Ieri, 5 decembrie, la sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi a avut loc întrunirea consiliului prezbiteral. Au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi alţi 30 de membri. Pe agenda de lucru au fost: salutul episcopului şi precizarea mandatului pentru consilieri şi consultori; reflecţie asupra misterului Bisericii locale, prezentată de pr. prof. dr. Eduard Ferenţ; evoluţia şi continuarea activităţilor legate de Sinod, prezentată de PS Aurel Percă; prezentarea primei teme de Lineamenta, de pr. prof. dr. Ştefan Lupu; activitatea pastorală legată de emigraţie; proiectul capelaniei universitare din Iaşi pentru studenţii catolici; diverse.

Preasfinţitul Petru Gherghel a deschis şedinţa la ora 10.30 cu o rugăciune, i-a salutat pe cei prezenţi şi i-a invitat să facă profesiunea de credinţă ca membri ai consiliului prezbiteral şi ai consultorilor diecezani, fiecare primind numirea sau confirmarea în funcţia deja avută.

Astfel, consiliul prezbiteral (1-28) îşi va continua activitatea până la faza de celebrare a Sinodului, când vor fi stabilite noile structuri diecezane. Activitatea consiliului prezbiteral se va desfăşura în conformitatea cu normele Codului de drept canonic (can. 495-501) şi cu statutul aprobat. Colegiul consultorilor diecezani (1-12) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu normele Codului de drept canonic (can. 5021) şi cu statutul aprobat pe o perioadă de 5 ani.

Aceştia sunt: 1. ep. Aurel Percă; 2. pr. Grigore Duma; 3. pr. Alois Fechet; 4. pr. Dumitru Gabor; 5. pr. Petru Gabor; 6. pr. Wilhelm Dancă; 7. pr. Anton Săboanu; 8. pr. Ştefan Erdeş; 9. pr. Dumitru Patraşcu; 10. pr. Iosif Doboş; 11. pr. Isidor Dâscă; 12. pr. Cornel Cadar; 13. pr. Alois Bulai; 14. pr. Dumitru Farcaş; 15. pr. Alois Dămoc; 16. pr. Vasile Rediu; 17. pr. Mihai Enăşel; 18. pr. Mihai Budău; 19. pr. Iosif Păuleţ; 20. pr. Iosif Dorcu; 21. pr. Anton Despinescu; 22. pr. Ioan Ciuraru, OFMConv.; 23. pr. Petru Mareş; 24. pr. Isidor Mocanu; 25. pr. Ioan Sociu; 26. pr. Petru Beşleagă; 27. pr. Mihai Pătraşcu; 28. pr. Adrian Herciu, OFMConv. 29. pr. Cristinel Fodor; 30. pr. Mihai Diac.

Pr. Eduard Ferenţ a prezentat o reflecţie asupra misterului Bisericii locale, cu tema: "Euharistia, taina care constituie Biserica locală". Părintele a vorbit despre pericolul de a transforma Biserica într-un lucru sacru, despre Euharistie, centrul vieţii creştine, despre ecleziologia euharistică... A încadrat tema în contextul Sinodului început la 8 decembrie 2001. Concluziile l-au condus la necesitatea pentru toţi a unei reînnoiri personale şi ecleziale: a ne cunoaşte pe noi ca mister, taină, sacrament al lui Cristos. Cristos nu e unul dintre mistere, cu el este misterul. Apropiindu-ne de Domnul din Euharistie, Biserica se va trezi ca taină şi în sufletele noastre.

