Duminică, 16 iunie 2019, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 8.00, 25 de copii (13 fete şi 12 băieţi) din comunitatea parohială "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Hălăuceşti l-au primit pentru prima dată pe Isus Euharisticul în sufletele lor.

După ce cu o zi înainte copiii au primit iertarea lui Dumnezeu prin intermediul preotului în cadrul sacramentului sfintei Spovezi, la sfârşitul perioadei intense de pregătire catehetică sub îndrumarea părintelui Viorel Cuş, a sorei Lenuţa Boglaru şi a sorei Maria Antal, cei 25 de copii au putut cunoaşte adevărurile ce stau la baza credinţei noastre, înţelegând cât de mare este iubirea lui Dumnezeu care a ales să rămână alături de noi prin sacramentul sfintei Euharistii, unde este prezent cu trupul şi sângele, sufletul şi dumnezeirea sa, oferindu-se ca hrană pentru sufletele noastre.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele paroh, Ion Ciuraru, însoţit fiind la altar de către părintele Viorel Cuş.

În predica sa, în cadrul unui frumos dialog cu cei mici, părintele paroh a dorit, printre altele, să le reamintească copiilor de faptul că sfânta Împărtăşanie pe care urmau să o primească este cel mai frumos şi mai preţios dar oferit lor de către Dumnezeu.

După cuvântul de învăţătură a urmat profesiunea de credinţă pe care copiii au făcut-o cu multă bucurie şi convingere.

Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, înconjuraţi de dragostea părinţilor, a naşilor şi a tuturor credincioşilor prezenţi la celebrarea euharistică, aceşti copii au primit pentru prima dată în viaţa lor trupul şi sângele Domnului nostru Isus Cristos, trăind cu mult entuziasm acest moment unic în frumuseţe şi semnificaţie. Pentru a nu uita de această zi atât de importantă din viaţa lor, la sfârşitul sfintei Liturghii, fiecare copil a primit un mic cadou şi câte o amintire.

Dumnezeu să-i însoţească cu harul său pe toţi aceşti copii în drumul de maturizare a credinţei lor, pentru a putea creşte asemenea lui Isus, "în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,52).

Pr. Vlad Bogdan Bejan, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 iunie: Hălăuceşti: Prima Sfântă Împărtăşanie