Surorile Campostrini organizează, pentru toţi tinerii interesaţi, a treia întâlnire formativă, ce va avea loc la Casa Surorilor Campostrini din Gherăeşti, sâmbătă, 19 decembrie 2009, între orele 15.00-17.30.
Vom încerca împreună să înţelegem mai bine de ce comunicarea dintre Maria şi Elizabeta este semnificativă şi nu banală.
Sfântul Luca ne prezintă vizita Sfintei Fecioare Maria la vara sa Elizabeta şi dialogul important instaurat de acestea. Comunicarea dintre ele este caracterizată nu numai de cuvinte, ci şi de gesturi; e dinamică şi provoacă în amândouă personaje emoţii, sentimente pozitive, cunoaştere reciprocă şi laudă. Precum Maria, ce a primit cu umilinţă înăuntrul său Cuvântul lui Dumnezeu şi a instaurat cu Elizabeta un dialog profund în care amândouă s-au simţit înţelese, şi noi, de asemenea, putem descoperi importanţa ascultării pentru o comunicare semnificativă. Când reuşim să mergem dincolo de banalitate şi să instaurăm un dialog pozitiv, descoperim întotdeauna ceva bun în cel cu care dialogăm. Comunicarea caracterizată de ascultare şi dialog deschis, transparent şi obiectiv ne ajută să întreţinem relaţii bazate pe încredere, sinceritate şi dorinţa de cunoaştere.
Surorile Campostrini propun aceeaşi temă tinerilor din Parohia Bârgăoani, sâmbătă, 12 decembrie, la ora 14.30 şi tinerilor din Parohia Rotunda, duminică, 20 decembrie, după Liturghia de dimineaţă.
Sr. Anişoara Şandru
*
Surorile Campostrini
Strada Cobzaru, 21
617205-Gherăeşti, jud. Neamţ
Tel. 0233/746480
e-mail: [email protected]
*
Gherăeşti şi Tămăşeni: Întâlniri formative pentru tineri (17 octombrie 2009 - 19 iunie 2010)
