Grădiniţa "Sfânta Ana" din Săbăoani - File de istorie

"Cu cât avansez, cu atât mai mult îmi dau seama că misiunea Sionului este de actualitate" (Theodor Ratisbonne, 15 martie 1859)

Nu întâmplător am început prezentarea de faţă cu un citat al părintelui Theodor Ratisbonne. Motivul alegerii a fost acela că nu am putea vorbi astăzi despre Grădiniţa "Sfânta Ana" din Săbăoani dacă mai întâi nu ar fi existat Congregaţia Notre Dame de Sion. Fondarea, existenţa şi dăinuirea în timp a acestei congregaţii sau ordin călugăresc catolic a fost cu siguranţă una din operele divine înfăptuite de Dumnezeu prin intermediul părintelui Theodor Ratisbonne. Deducem deci, din cele relatate mai sus, că fondatorul acestui ordin călugăresc a fost nimeni altul decât părintele Theodor Ratisbonne, înfiinţarea congregaţiei având loc în Franţa în anul 1843.

Demn de menţionat este faptul că această congregaţie catolică, cu numele de Notre Dame de Sion este unul din primele institute religioase catolice care a ajuns în România - mai exact la 14 martie 1866, pentru prima dată la Galaţi. Ulterior au fost înfiinţate centre la Iaşi şi Bucureşti. În toate aceste oraşe surorile congregaţiei au condus mai multe institute catolice. În decursul anilor, la Galaţi, surorile Notre Dame de Sion au avut în grijă: Şcoala primară de fete Notre Dame de Sion înfiinţată în anul 1868 şi recunoscută de statul român în anul 1929, Şcoala primară de fete, secţia externat, înfiinţată în 1870, Şcoala secundară de fete curs francez, secţia pensionat, înfiinţată în acelaşi an 1870, precum şi Liceul de fete Notre Dame de Sion, înfiinţat în 1923. În Iaşi surorile Notre Dame de Sion au condus Şcoala primară parohială pentru fete, înfiinţată în 1866, o şcoală de ucenicie, un liceu de fete, un curs primar pensionat, precum şi o Grădiniţă, un cămin pentru studente, un orfelinat şi un dispensar policlinic.

Trecând peste multe dificultăţi, dar totodată bucurându-se şi de multe realizări şi rămânând fidelă normelor scolastice catolice, Congregaţia Notre Dame de Sion din Moldova, conformându-se şi dispoziţiilor date de autorităţile civile române, a contribuit, în mod decisiv, în cei 150 de ani de activitate în România, la dezvoltarea şi formarea culturală a mai multor copii şi tineri de confesiuni şi religii diferite.

După evenimentele din 1989, care au avut loc în România, Congregaţia Notre Dame de Sion a fost recunoscută, surorile deschizând din nou comunităţi la Satu Mare, Iaşi, Roman, Săbăoani şi Galaţi.

În comunitatea din Săbăoani funcţionează şi astăzi Grădiniţa cu Program Normal "Sfânta Ana". Asemeni congregaţiei şi grădiniţa se bucură de o istorie sau, dacă dorim să rămânem în termini specifici nivelului preşcolar, de o poveste.

Iar ca orice poveste şi povestea grădiniţei poate începe foarte bine cu a fost odată... Şi era prin toamna anului 1995 când noi, Grădiniţa cu Program Normal "Sfânta Ana", luam fiinţă şi ne deschideam porţile prin aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ şi prin binecuvântarea PS Petru Gherghel, episcop romano-catolic de Iaşi, în cadrul unei solemne celebrări şi a unei sărbători a întregii comunităţi catolice din Săbăoani.