Păstorul diecezei a reluat esenţa conferinţei: "Persoanele sunt importante, mai importante ca structurile..." I-a invitat apoi pe cei prezenţi să-şi exprime părerea sau să comenteze asupra celor arătate. Printre altele s-au făcut următoarele remarci: "Biserica prezentată ca persoană, nu ca lucru. Persoana trebuie să se maturizeze cu bogăţia sa interioară. E momentul maturităţii noastre ca Biserică din Moldova" (pr. Ştefan Lupu); "Biserica s-a născut în durere. Noi am fost Biserică şi în timpurile grele, condusă de Duhul Sfânt. Întrebare: Înainte de Conciliul Vatican II nu s-a făcut nimic?" (pr. Wilhelm Dancă); "Intensificarea comuniunii noastre cu Cristos ca persoană ne va duce la maturitate creştină. Înainte s-a neglijat această realitate. Ar trebui făcut mai multă cateheză asupra reînnoirii ecleziale" (pr. Eduard Ferenţ); "La deschiderea Sinodului am avut în vedere faptul că trebuie să înţeleagă toţi că sunt parte din Biserică, cu angajare conştientă. Să-l trăim pe Cristos în condiţiile date" (PS Petru Gherghel); "Propunere practică: caracterul matern al Bisericii, bazat pe contactul uman. Uneori preotul paroh devine o povară pentru comunitate" (pr. Anton Săboanu)...

Preasfinţitul Aurel Percă a prezentat evoluţia şi continuarea activităţilor legate de Sinodul diecezan. Capitolul despre ecleziologie: misiunea Bisericii locale. În prima fază au răspuns 15 parohii; vor urma 17 teme spre dezbatere, care vor să acopere toate problemele pastorale din dieceză. Sunt invitaţi să participe mai activ toţi preoţii, iar cei care "n-au înaintat în... larg" să vină din urmă şi să se regăsească în Sinod. Temele vor fi tratate după schema: cine suntem? ce trebuie să fim? ce trebuie să facem?

S-a stabilit că Adventul este perioada de reflecţie şi stabilirea grupurilor sinodale, perioada când preoţii se vor întruni pe decanate. Temele vor fi dezbătute în comisiile parohiale, în cinci-şase întâlniri.

Pr. Ştefan Lupu a prezentat prima temă de Lineamenta: "Biserica lui Cristos care este în Moldova, identitate şi misiune". Tema este însoţită de un rezumat şi de un chestionar (care, după ce va fi completat de comisiile parohiale, va fi trimis la secretariatul Sinodului). S-a subliniat că implicarea credincioşilor îi va pune în situaţia de a trăi mai intens viaţa Bisericii şi că preotul este chemat să prezinte poporului - la nivelul respectiv - temele care să motiveze implicarea lor.

Cu privire la emigraţie s-a vorbit despre prezenţa credincioşilor din Moldova în străinătate. 278 de preoţi sunt în pastoraţie în Moldova; 48 asigură pastoraţia românilor catolici din străinătate. Este nevoie şi de alţi preoţi. Pentru a avea o situaţie exactă, cu ocazia sfinţirii caselor fiecare preot este invitat să facă un recensământ al credincioşilor plecaţi în străinătate, urmând să-l trimită la episcopie.

Mulţi studenţi dispar în anonimat, fiind în pericol de a-şi pierde credinţa. Pentru aceasta s-a constituit capelania universitară; pr. Lucian Farcaş a fost numit capelan... Liturghia de referinţă rămâne cea de la ora 16.00, duminica. Preoţii parohi vor anunţa studenţii din parohiile lor, eventual cu adresa. Se va face aşa ceva şi pentru elevii catolici...

Pr. Petru Mareş a propus ca pr. Rafael Friedrich să fie promovat pentru creşterea calităţii bisericii locale. A propus aceasta şi la Conferinţa Episcopală, care a răspuns pozitiv, urmând să se cerceteze şi să se găsească materiale pentru cauza lui... Preasfinţitul Gherghel a adăugat: "S-a discutat despre martirii noştri la Conferinţa Episcopală, nu numai despre episcopi, dar şi despre preoţi, călugări, laici: pr. Matei Sandu, Veronica Antal de la Nisiporeşti... Trebuie începute investigaţiile pentru a-i aduna pe toţi cei care s-au jertfit pentru credinţă".

S-a amintit, de asemenea, de: lucrările de construcţie ale seminarului mic; solidaritatea preoţilor din Erfurt cu cei din Dieceza de Iaşi; contabilitatea parohiilor, registre etc.; responsabilitatea părinţilor decani...

Pr. Cornel Cadar