Gorizia: Funeraliile Mons. Giuseppe Baldas, "un prieten al diecezei noastre"
Joi, 7 noiembrie 2024, în Biserica "Sfântul Ignaţiu" din Gorizia (Italia) a fost celebrată Liturghia de înmormântare a Mons. Giuseppe Baldas. La ceremonia funerară, prezidată de ÎPS Carlo Roberto Maria Redaelli, arhiepiescop de Gorizia, au participat rudele răposatului, mai mulţi preoţi şi persoane consacrate şi un mare număr de credincioşi. Dieceza de Iaşi a fost reprezentată la acest eveniment de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi de câţiva preoţi, persoane consacrate şi laici.
Înainte de Sfânta Liturghie, credincioşii s-au rugat sfântul Rozariu pentru odihna veşnică a lui "don Peppino", cum era cunoscut în arhidieceză. Apoi s-a dat citire testamentului spiritual al Mons. Baldas.
În cadrul cuvântului de învăţătură, arhiepiscopul Carlo a evidenţiat implicarea exemplară a Mons. Baldas în animarea misionară diecezană: prin implicarea părintelui Giuseppe, Arhidieceza de Gorizia a trăit o adevărată "primăvară misionară". Astfel, activitatea Centrului Misionar Diecezan a devenit o "acţiune corală" care a implicat preoţi, persoane consacrate, laici, familii, tineri, grupuri misionare şi asociaţii. De asemenea, pr. Baldas a fost un model de înfruntare a suferinţei şi a sfârşitului vieţii pământeşti: "Credinţa de care a dat dovadă nu se improvizează, ci este rodul unei vieţi de rugăciune, al unui raport intens cu Isus şi al încredinţării afectuoase în braţele Mariei".
Ca un ecou al acestor cuvinte şi gânduri, corul a intonat, la ofertoriu, "Cântecul creaturilor", în care Sfântul Francisc de Assisi, autorul acestui imn, preamăreşte "sora Moarte".
La final, pr. Cristian Bîrnat a dat citire mesajului PS Iosif Păuleţ, prin care episcopul de Iaşi a exprimat recunoştinţa pentru tot binele spiritual şi economic pe care pr. Giuseppe l-a făcut Bisericii locale din estul Europei.
"Datorită muncii şi contribuţiei sale neobosite şi, mai ales, datorită ajutorului generos pe care l-am primit din partea Arhidiecezei de Gorizia, Biserica noastră locală din Iaşi a avut sprijinul necesar pentru a fi o Biserică în ieşire, o Biserică misionară, deoarece ne-aţi oferit un ajutor generos, participând la activităţile noastre misionare.
Timp de mulţi ani, Mons. Baldas a fost un adevărat prieten al diecezei noastre şi al tuturor celor care l-au căutat şi au avut nevoie de sprijin. De multe ori, Mons. Baldas a vizitat ţara noastră şi Dieceza noastră de Iaşi. Din 2014, Mons. Baldas fusese numit «responsabil al lucrărilor de evanghelizare cu Biserica din Iaşi în România», continuând astfel legăturile stabilite cu Biserica noastră locală din perspectivă misionară. Viaţa Mons. Baldas a fost dedicată în întregime misiunii, construind punţi între Biserica din Gorizia şi multe Biserici. Suntem siguri că activitatea sa, slujirea sa pastorală, binele material şi spiritual pe care l-a oferit tuturor, disponibilitatea şi prietenia sa, stilul său de viaţă preoţească ca prieten al misionarilor sunt argumente pentru răsplata divină din ceruri şi astfel va rămâne în amintirea noastră, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru opera şi viaţa sa şi rugându-ne cu dragoste pentru pacea sa veşnică, împreună cu sfinţii misionari."
Mons. Giuseppe Baldas a fost înmormântat în Cimitirul "San Martino" din Terzo d'Aquileia, lângă părinţii săi.
Dumnezeu să-l primească în paradis şi să-i ofere "coroana dreptăţii" (2Tim 4,8)!
Pr. Cristian Bîrnat
* * *
Un articol în limba italiană, "Gorizia îşi ia rămas bun de la părintele Giuseppe Baldas, care «a adus evanghelia în lume»", semnat de Ivan Bianchi, poate fi citit aici: www.ilgoriziano.it, însoţit de mai multe fotografii.
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Gorizia: Monseniorul Giuseppe Baldas, o viaţă petrecută pentru misiuni (2024)
Iaşi: Au fost hirotoniţi şase preoţi (2022)
Gorizia - Iaşi, când două Biserici se întâlnesc (2017)
Iaşi: Sfinţiri de preoţi (I) (2006)
Iaşi: Sfinţiri de preoţi (II) (2006)
"Lumina creştinului", 8/2006: "Sfinţiri de preoţi"