Grădiniţa face parte la nivel internaţional al congregaţiei din proiectul Speranţă 2, fiind înfiinţată ca o alternativă şi ca un răspuns social la dreptul fiecăruia de a avea o educaţie de calitate. De o importanţă majoră este faptul că această instituţie de învăţământ funcţionează pe principii nediscriminatorii şi nonprofit încercând, pe de o parte, să ofere o educaţie de calitate acolo unde considerăm că este mai mare nevoie, în mediul rural, dar pretindem în acelaşi timp dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a tuturor capacităţilor copiilor noştri, formarea lor în respectul faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale, pregătirea lor pentru a participa în mod activ, competent, creativ şi critic în viaţa socială şi culturală. S-a pornit la drum încă de la început ţinându-se cont de nevoia de căldură şi de dragoste pe care o au cei mici, iar la baza formării şi dezvoltării personalităţii acestora au stat şi stau permanent următoarele obiective: descoperirea şi dezvoltarea potenţialului latent al fiecărui copil, formarea unei imagini de sine pozitive, îmbogăţirea capacităţii copilului preşcolar de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţii, dezvoltarea capacităţii copilului de a-şi cunoaşte abilităţile fizice, intelectuale, emoţionale şi sociale.

Din cele relatate mai sus reiese clar misiunea grădiniţei noastre, aceea de a forma oameni care să trăiască după valori umane şi creştine punând accent pe respect, solidaritate, toleranţă şi cinste.

Dincolo de această misiune avem şi o viziune clară asupra a ceea ce dorim să realizăm în grădiniţă, şi anume: dorim să oferim o educaţie de calitate; credem că formarea cadrelor didactice este o prioritate în care merită să investim pentru a se dezvolta şi a progresa la nivel pedagogic, metodologic, didactic şi tehnologic; aspirăm să fim din ce în ce mai buni şi cât mai autonomi la nivel economic pentru a răspunde eficace necesităţilor educative, umane şi creştine a fiecărei persoane care vine al noi.

Prin munca, dăruirea şi grija permanentă a surorilor care şi-au avut sau îşi au sediul în clădirea din Săbăoani, grădiniţa a progresat foarte mult de la înfiinţarea ei şi până astăzi. S-a pornit cu paşi mici, dar siguri, la început cu două grupe de copii, după care, datorită numărului mare de cereri din partea părinţilor s-a mai înfiinţat, prin aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, încă o grupă. După demersurile iniţiale în care s-au obţinut autorizaţiile de funcţionare şi de încredere, astăzi ne bucurăm că am ajuns să fim recunoscuţi la nivel local şi judeţean drept Grădiniţă cu Program Normal "Sfânta Ana", acreditată cu numărul de înregistrare 4667 din 12 iunie 2010.

Acest lucru a fost posibil deoarece au fost luate încă de la început măsuri pentru dotarea sălilor de clasă cu mobilier de cea mai bună calitate, care au permis asigurarea unui climat educaţional eficient. Reprezentanţii congregaţiei şi-au propus încă de la început să aleagă o echipă de educatoare competente, deschise, cu vocaţie, dornice de formare şi perfecţionare continuă, care să posede informaţii apropiate de viitor, să comunice cu copiii utilizând mijloace şi metode dintre cele mai eficiente. Aşa se face că în prezent procesul instructiv-educativ al unităţii este asigurat de trei cadre didactice titulare, cu gradul didactic I care au finalizat şi cursurile unui Master în domeniul Educaţiei Timpurii. În atenţia noastră permanentă este Curriculum pentru învăţământul preşcolar, respectat şi analizat cu seriozitate, la care adăugăm recomandările scrisorilor metodice primite de la ISJ Neamţ, reuşind astfel să oferim o educaţie de calitate centrată pe copil, o educaţie care mulţumeşte părinţii, copii, dar şi pe noi înşine.

Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume - acesta este motoul nostru, al celor trei cadre didactice - Daniela Andrieş, Elvira Ghiurca şi Bernadeta M. Roca, care cu multă dragoste şi profesionalism ne îndeplinim misiunea de a-i educa pe cei mai mici dintre cei mici. Alături de noi îşi desfăşoară activitatea şi două cadre didactice auxiliare, un secretar - Antoaneta Eva şi o îngrijitoare - Mihaela Imbrişcă. Întregul colectiv al grădiniţei este preocupat de menţinerea unui climat educativ eficient bazat pe respect şi colaborare, climat foarte apreciat şi de responsabila Congregaţiei "Notre Dame de Sion" din Săbăoani - sr. Ecaterina Bogdan.

