Iaşi: Prima Sfântă Împărtăşanie în Parohia "Sfântul Anton de Padova"
Ce e oare mai înălţător pentru inimile sincere ale copiilor ca întâlnirea cu un bun prieten mult aşteptat? 26 de copii ai parohiei "Sfântul Anton de Padova" Iaşi l-au primit duminică, 31 mai 2015, pentru prima dată pe Isus Cristos în Sfânta Euharistie.
Bucuria le-a fost cu atât mai mare cu cât pregătirile pentru ca sufletele lor să fie adăpostul perfect pentru Isus au început cu mult timp în urmă. Totul a început în momentul în care mama cu grijă şi răbdare, a luat de nenumărate ori mâna dreaptă şi a însemnat fruntea copilului cu semnul Sfintei Cruci până când acesta a reuşit să o facă singur, apoi, împreună cu tata, a învăţat în familie să se roage.
Astfel, ziua de duminică a strâns în jurul altarului întreaga comunitate pentru a se bucura împreună cu cele 26 de familii de momentul emoţionant al întâlnirii copiilor pentru prima dată cu Isus în Sfânta Împărtăşanie. Liturghia a început cu procesiunea copiilor care, înainte de a păşi în biserică, au cerut ca părinţii să le binecuvânteze acest pas important: astfel, cu mâinile protectoare aşezate pe capul copiilor, părinţii, la fel de emoţionaţi, le-au oferit binecuvântarea lor şi au intrat împreună în biserică.
Cel mai emoţionant moment al celebrării, atât pentru părinţi, rude şi prieteni cât mai ales pentru cei 26 de copii descătuşaţi de păcatele săvârşite, îmbrăcând albul purităţii sufletelor lor, a fost momentul în care au îngenuncheat pentru a-l întâlni pe Isus la masa euharistică.
Andreea Ghergu
Mai multe detalii şi fotografii pot fi vizualizate pe site-ul Parohiei "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi: www.sfantoniasi.ro