Gherăeştii Noi: Campusul "Vara împreună"

În perioada 5-11 iulie 2021, în Parohia Gherăeştii Noi a avut loc campusul "Vara Împreună".

Copiii comunităţii au avut bucuria de a fi împreună, de a se distra, juca, dansa, precum şi realiza în atelierele de lucru manual lucruri extraordinare, de la brăţări la tablouri cu tematică religioasă până la obiecte cu un simbolism profund: fiecare a realizat cu propriile mânuţe dibace o profundă lucrare. Au luat o piatră pe care au lipit o iconiţă, pe care ulterior au colorat-o în auriu. Piatra îl reprezintă pe Cristos, iconiţa, pe fiecare dintre noi, iar lipiciul care ne ţine fixaţi de piatra Cristos este credinţa.

Fiecare zi a început primindu-i pe copii cu dans şi voie bună. Apoi, fiecare şi-a îndreptat mintea către Dumnezeu, prin rugăciunea de început. A urmat apoi o scenetă pregătită temeinic şi pusă în scenă de către animatori, ce a ilustrat încercările unei seminţe de a-şi afla identitatea. După scenetă, mesajul şi învăţătura acesteia au fost explicate şi îmbogăţite cu exemple prin momentul zilnic de cateheză.

Pentru fiecare Sfântă Liturghie, la care au luat cu toţii parte, copiii au pregătit cântecele şi lecturile.

Pe tot parcursul săptămânii, copiii au muncit şi s-au pregătit pentru spectacolul de încheiere, ce a avut loc duminică, 11 iulie, după Sfânta Liturghie, pe terenul de sport al satului, în prezenţa părinţilor, prietenilor şi a tuturor oamenilor de bună-voinţă, ce au dorit să se bucure împreună cu ei.

În cadrul spectacolului, fiecare grupă a realizat câte un moment special, incluzând dansuri moderne şi tradiţionale. Spectacolul s-a încheiat cu "hora satului", la care tot publicul a fost invitat să-i însoţească pe copii pe ritmuri populare.

Am avut parte, într-adevăr, de zile binecuvântate, ce au avut în centru gingăşia şi inocenţa copilăriei.

Daniel Paul Balint

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5-11 iulie: Gherăeştii Noi: Campusul "Vara împreună"