|
| © Vatican Media |
Din noua carte Liberi sub har (LEV), disponibilă începând de luni, 4 mai, un discurs de mare valoare rostit în Filipine de viitorul papă: ce atitudine trebuie să aibă credinciosul şi comunităţile creştine în faţa schimbărilor, să menţină status quo-ul sau să "ajungă la lume"?
Liberi sotto la grazia. Alla scuola di Sant'Agostino di fronte alle sfide della storia [Liberi sub har. La şcoala Sfântului Augustin în faţa provocărilor istoriei] (Libreria Editrice Vaticana), o colecţie de discursuri şi prelegeri susţinute de Robert Francis Prevost în perioada în care era prior general al Ordinului Sfântului Augustin, va fi lansată luni, 4 mai 2026.
Volumul, promovat de Ordinul Sfântului Augustin cu ocazia primei aniversări a alegerii Papei Leon al XIV-lea, va fi prezentat miercuri, 6 mai, la Roma (ora 17.00, Institutul Pontifical Patristic Augustinianum) în cadrul unei întâlniri la care vor participa cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, părintele Joseph Farrell, priorul general al Ordinului Sfântului Augustin, prefectul Dicasterului pentru Comunicare Paolo Ruffini, scriitoarea Maria Grazia Calandrone şi directorul Vatican Media, Andrea Tornielli.
Textul, editat de augustinienii Rocco Ronzani, Miguel Ángel Martín Juárez şi Michael Di Gregorio, este în curs de traducere în 30 de ţări din întreaga lume.
Robert Francis Prevost
În 2008, augustinienii au sărbătorit aici 500 de ani de la naşterea lui Andrés de Urdaneta, un navigator faimos şi foarte expert care, după ani de luptă, a descoperit în învăţătura Sfântului Augustin o invitaţie de a-şi schimba viaţa: a aflat că singurul răspuns adevărat la dorinţa inimii umane poate fi găsit în Dumnezeu şi în iubirea sa. Acest adevăr i-a schimbat viaţa: dintr-un marinar şi navigator de succes, a devenit membru al Ordinului Sfântului Augustin. Urdaneta a devenit faimos pentru descoperirea a ceea ce este cunoscut sub numele de tornaviaje, o rută maritimă de întoarcere sigură şi rapidă din Filipine în Mexic. Această tornaviaje a devenit o importantă rută de transport şi comerţ între Asia şi cele două Americi. Dar Urdaneta a experimentat o tornaviaje mult mai semnificativă în propria sa viaţă. Convertirea şi intrarea sa în viaţa călugărească simbolizează un tip de întoarcere cu totul diferit: întoarcerea sau convertirea la Dumnezeu.
Figura tornaviaje, sau a "călătoriei de întoarcere", poate fi o imagine foarte potrivită pentru noi, augustinienii, adunaţi aici la începutul capitulului nostru general intermediar. Şi noi suntem chemaţi să facem o călătorie şi să descoperim că singura călătorie adevărată şi semnificativă este cea care ne conduce la Cristos. Cu toţii am întreprins această călătorie, care începe, în mod firesc, odată cu naşterea şi, pentru cei care sunt creştini, odată cu prima întâlnire cu Cristos în botez. Pentru unii, însă, aceasta se întâmplă în momentul în care aud Cuvântul, aşa cum a fost cazul lui Augustin, a cărui călătorie către Cristos a avut loc în anii lungii sale experienţe de convertire, cu mult înainte de decizia sa de a primi botezul. Şi a continuat, în moduri diferite, după botez, în căutarea sa de Dumnezeu ca monah, preot şi episcop.
Pentru noi, călugării consacraţi, călătoria este o viaţă de slujire a lui Cristos, în special ca o comunitate de discipoli. Ca augustinieni, este o călătorie trăită în şi prin viaţa comunitară şi slujirea apostolică. Dar putem, undeva pe parcurs, să încetinim ritmul, devenind mulţumiţi de noi înşine şi distraşi, sau chiar să stagnăm în viaţa noastră spirituală şi în munca pastorală. Acelaşi lucru ni se poate întâmpla şi nouă în comunitate, iar viaţa comunităţilor noastre locale şi a circumscripţiilor noastre îşi poate pierde puterea de a inspira şi a atrage pe alţii. Entuziasmul energic tipic tinerilor poate dispărea treptat şi alunecăm uşor într-o rutină zilnică, mereu aceeaşi, fără schimbare.
