, a împărtăşit celor prezenţi din experienţa avută pe continentul african.
După pauza de prânz, începând cu ora 13.50, lucrările sinodale au fost reluate. Pentru început, Secretariatul Sinodului a prezentat alte câteva date statistice privind Sinodul în parohiile diecezei, apoi atenţia s-a concentrat asupra celei de-a patra teme, "Bunurile economice şi administrarea lor", prezentată de pr. Marius Mîrţ. În cadrul discuţiilor s-au propus: necesitatea cunoaşterii dreptului civil pentru o corectă administrare a bunurilor economice ale Bisericii, participarea decanilor la cursuri de contabilitate, parohiile cu posibilităţi materiale să le susţină pe cele sărace etc.
Ultima temă pe ordinea de zi a fost "Structurile ecleziale diecezane", relator fiind pr. Mihai Pătraşcu. Cei înscrişi la cuvânt, printre altele, au propus: înfiinţarea consiliului pastoral diecezan şi parohial, existenţa comisiilor şi a departamentelor care să contribuie la buna desfăşurare a vieţii Bisericii, organizarea de cursuri permanente pentru parohi etc.
Apoi, pr. Cornel Cadar a făcut o scurtă prezentare a unui program de calculator, care în scurtă vreme va putea fi utilizat în parohii pentru a ţine evidenţa datelor referitoare la parohie.
"Înaintarea noastră în larg nu se opreşte aici", a subliniat PS Petru Gherghel în cuvântul de încheiere. "Cred că ne-am convins că singura noastră forţă în Biserica noastră locală este numai el, Isus. Numai el ne poate spune cu adevărat «Înaintează în larg!»".
Episcopul şi-a exprimat apoi mulţumirea faţă de toţi cei care s-au implicat şi au contribuit la buna desfăşurare a lucrărilor sinodale şi a anunţat că încheierea solemnă a Sinodului Diecezei de Iaşi va avea loc miercuri, 8 decembrie, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, începând cu ora 10.30.
La finalul sesiunii, păstorul diecezei împreună cu toţi membrii sinodali au rostit rugăciunea pentru Sinod.
Emanuel Imbrea
