Duminică, 29 mai 2016, în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Pârgăreşti, nouă copilaşi l-au primit pentru prima dată pe Isus Cristos din sfânta Euharistie în inimile lor.

Pentru a-l primi cu vrednicie pe Isus din sfânta Împărtăşanie, copiii au început pregătirea din luna februarie îndrumaţi de părintele paroh Eugen Diac. Săptămâna de săptămâna au învăţat cât mai multe despre Isus, despre cât de important este să-l primească cât mai des în sufletele lor şi cum să se comporte apoi cu ceilalţi urmând învăţătură şi exemplul său.

În cadrul predicii, pr. Eugen Diac le-a vorbit copiilor despre sfânta Euharistie, despre cât de important este că să-l primim pe Isus în sufletele noastre şi mai ales cât de important este să ne păstrăm sufletele curate, pentru ca Isus să locuiască în ele.

Părintele paroh, la ritualul împărtăşaniei, l-a dăruit pe Isus în sfânta Împărtăşanie copiilor care s-au apropiat de sfântul altar cu inima curată şi cu mâinile împreunate. Evenimentul a fost unul special în viaţă copiilor, a familiilor lor, dar şi a parohiei.

La sfârşitul solemnităţii, copii au primit o mică atenţie din partea părintelui paroh şi au fost invitaţi la parohie pentru a sărbători împreună această zi frumoasă.

Alexandra Peter

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 mai: Pârgăreşti: Prima sfânta Împărtăşanie