Surorile Campostrini organizează, pentru toţi tinerii interesaţi, a cincea întâlnire formativă, ce va avea loc la Casa Surorilor Campostrini din Gherăeşti, sâmbătă, 15 martie 2008, între orele 15.00-17.30.

La această întâlnire vom reflecta asupra semnificaţiei pe care o are prietenia, vom încerca să înţelegem modul de a trăi cât mai autentic această dimensiune a vieţii noastre şi de asemeni vom medita împreună asupra tipului de relaţie pe care ar trebui să o instaurăm cu Isus; o relaţie în care activitatea - acţiunea să fie în armonie cu contemplaţia - reflexia. Vom analiza un text din evanghelie în care sfântul Luca (Lc 10,38-42) ne vorbeşte despre întâlnirea dintre Isus, Maria şi Marta, evidenţiind cu măiestrie sensul profund al prieteniei.

Istoria Mariei şi a Martei este o istorie într-adevăr emblematică şi trebuie să avem grijă să nu le opunem, ci să simţim necesare fie una fie cealaltă, pentru că împreună sunt două moduri diferite de a trăi prietenia şi relaţia cu Isus. Ele îl primesc pe Domnul în "casa" lor, în profunda diferenţă a identităţii fiecăreia. În relaţia cu Isus Maria adoptă o atitudine de mare disponibilitate, căci pătrunsă de prezenţa cuvântului divin, înţelege că singurul lucru pe care poate şi trebuie să îl facă este să rămână disponibilă pentru a primi, a asculta, a rămâne în prezenţa lui Isus. A fi pentru ceilalţi, a oferi ceea ce suntem şi avem, uneori ne poate costa, şi iată că şi Marta în dinamicitatea sa, oboseşte, face experienţa limitelor umane, simte greutatea de a face faţă situaţiilor şi i se adresează lui Isus. El o înţelege, apreciază generozitatea primirii sale, recunoaşte că Marta nu se mulţumeşte cu un sentiment, ci îl traduce în gesturi concrete de ospitalitate. În acelaşi timp însă vrea să corecteze Martei o imperfecţiune umană: aceea de a se lăsa prinsă în mreaja lucrurilor materiale riscând să piardă din vedere semnificatul profund al prieteniei, să uite ceea ce este mai esenţial. Isus o cheamă pe Marta de două ori pe nume şi putem simţi cum în această chemare există intensitatea prieteniei şi a înţelegerii greu de imaginat. "Pentru multe te îngrijeşti şi te frămânţi", spunând acestea Isus nu se referă la multele ocupaţii materiale, dar la acele lucruri care ne fac să uităm de el.

Ce putem învăţa noi? Ne dăm seama că nu trebuie să negăm umanitatea noastră, ci să o purificăm, nu trebuie să trădăm darurile primite de la Dumnezeu, ci trebuie să le facem demne de el prin comportamente şi acţiuni concrete, astfel încât viaţa noastră să se concilieze permanent cu nevoile Mariei şi ale Martei, să învăţăm să îl primim pe Domnul în "locuinţa" noastră, să rămânem în prezenţa sa, dar în acelaşi timp să învăţăm să oferim în mod gratuit pentru a trăi în profunzime existenţa noastră.

Sr. Anişoara Şandru

*

Fundaţia "Teodora Campostrini"
Strada Cobzaru, 21
617205-Gherăeşti, Neamţ
e-mail: [email protected]
tel: 0233/746480