"Isuse, tu mă iubeşti prea mult! Vreau să te iubesc şi eu din toate puterile! Sfântă Marie, învaţă-mă tu să-mi iubesc aproapele!", acestea sunt cuvintele sfintei Bartolomea Capitanio, una dintre fondatoarele Congregaţiei "Maria Bambina", cea care a avut curajul iubirii dăruitoare faţă de cei care ştiu să-l iubească pe Isus în cei săraci.
La 8 septembrie, toata creştinătatea sărbătoreşte Naşterea Sfintei Fecioare Maria, persoana prin excelenţă care a contribuit la planul de mântuire a Fiului său Isus şi care astăzi veghează de sus asupra întregii lumi.
În satul Faraoani, acestei frumoase sărbători i se conferă o semnificaţie aparte, datorită surorilor Congregaţiei "Maria Bambina" care onorează acest sat de aproximativ 15 ani. Activitatea zilnică a surorilor aduce în satul Faraoani numeroase reuşite, iar în ceea ce priveşte ajutorarea copiilor, ca activitate principală, dezvolta în spiritul lor cele trei componente necesare formării integrale a omului: intelectuală, spirituală si cea umană.
Programul din această zi de sărbătoare a început cu celebrarea sfintei Liturghii la ora 6.30, celebrată de pr. vicar Adrian Chili, alături de care a concelebrat pr. Cornel Cadar, iar seara a mai fost o Liturghie la ora 19.00, celebrată de părintele Anton Cîtia, parohul comunităţii Faraoani.
Lecturile din această sărbătoare au fost citite din Scrisoarea sfântului Paul către Romani şi respectiv Evanghelia după sfântul Matei, unde s-a relatat genealogia lui Isus Cristos, cuprinzând momentul naşterii sfintei Fecioare Marie.
Punctul forte atins de părintele paroh în predica a fost episodul naşterii Sfintei Fecioarei Maria. A explicat întâi de toate versetele evangheliei zilei, care, de şi pentru copii cât şi pentru ceilalţi oameni mai în vârstă a fost o lectură poate plictisitoare, acea prezentare a genealogiei lui Isus menţine în lumina ochilor acel fir roşu neîntrerupt al neamurilor plănuit de Dumnezeu încă de la primul ales, Abraham.
În finalul predicii părintele paroh a încheiat cu o îndrumare creştinească, făcându-i conştienţi pe cei prezenţi de faptul că sfânta Maria Fecioară este alături de fiecare dintre noi asemenea copilului la sânul mamei sale.
La final sfintei Liturghii a avut loc o procesiune cu Preasfânta Fecioară Maria Copilă, în jurul bisericii.
Celebrarea a luat sfârşit o dată cu binecuvântarea prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria. Bucuria sărbătorii a continuat în sufletul fiecărui creştin în parte.
Momentul culminant al acestei sărbători a fost prin excelenţă sfânta Maria Copilă care rămâne, atât pentru credincioşii satului Faraoani, cât şi pentru credincioşii întregului pământ, inima cea mai călduroasă şi primitoare şi pieptul unde îţi poţi pleca capul în momentele de bucurie, dar mai ales în momentele de deznădejde.
Mângâiaţi de mâna gingaşă a Mariei Copilă să ne încredem asemenea sfintei Bartolomea în Isus prezent în sfântul Sacrament şi să spunem asemenea ei: "Doamne Isuse, eu în acest mister nu văd decât iubire, nu cunosc decât iubire şi, meditându-l, nu simt decât iubire!"
Daniel Cancel
