Gherăeşti: Campusul "Prinţ şi cerşetor"

În curtea bisericii "Trupul şi Sângele Domnului" din Gherăeşti şi-au făcut apariţia numeroşi copii care au participat cu o bucurie plină de nesaţ la campusul Vara împreună, desfăşurat în perioada 13-17 iulie 2015, fiind organizat cu mare rigurozitate de pr. vicar Marian Gărghi, de tinerii Acţiunii Catolice şi seminarişti.

Vibraţia campusului se simţea din toate unghiurile şi ajungea până dincolo de porţile bisericii care o dată ce au fost închise dindărătul lor, campusul a început să-şi arate drepturile invitând cu o veselie nespusă toţi copii la mişcări în ritmuri de dans. Fiecare grupă şi-a strigat cu mândrie numele echipei respective, începând de la cei mai pupăcioşi, şi anume grădiniţa ce a purtat pancarta cu titlul Arcaşii pana la ultima, Tâlharii care au moştenit tradiţia de a fi cei mai mari.

Fiecare zi a fost deschisă cu un moment solemn de rugăciune ca apoi copii să-şi dezmorţească corpul cu nişte dansuri, să urmărească sceneta Prinţ şi cerşetor pregătită de copii imediat urmând cateheza, gustarea, alte bansuri, rugăciunea de la ora 12:00 şi la final, jocurile. Catehezele şi bansurile au fost pregătite cu conştiinciozitate de animatori astfel încât să îi determine pe copii să nu se plictisească şi să nu uite vreodată acele momente. Gustările au fost asigurate de intenţiile bune ale unor oameni înstăriţi din sat şi le mulţumim pe această cale. Seara, scările din faţa altarului au fost ocupate de copiii mici care dezlănţuiau un zumzet puternic atunci când se mişcau, dar care formau un tablou nespus de frumos pentru Isus şi mulţi alţii care s-au împrăştiat în toate colţurile bisericii.

Ultima zi a venit peste copii cu o prea mare viteză, dar, de asemenea, şi foarte aşteptată de mulţi. Niciunui copil, precum niciunui animator, nu i-a fost smulsă bucuria de a primi ceva care să le amintească faptul că plăcerea adevărată se află în lucrurile mărunte. Marele premiu a fost o chitară oferită de un bun samaritean câştigată de un băieţel care a fost foarte fericit, promiţând ca va învăţa să cânte la ea şi că va deveni un artist. Campusul a mai avut un rol în afară de cel obişnuit şi anume anunţarea plecării părintelui vicar după o şedere de trei ani timp în care a cutezat să îşi arate iubirea faţă de parohia noastră şi pentru aceasta lipsa îi va fi simţită multă vreme.

Alexandra Gălăţanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13-17 iulie: Gherăeşti: Campusul "Prinţ şi cerşetor"