Săbăoani: Momente de sărbătoare în Grădiniţa "Sfânta Ana"

Într-o atmosferă de basm, într-o zi minunată de decembrie, prin implicarea cu multă dăruire a celor trei cadre didactice (Daniela Andrieş, Elvira Ghiurca, Maricica Roca) şi sub supravegherea atentă a surorilor Congregaţiei "Notre Dame de Sion", în Grădiniţa "Sfânta Ana" din Săbăoani, în ziua de vineri, 22 decembrie 2017, s-a desfăşurat cu multă bucurie serbarea Bradul credincios, serbare prilejuită de cel mai mare miracol înfăptuit pe pământ - Naşterea Pruncului Isus.

După o perioadă de pregătire intensă în care cei 65 de preşcolari au simulat cu interes unele dintre cele mai interesante şi atractive roluri, în ziua de 22 decembrie cu toţii au fost pregătiţi să fie una cu personajul. Au îmbrăcat cu mari emoţii costumele special pregătite şi rând pe rând, ajutaţi de povestitori, şi-au făcut simţită prezenţa în holul mare al grădiniţei, hol care a devenit parcă neîncăpător datorită numărului mare al părinţilor prezenţi la acest moment de adevărată bucurie. Alături de noi, de părinţii copiilor şi de surorile Congregaţiei "Notre Dame de Sion" a fost părintele paroh de la biserica "Sfântul Mihail", Irinel-Iosif Iosub, care a transmis cu emoţie cuvinte de salut părinţilor prezenţi şi de încurajare copiilor şi educatoarelor, dorind tuturor sărbători pline de bucurie, de pace şi armonie sufletească.

Ca în povestirea evanghelică, şi noi am avut parte astăzi de o povestire spusă şi interpretată de copii pentru toţi cei prezenţi la sărbătoare. Au coborât astfel printre noi, în sunet de colinde, pacea, credinţa, iubirea şi speranţa, aducând mulţi îngeraşi, pe Maria şi Iosif care şi-au căutat ca odinioară găzduire şi negăsind au poposit din nou în grajd.

Respectând întocmai tradiţia creştină, la iesle au venit cei trei crai din răsărit şi păstoraşii aducând fiecare darul lor. Acum, ca şi atunci, a fost prezent în povestire împăratul Irod care, deranjat fiind de acest eveniment - al naşterii copilului Isus, şi-a trimis soldaţii "să rezolve cazul". Ochii lui Dumnezeu au vegheat asupra pământului, şi cu toate strădaniile soldaţilor, povestirea a avut şi de această dată un final fericit - Iosif şi Maria au reuşit să-l salveze pe Mesia, ajutaţi fiind de un brad care i-a adăpostit sub ramurile lui. Aşa au înţeles şi copiii unul dintre motivele pentru care de Crăciun se împodobeşte bradul şi nu un alt pom.

Bucuria acestei zile şi a acestei sărbători a crescut în intensitate, mai ales pentru copii, când spre finalul serbării şi-a făcut simţită prezenţa şi Moş Crăciun al cărui sac era plin cu daruri. Obosit de atâta drum s-a aşezat lângă brad de unde a ascultat câteva poezii şi urături după care a împărţit tuturor copiilor cadourile mult aşteptate, felicitându-i pentru spectacolul minunat pe care l-au oferit părinţilor şi pentru modul şi mai minunat în care sunt pregătiţi să sărbătorească Crăciunul.

Suntem convinşi că această zi va rămâne una memorabilă pentru copii şi pentru părinţii acestora, dar şi pentru întreaga comunitate din Săbăoani, comunitate în mijlocul căreia grădiniţa desfăşoară de mai bine de 20 de ani un proces instructiv-educativ de calitate în care respectul faţă de părinţi, dragostea faţă de copii şi sentimentul misiunii împlinite sunt cele mai importante.

Dorim tuturor ca de sărbători să fie plini de iubire, de pace şi de speranţă, iar prin credinţă să trăiască un Crăciun cu adevărat binecuvântat!

Prof. Daniela Andrieş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 decembrie: Săbăoani: Momente de sărbătoare în Grădiniţa "Sfânta Ana"