Huşi "Sfântul Anton de Padova": Prima Sfântă Împărtăşanie a copiilor
Duminică, 21 iunie 2015, la ora 12.00, în biserica "Sf. Anton de Padova" din Huşi s-a celebrat Prima Sfântă Împărtăşanie a copiilor. În cadrul sfintei Liturghii celebrată de părintele paroh Andrei Ciobănică, un număr de 30 de copii - 19 de băieţi şi 11 fete - au putut simţi prezenţa Mântuitorului Isus în trupul şi sufletul lor atunci când au primit sacramentul Euharistia pentru prima oară în viaţa lor de creştini.
După un an de pregătire catehetică, coordonaţi de pr. paroh Andrei Ciobănică şi pr. vicar Sergiu-Doru Stoica, toţi cei 30 de copii s-au străduit a înţelege şi primi cu evlavie acest minunat sacrament, Euharistia. Emoţiile părinţilor le-au întrecut pe cele ale copiilor, mai mult decât atunci când s-au prezentat la examenul catehetic sau când s-au spovedit prima oară, în ziua antecedentă.
Copii au participat activ la Liturghia lor specială, cântând şi rugându-se, citind lecturile şi oferind daruri la altar. Îndemnaţi de părintele paroh în cadrul predicii, cei mici au prins curaj atunci când au aprins lumânările împodobite atent cu flori şi şi-au mărturisit cu tărie credinţa în Domnul nostru Isus Cristos. Dar momentul cel mai emoţionant şi mai aşteptat a fost acela al împărtăşirii cu preasfânta Euharistie, când l-au primit pentru prima oară în viaţa lor pe Isus sub chipul pâinii şi al vinului, fiind în comuniune sacramentală cu părinţii, naşii, rudele şi comunitatea huşeană.
Bucuria acestei sfinte Liturghii nu s-a terminat aici, întrucât cei mici au fost invitaţi, alături de părinţi şi naşi să deguste câte o prăjitură delicioasă şi să fie răsfăţaţi cu un Rozariu, amintirea, poza de grup şi o mică atenţie.
Mulţumim cu această ocazie copiilor, părinţilor, naşilor, sponsorilor şi celor care s-au implicat pentru a realiza această sărbătoare a comunităţii noastre.
Pr. Andrei Ciobănică
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21 iunie: Huşi "Sfântul Anton de Padova": Prima Sfântă Împărtăşanie a copiilor