Ziua de duminică, din data de 30 mai 2021, rămâne în sufletele a 33 de candidaţi din Parohia "Sfântul Anton" din Huşi ca fiind ziua în care au primit pentru prima oară, cu o deosebită emoţie şi un entuziasm desăvârşit, jertfa Mântuitorului reprezentată de sfântul sacrament al Euharistiei.

Pregătirile pentru vastul eveniment au început în urmă cu câteva luni, timp în care copiii au parcurs drumul spiritual spre cunoaşterea şi înţelegerea divinităţii, a Sfintei Treimi, a Bisericii şi nu în ultimul rând, au ajuns să îl cunoască cu adevărat pe Isus Cristos şi să înţeleagă profunzimea sfintei jertfe a Mântuitorului.

Pe această cale ei au fost binecuvântaţi cu ajutor şi îndrumare din partea părintelui vicar, Gabriel Iulian Cocianga, care pe parcursul pregătirii acestei sărbători a dat dovadă de o adevărată implicare şi devotament nemărginit.

Un amalgam de sentimente s-a resimţit în special în săptămâna de dinaintea marelui moment, iar nerăbdarea întâlnirii cu Isus înflorea în inimile copiilor, ale părinţilor şi ale îndrumătorilor din ce în ce mai tare, cu fiecare clipă care trecea subit.

Timpul a trecut nemilos de repede şi iată-ne deja ajunşi la cea dintâi provocare din viaţa euharistică a copiilor când pentru prima data s-au apropiat de scaunul de spovadă, cu o oarecare sfială şi cu evlavie, pregătiţi pentru a lăsa în urmă orice abatere care i-ar putea desparte de împăcarea deplină cu Dumnezeu.

Momentul crucial a fost însă ziua de duminică. Întreaga Biserică răsuna de vocile credincioşilor, iar comunitatea creştină radia de veselie, căci data de 30 mai 2021 a reprezentat o dublă bucurie pentru parohia noastră întrucât odată cu celebrarea Primei Sfinte Împărtăşanii, Biserica a sărbătorit şi solemnitatea Preasfintei Treimi!

Sfânta Liturghie a căpătat o încărcătură spirituală extraordinară iar cuvintele părintelui vicar, atribuite copiilor în timpul predicii, a atins inimile credincioşilor reamintind fiecăruia dintre cei prezenţi, importanţa Sfintei Euharistii. Citez: "Viaţa unui creştin, dragi copii, poate fi asemănată foarte uşor cu un elicopter. Nu credeţi acest lucru? Ei bine, pentru a se putea înălţa, elicopterul are nevoie de o elice, iar, pentru ca elicea să se învârtă, ea are nevoie de combustibil. Astfel, în viaţa creştinului, elicea este credinţa sa, iar combustibilul este trupul lui Cristos sub chipul pâinii şi al vinului!"

O adevărată jovialitate se citea pe buzele copiilor şi ale părinţilor, momentul primirii Domnului fiind încoronat de lacrimile de fericire a celor mai mulţi dintre participanţii la sfintele taine.

Acum, la încheiere, urăm un sincer "Felicitări!" celor 33 de copii care şi-au reînsuşit cu toată fiinţa statutul de creştini! Fie ca Domnul să-i călăuzească mereu spre a nu se îndepărta niciodată de căile sale!

Felicitări întregii comunităţi pentru sprijinul acordat şi, nu în ultimul rând, o cinste specială li se atribuie celor care s-au preocupat într-un mod deosebit de organizarea şi de buna funcţionare a manifestării! Domnul să îi răsplătească înzecit.

Sabina Andoroi

Mai multe fotografii au fost publicate pe pagina de Facebook a Parohiei "Sfântul Anton" din Huşi