Gherăeşti: Prima Sfântă Împărtăşanie în Parohia "Trupul şi Sângele Domnului"

În Duminica Divinei Milostiviri, 28 aprilie 2019, 43 de copii din Parohia "Trupul şi Sângele Domnului" din Gherăeşti l-au primit pentru prima dată în sufletul lor pe Isus Cristos în sfânta Împărtăşanie.

După ce copiii s-au străduit să se pregătească cât mai bine pentru a se apropia de sfânta Euharistie, în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, l-au primit pentru prima dată pe Isus Cristos în inima lor.

Copiii au participat activ la sărbătoarea lor prin citirea lecturilor, a rugăciunii credincioşilor, prin oferirea darurilor, reînnoirea făgăduinţelor de la Botez şi prin susţinerea cântărilor din cadrul celebrării.

La sfârşitul Liturghiei, copiii i-au mulţumit bunului Dumnezeu pentru acest dar suprafiresc. De asemenea, i-au promis lui Isus Cristos că-l vor primi cu inimi curate cât mai des în sfânta Împărtăşanie şi astfel vor fi exemple pentru întreaga comunitate.

Pentru a-şi arăta preţuirea faţă de darul pe care l-au primit, la ora 17.30, ei au participat la adoraţia euharistică prezidată de părintele paroh, Daniel Ghitiu.

Îi susţinem cu rugăciunea noastră şi fie ca Isus, prietenul copiilor, să fie mereu în inima lor!

Pr. Valerică Ciobanu

* * *

Mai multe fotografii de la acest eveniment au fost publicate pe pagina de facebook a Parohiei "Trupul şi Sângele Domnului" din Gherăeşti:

Conținut extern de la Facebook Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Facebook ↗