Menţionăm că în prezent în unitatea noastră funcţionează trei grupe de copii, cu un efectiv de 60 de preşcolari repartizaţi în funcţie de vârstă în grupele mică, mijlocie sau mare. Deoarece dispunem de un spaţiu generos ne bucurăm să avem amenajate în interiorul grădiniţei, pe lângă sălile de clasă, şi spaţii auxiliare: birou al echipei manageriale, sală de joacă, bibliotecă, sală de mese, două cabinete metodice pentru depozitarea materialului didactic. Dispunem de bază didactico-materială proprie, care este permanent actualizată. De asemenea, curtea grădiniţei oferă copiilor posibilitatea derulării unor frumoase activităţi în aer liber sau a unor momente de relaxare la groapa cu nisip sau la jocurile amenajate.

Ne dorim ca fiecare moment petrecut în grădiniţă de copiii care ne trec pragul zi de zi să fie trăit cu maximă intensitate prin activităţi atractive şi dinamice. Jocul rămâne însă forma fundamentală de exprimare a copilului, de relaţionare şi comunicare cu ceilalţi, iar prin intermediul lui încercăm să le stimulăm şi să le creăm spaţii de manifestare originale şi creative.

Aşa se face că atât prin joc cât şi prin alte metode adecvate am realizat foarte multe activităţi în colaborare toate cele trei grupe de copii, dintre care amintim mai ales activităţile extraşcolare: serbări tematice organizate cu ocazia anumitor sărbători sau evenimente de Crăciun, de 8 martie sau sfârşit de an şcolar, drumeţii, plimbări, concursuri educative, expoziţii, carnavaluri, vizitarea unor obiective culturale, spectacole de teatru etc. În derularea cu succes a acestor activităţi am avut parte de sprijinul şi ajutorul permanent al părinţilor, aceştia fiind principalii parteneri în creşterea şi educarea copiilor. Tot prin acordul părinţilor desfăşurăm şi activităţi opţionale de limbă engleză, educaţie sanitară, educaţie plastică, educaţie financiară, educaţie moral-religioasă.

În munca noastră zilnică nu am fost şi nu suntem niciodată singuri. Am încheiat acorduri de parteneriat şi de colaborare cu importante instituţii: Primăria Săbăoani, Poliţia Săbăoani, Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Săbăoani, Parohia Romano-Catolică "Sfântul Mihail" Săbăoani, Teatrul "Zum, Zum" din Iaşi, Teatrul "Magic" din Bacău, Biblioteca Săbăoani, medicul de familie Elena Vernica, Pompieri Săbăoani. Ne bucurăm de sprijinul, mai ales spiritual, al preoţilor Parohiei "Sfântul Mihail" din Săbăoani, care au răspuns afirmativ de fiecare dată apelurilor noastre realizând astfel împreună activităţi cu un frumos şi necesar impact uman-spiritual asupra copiilor.

Deoarece nu putem uita că purtăm responsabilitatea primilor paşi în viaţă, vom acorda în continuare prioritate lucrurilor care contează. Ne propunem ca în munca noastră să trăim alături de copii bucuria unui timp de calitate învăţându-i că timpul are valoare, încurajându-i să cerceteze, să zâmbească, să gândească, să îndrăznească, să accepte, să fie toleranţi, să iubească, să împartă.

Pentru cine doreşte să ne contacteze ne poate găsi la adresa:

Grădiniţa cu Program Normal "Sfânta Ana"
Str. Orizontului, nr. 62, localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ
Tel./fax: 0233735117
E-mail: [email protected]

Daniela Andrieş,
profesor învăţământ preşcolar

* * *

Mai multe fotografii de la activităţile grădiniţei au fost publicate în albumul foto "Activităţi Grădiniţa Sfânta ANa" pe site-ul Parohiei "Sfântul Mihail" din Săbăoani.

Conținut extern de la Box Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Box ↗