Curajul şi spiritul aventuros al lui Urdaneta, care a descoperit tornaviaje, pot fi recuperate aici, în acest loc istoric unde am venit să celebrăm liturgia de deschidere a capitulului nostru. Poate că schimbarea sau noul drum pe care îl căutăm pot izvorî din câteva întrebări: vrem să păstrăm ceea ce avem, să rămânem unde suntem sau vrem să ne ascultăm inimile neliniştite, să ascultăm în rugăciune, să acordăm atenţie cuvântului lui Dumnezeu şi, de asemenea, să-i ascultăm pe cei dintre noi care caută şi citesc semnele timpurilor? Suntem deschişi la posibilitatea de a alege ceva diferit, pentru un sens nou şi reînnoit al misiunii în vieţile noastre?
"Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei" (Lc 16,13). Mi se pare uimitor că sintagma citită în Evanghelia de astăzi ar putea fi tradusă în aceşti termeni: suntem divizaţi între dorinţa de a-l urma pe Cristos, cu orice preţ, şi dorinţa de a rămâne acolo unde suntem, mulţumiţi şi cu puţină dorinţă sau capacitate de a schimba calea pe care ne aflăm? Aici, în acest loc, este potrivit să ne întrebăm dacă şi noi trebuie să descoperim o nouă direcţie, o tornaviaje, o nouă convertire.
A existat o reflecţie amplă, în diferite contexte ale vieţii călugăreşti, asupra întrebării "conservare sau misiune?". Vreau să o împărtăşesc cu voi toţi în această dimineaţă, convins că ne poate ajuta şi pe noi în următoarele două săptămâni. Pur şi simplu păstrăm lucrurile aşa cum sunt sau este viu spiritul misionar în inimile noastre? Pentru a ne ajuta să reflectăm asupra acestor întrebări, ofer câteva comparaţii.
Când se gândeşte la înţelegerea slujirii, grupul concentrat exclusiv pe conservare va spune: "Trebuie să rămânem fideli trecutului nostru", în timp ce o comunitate cu o concepţie misionară va spune: "Trebuie să fim fideli viitorului nostru".
În măsurarea eficacităţii acesteia, o comunitate interesată să conserve se va întreba: "Cum este această lucrare sustenabilă din punct de vedere financiar?"; în timp ce o comunitate angajată în misiune va pune o întrebare diferită: "Cum putem crea mulţi discipoli?".
Când ne gândim la schimbare şi dacă vrem sau putem face ceva diferit, cei interesaţi de menţinerea status quo-ului susţin: "Dacă acest lucru creează probleme pentru unii dintre noi, nu îl dorim". Întrebarea principală, însă, pentru cei angajaţi în misiune va fi: "Dacă acest lucru ne ajută să ajungem la unii dintre cei care sunt departe, acceptăm riscul de a face acest lucru".
Stilul de conducere, în mentalitatea celor care favorizează conservatorismul, este în primul rând managerial, bine organizat şi eficient: în acest caz, liderii caută să menţină totul în ordine şi să se asigure că totul merge fără probleme. O comunitate, însă, dacă este dotată cu o viziune profetică şi o viaţă dedicată misiunii, va urma un alt tip de conducere: stilul liderului va fi, mai presus de toate, transformator, capabil să ofere o viziune despre ceea ce poate fi, cu dorinţa de a merge departe şi de a se confrunta cu multe riscuri pentru a transforma viziunea în realitate.
Comunitatea dedicată întreţinerii se va gândi în primul rând la cum să-şi salveze propria Congregaţie. Comunitatea dedicată misiunii se va gândi în primul rând la cum să ajungă la lume. "Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei" (Lc 16,13). În comentariul său la Predica de pe munte a Domnului, cartea a II-a, Augustin, explicând imposibilitatea de a sluji la doi stăpâni, subliniază că nu se ajunge la "urârea lui Dumnezeu" atunci când se devine slujitorul unui alt stăpân. Dimpotrivă, indiferenţa sau compromisul preia controlul, luându-l pe Dumnezeu şi harul său de bune. Aceasta ar putea fi foarte bine situaţia noastră: pierzând entuziasmul iniţial, suntem mulţumiţi de ceea ce facem deja. Evanghelia de astăzi ne aminteşte tuturor de necesitatea de a face o alegere radicală, o dedicare totală a vieţii noastre lui Dumnezeu şi misiunii evangheliei. Astăzi, ni se aminteşte de alegerea pe care am făcut-o şi suntem invitaţi să ne reînnoim angajarea de a trăi misiunea noastră evanghelizatoare. Fie ca Duhul Sfânt să ne călăuzească şi să ne lumineze!
(După Vatican News, 3 mai 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
